Apropo de transparență

Aș vrea ca rolul tradițional de “Big Brother” să fie inversat: nu statul ar trebui să-și urmărească cetățenii, ci invers (“People should not be afraid of their governments. Governments should be afraid of their people.”?). De ce? De ce nu? De când te naști, în mod automat, o parte a libertăților tale trece în “grija” statului. E firesc să ai un drept de a verifica felul în care statul își îndeplinește această sarcină. Exemple bune de asemenea monitorizări sunt cele ale I.P.P. și SoJust.

Ajunge cu filozofeala. La ce m-am gândit. Vreme de vreo doi ani singurul meu televizor a fost laptopul, cu care puteam urmări (aproape obsesiv) Realitatea TV online. Obiceiul ăsta m-a dus la gândul că putem folosi Internetul ca platformă “Big Brother” a cetățeanului în raport cu statul și treburile publice.

Care sunt instituțiile publice cele mai semnificative, a căror activitate trebuie, în mod deosebit, să fie monitorizată și de cetățeni?
1. parlamentul;
2. guvernul;
3. instanțele de judecată de toate gradele de jurisdicție;
4. autoritățile locale (ex. consilii județene sau locale).

Cum ar fi dacă în fiecare sală de ședință din aceste instituții ar exista webcam-uri care să transmită în direct pe pagina de Internet a instituției orice ședință publică? Firește, dacă o anume ședință privește probleme de securitate națională sau altele asemenea, ședința poate rămâne secretă – o simplă excepție de la regulă. Rostul? Să aflăm și noi, plătitorii de taxe, cum sunt cheltuiți banii noștri și cum își fac datoria cei pe care i-am ales sau a căror misiune este să fie în serviciul public.

Câteva ponturi pentru o birocrație redusă

Mi-ar face deosebită plăcere dacă ceea ce scriu aici ar ajunge la urechile unor miniștri precum cel al finanțelor sau cel al muncii. Cum, primul e “computer illiterate”, iar cel de-al doilea e un “tehnocrat” (deci, le are, domn`e, le are), sunt slabe șanse. Totuși, insist.

Cum să tratezi manelarita acută sau cronică

Am frecvent neplăcerea de a auzi manelăreala vecinilor de deasupra. Un bas enervant pe care îl simți în stomac și în cap. Trece prin orice, inclusiv prin perna pusă pe urechi. Ce fac?

Păi, după ce le bat în țeavă și zbier la ei, efectul e invers. Manelăreala e și mai puternică. Parcă sunt puși să demonstreze că în crângul lor e bine să lepezi orice speranță, să taci și să asculți hăuielile grotești, animalice ale lui Guță și ale altor artiști ai nației. Nu mă ține să mă duc la ei la ușă. Nu se poate lămuri nimic prin vorbă bună cu retardații.

Atunci caut pe net numărul de telefon de la secția de poliție din cartier, sun și spun povestea. Îmi răspunde un polițist amabil care îmi ia datele și îmi promite că va trimite un echipaj la mine. După un sfert de oră, timp în care – culmea ironiei! – imbecilii de deasupra opresc muzica, ajunge poliția la ușă. Le explic tărășenia, le dau datele din buletin și aștept rezolvarea cazului. Urcă la vecinul de la 1, vorbesc cu el și află că “doar se juca Counterstrike și el și că n-a auzit nicio gălăgie”. Când zgomotul e atât de puternic și vine de sus, dinspre apartamentul tău, dacă spui că n-auzi nimic, sunt două explicații: ori ești surd, ori minți. Colac peste pupăză, tipul este chiar polițist comunitar!

Acum dau socoteală alor mei pentru îndrăzneala de a suna poliția și a ne pune rău cu vecinii. Adică, ei se pot pune rău cu mine deranjându-mă, dar eu nu pot ridica un deget împotriva lor ca nu cumva să ne răcim împreună… Nu mai vreau să mai rabd și să aștept ca nesimțiții să-și recapete simțurile. Până la urmă, plătesc taxe la statul ăsta mafiot și pentru a avea asigurată liniștea în casa mea.

E un lucru bun și în povestea asta: promptitudinea polițiștilor și decența cu care s-au comportat în cazul meu.

În loc de concluzie:
(1) NU lăsa pe mâna oligofrenilor sisteme audio, telefoane, calculatoare sau mașini!
(2) NU ezita să pretinzi respectarea drepturilor tale! Sună poliția sau pe cei care sunt plătiți să rezolve problema ta. Nu sta degeaba pentru că nimănui n-o să-i pese de problema ta dacă nu o faci cunoscută. Scapă de teama că vei fi privit ca un pârâcios dacă reclami nesimțiții care nu dau doi bani pe liniștea ta. Scapă de mentalitatea țăranului căruia, odată ajuns la petrecere, îi e teamă să se servească cu ce-i la bufet, deși e perfect acceptabil să o facă fără să ceară permisiune nimănui. Statul are monopolul violenței legitime și este plătit din taxele tale să fie în folosul tău (deși adesea nu e).

Produse etnobotanice?!

De câteva zile aud despre o nouă modă, atât printre amatorii de iluzii toxice, cât și printre ziariștii semidocți: produsele “etnobotanice”. Aparent, acestea ar fi niște surogate (încă) legale pentru droguri. Până la urmă, trăim într-o lume dură și e mai lesne să evadăm din realitate cu un “joint”, o “linie”, o injecție sau un păhărel acolo, decât s-o înfruntăm și să facem ceva util cu viața noastră.

Mă surprinde denumirea bizară: “etnobotanice”?! Nu știu ce poate însemna, așa că apelez la dicționar: etnobotanică = 1. S.f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor (…). Nu voi comenta acum prescriptivist despre corectitudinea lingvistică (Radu se pricepe mai bine la asta ). Mă uimește ușurința cu care un cuvânt complet “neutru” poate căpăta sensuri bizare în vorbirea populară, prin simpla utilizare excesivă făcută de un marketing dubios și o presă imbecilă. Ce legătură are surogatul de drog cu studiul denumirilor populare ale plantelor, zău că nu pot să-mi dau seama.

La o căutare pe net, poți găsi un sait de o nesimțire tulburătoare. Pe prima pagină își prezintă produsele, cu indicii clare privind consumarea lor pentru obținerea de “senzații foarte puternice de energie”, “putere sporită și euforie” sau stimularea dorințelor sexuale.

Pe pagina de “termeni și condiții” își atenționează clienții că produsele lor “Nu sunt destinate consumului uman” și că “sunt comercializate doar în vederea studiului etnobotanic aprofundat sau pentru colecționari” (?!?!?!).

Ce să înțeleg? (1) Că se pot obține senzații tari fără să consumi (“utilizezi”) produsele și (2) că ele sunt comercializate pentru satisfacerea unor hobbyuri de masă, cum ar fi studiul etnobotanic (adică, pentru a studia denumiri populare precum “coada șoricelului”, “sunătoarea”, “izma” și altele, e esențial să ai plantele la îndemână; eventual, uscate și taman bune de fumat).
Mai trebuie să amintesc cât de mult detest prostirea în față și nesimțirea?

Citește și:
Naturopatie acută

Inovații juridice à la Orange

Am avut ocazia să arunc o privire peste un contract de cesiune a abonamentului de telefonie, întocmit de juriștii de la Orange. Un contract care stă bine la partea de limbă de lemn obișnuită. Marea lui problemă e lipsa de logică. E un contract între Ion Popescu și Ion Popescu PFA. Adică, practic, o persoană încheie contract cu ea însăși(!?).

Un hack ordinar

Problema:

1. Ai un sait în WordPress (ex. o revistă academică) și e nevoie să adaugi mai mulți autori pentru fiecare articol.
2. Autorii trebuie să fie afișați într-o anume ordine.
3. Autorii afișați nu au și nu vor avea conturi de utilizator pe sait.

Soluții parțiale:

Ce este un “library” în Windows 7?

Zilele astea am avut curiozitatea de a afla exact unde și cum sunt stocate informațiile legate de “bibliotecile” (“libraries”) din Windows 7.

Dacă nu mă înșel, totul pornise de la faptul că în timpul unei operații de copiere am observat ca sursă ceva cu extensia .library-ms. Am găsit pe C: extensia respectivă. Folderul în care sunt păstrate libraries este
%userprofile%\AppData\Roaming\Microsoft\Windows\Libraries

Am deschis Notepad și am aruncat în fereastra lui o library. Formatul ei este XML, ușor de recunoscut și ușor de editat. Singurul mister nedezlegat este conținutul serializat (de la tagul <serialized>).

P.S. La o simplă căutare pe net, am găsit pe MSDN ceva documentație pentru libraries (mai puțin pentru <serialized>).

Sal’tare, taică, și noroc!

Printre discurile pe care le ascultam la pick-up-ul bunicilor mei era și cel al unui mare și uitat comic român, cu un umor care m-a fermecat: Vasile Tomazian. Sunt norocos să-l ascult din nou…

Învăț la MIT

Aș fi vrut asta… Pot măcar să am o idee despre cum se țin cursurile acolo: Academic Earth | Online Courses | Academic Video Lectures. Mi-aș dori mult să avem și noi așa ceva.

Și alții sunt infractori (aproape)

Am scris deja despre pățania mea cu fiscul. Am o poveste și mai uluitoare.
Cineva cunoscut tocmai a trecut printr-o situație asemănătoare cu a mea: din senin a primit o hârtiuță de intimidare extorcare notificare de la fisc.