Amicus Plato, sed magis amica veritas

(Literal: Îmi este prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul)

Lista miniștrilor propuși pentru cabinetul Negoiță este practic identică celei propuse de ex-premierul desemnat Croitoru. Identice sunt, se pare, și programele de guvernare. Au fost respinse deja prin votul parlamentului (“politic”-”nepolitic”, a fost un vot valabil). Probabil că orice om rezonabil ar putea înțelege că nici “noul” guvern propus nu are șanse să fie învestit. Oamenii rezonabili în politica românească sunt o așteptare nerealistă.

Ceea ce pot observa este că atât prim-ministrul desemnat, cât și colegii săi de partid, apar la televizor cu un entuziasm renăscut, susținând orbește aceleași inepții: “președintele are dreptul…”, “cutare este un ministru capabil” etc. Cu minute în urmă ascultam uimit vorbele aruncate în vânt de potențialul ministru al educației (un tip care îmi dădea impresia că ar fi util cu ceva în acel minister). Emana o încredere puerilă că va reuși să-și dovedească profesionalismul în fața comisiei care îl respinsese deja.

Pentru orice om de bun simț, cu bună-credință, rezonabil (câte vorbe mari într-o singură frază!), ceea ce fac politicienii noștri (pedelei și nepedelei) este o sfidare. Sfidarea lor este autoîntreținută de personaje capabile să afirme orice e pe placul șefului sau e conform “liniei de partid”. Dacă au avut vreodată bun-simț, și-l abolesc fără ezitare, pentru a-și aduce contribuția la jocul cu viața noastră.
Contează mai mult afilierea și interesul lor meschin decât adevărul sau binele comun. Partidele lor nu au cenzori, iar ego-ul liderilor pierde orice stavilă, în văzul acestei susțineri nebunești. Și este exact această susținere orbească, irațională, venită uneori chiar din partea unor oameni onorabili, cea care naște tirani, megalomani, semizei închipuiți.

Ce mi-aș fi dorit să văd? Un singur ministru desemnat sau redesemnat capabil să refuze politicos oferta otrăvită și să nu accepte penibilul noului eșec anunțat. Aș fi bucuros și să aflu că măcar unul dintre cei aflați în “anturajul” celor ce se joacă azi cu viața noastră, îl sfătuiesc să curme spectacolul ridicol, copilăresc și păgubos, să acționeze înțelept, chiar dacă asta ar fi în contra interesului de partid. Cât de nerealiste sunt aceste așteptări, domnilor Preda, Voinescu, Ungureanu, Eckstein-Kovacs et al.?

Citește și:
Scurtă cronică

Scurtă cronică

Tocmai asist la tevatura pentru învestirea guvernului. Am urmărit dramoleta asta de când a început, dar am preferat să tac și să privesc. Încerc să trec de asta acum.

Despre notari

Una dintre știrile care au trecut relativ neobservate pe la urechile noastre leagă prețurile ridicate de pe piața imobiliară și de taxele notariale mari (vezi și o reacție).
Aceste știri sunt o ocazie bună pentru a discuta un pic despre starea și rostul profesiei de notar în România.

Nu uita

Cu câteva săptămâni în urmă am văzut la TVR 1 o emisiune care ieșea din tiparul cu care m-am obișnuit în ultima vreme. Este despre monumente de patrimoniu cultural aflate în România, care trebuie să fie restaurate pentru a nu fi pierdute. Ideea mi s-a părut excelentă, mai ales că înainte de a solicita o donație, fiecare monument este prezentat. Au conceput și un fel de concurs: spectatorii aleg monumentul “câștigător” – cu partea asta nu sunt de acord; toate merită atenție și fonduri, nu doar cele “câștigătoare”, ca la un concurs de frumusețe.

Trecând peste asta, prezentările m-au făcut să adaug acele locuri și monumente în planurile mele de călătorii. La rândul meu, am văzut câteva astfel de monumente. Senzația pe care o ai atunci când le vezi direct, le atingi, este incomparabilă cu cea pe care o ai când le vezi pozate sau filmate. De pildă, mulți au auzit de Sarmizegetusa, măcar în treacăt la școală. Dintre ei, sunt mulți al căror ego este gâdilat de gândul că “se trag” din romani sau din daci. Legătura cu romanii e punct comun cu nații către care aspirăm și cu care ne comparăm (ex. francezi, spanioli, italieni). Legătura cu dacii poate duce la gândul că, totuși, avem și o rădăcină barbară, de urmași ai unui neam aprig.

Câți dintre cei cărora le-au trecut prin minte astfel de gânduri știu unde e Sarmizegetusa? Câți dintre ei știu că, de fapt, există două locuri numite astfel? Câți dintre ei le-au văzut vreodată?

Cei curioși poate vor găsi imediat un link pe Wikipedia și își vor satisface impulsul momentan de curiozitate. Este suficient? Oare, dacă ar vedea imagini ale piramidelor sau ale Marelui Zid Chinezesc ar fi suficient să știe doar cum arată? N-ar exista vreo dorință să le și vadă direct, să fie acolo? Pentru asta trebuie, în primul rând, ca monumentele să existe fizic, material, nu doar într-o poză pe net sau într-o carte.

Sarmizegetusa (Ulpia Traiana și Regia) se supune aceleiași nevoi: să existe fizic. Am văzut ruinele cetăților anul trecut și recomand oricui să le vadă. Aceleași lucruri pot fi spuse despre toate monumentele culturale.

Emisiunea Restaurare dă ocazia spectatorilor de a dona o sumă modestă pentru restaurarea monumentelor prezentate (vezi detaliile aici). E vorba despre aproape un euro pe SMS. Pentru a pune în perspectivă lucrurile, un euro înseamnă fix un suc sau o bere la o terasă din oraș. Bineînțeles, cu un euro doar de la tine, nu se va putea face mare lucru. Dar dacă treci de “apatia celui care stă pe margine” și donezi fără să te mai întrebi dacă ești singurul care donează, iar apoi eventual mai convingi și un prieten să facă la fel ca tine, există șanse să se adune mai mulți bani.

Am ales: SMS la 1388 cu mesajul 3 (Tropaeum Traiani – Adamclisi, jud. Constanța) – mi-aș dori să-mi pot plimba copiii sau nepoții pe-acolo și să le povestesc istoria locului.

Tu ce alegi?

Citește și:

Câteva gânduri despre patrimoniul cultural

Angajatul plug-and-play

Recent, am citit un articol foarte interesant despre selecția și formarea angajaților. Pe scurt, autorul încearcă să arate că selecția personalului făcută după șablon și cu lista de bullet points în față este ineficientă și contraproductivă, în special dacă e făcută pentru posturi cu cerințe tehnice avansate, de către persoane cu slabă pregătire tehnică. E inutil să reiau argumentul lui Chad Perrin. Îl pot confirma din propria experiență.

Care egalitate de șanse?

Aseară am văzut la Realitatea o emisiune de campanie electorală.
Invitații principali au fost: Crin Antonescu, Remus Cernea și Constantin Potîrcă – toți, în egală măsură, candidați pentru președinția României.

M-a surprins diferența netă de tratament a candidaților:

1. Crin Antonescu
   • probabil a fost în centrul atenției pentru vreo 80% din timpul emisiunii;
   • a venit însoțit de o galerie de susținători care reușeau să ocupe ambele “tribune” ale platoului;
   • a primit tratamentul complet: trecerea prin “filtrele celor trei cerberi”, testele de perspicacitate (completarea blancurilor într-o poezioară, recunoașterea imaginii unor personaje), discutarea unor situații ipotetice (ce-ar fi dacă [...]), ocazia de a-și face propaganda electorală (prin vorbe goale, atac la concurenți, laude insipide din partea susținătorilor, cosmetizarea propriilor defecte etc.);
2. Remus Cernea și Constantin Potîrcă
   • au fost incluși la pachet și au împărțit timpul rămas și numărul de locuri pentru susținători;
   • au fost tratați de la început ca niște prezențe de fapt divers și scrutați cu un amestec de infatuare și zeflemea de gazde;
   • mare parte din timpul lor a fost consumat pe subiecte care nu puteau dezvălui cu ce ne pot fi de folos dacă ar fi aleși (ex. obținerea numărului de semnături pentru susținerea candidaturii);
   • punerea în scenă, prezentarea și tratamentul lor au fost net inferioare calitativ și cantitativ în raport cu Crin Antonescu.

Diferența de tratament a continuat și după emisiune. La știrile care au urmat, dar și pe Internet, prezența celorlalți candidați este ignorată.

Nu susțin pe niciunul dintre cei trei candidați. Nu-mi închipui nerealist că ultimii doi ar avea șanse. Mă sâcâie, însă, tipul acesta de tratament părtinitor din partea celor care au organizat emisiunea. Evident, au libertatea să expună candidații în ce format doresc. Devine o problemă atunci când, pe de-o parte susții campanii pentru respect, iar pe de alta, practici vădit lipsa de respect. Cei prostiți rămânem tot noi pentru că ajungem să credem în aparenta echidistanță și obiectivitate a unui “organ de presă”, trecând cu vederea peste dezechilibrul net în promovarea candidaților. Cu ce ne alegem? Cu o ofertă filtrată. Care sunt șansele pentru ca un personaj marginal, dar cu potențial pozitiv, să răzbată?

P.S.: Nu puteam să ignor impostorii prezenți în emisiune. Printre ei se afla chiar și candidatul Potîrcă. M-au uimit abilitățile sale de a bate câmpii, pus în fața unor întrebări cu răspuns scurt și simplu. Trebuie menționată și prezența deloc onorantă pentru mine, ca locuitor al Craiovei, a Olguței Vasilescu. Formată la școala Vadim/PRM, de insultă și prost gust în public, ea este acum o “combatantă” PSD. Intervențiile ei au fost inoportune, neamuzante (atunci când se doreau așa), lipsite de conținut, denotând lipsă de eleganță și decență în exprimare.
De asemenea, un alt invitat cu a cărui părtinire oarbă de iz PDL am început să mă obișnuiesc, a fost Sever Voinescu. Discursul său cadențat și de un aer intelectual și cartezian nu este suficient pentru a masca lipsa de conținut și de obiectivitate a vorbelor sale.

Chiar dacă nu-l voi alege pe Remus Cernea, atitudinea lui este vrednică de apreciere. A rezistat cu stoicism și multă decență tratamentului neechilibrat al organizatorilor și s-a adaptat jocului lor, chiar cu prețul imposibilității de a expune viziunea sa ca potențial președinte. Nu-l consider potrivit pentru o funcție de președinte al țării, nu sunt de acord cu tipul său de activism civic și cu unele dintre proiectele pe care le-a avut, însă cred că are atitudinea cea mai de bun simț dintre toți candidații.

Citește și:
“România o schimbăm noi toţi!”
Care artă a dialogului?
Sătul

Un film incomod

Am primit invitație la premiera în Craiova a filmului Francesca. Vroiam deja să-l văd, așa că invitația a picat tocmai bine.
Pentru mine forța poveștii stă în special în reflecțiile colaterale pe care le provoacă. Nu am de gând să scriu o recenzie. Mă limitez la a enunța fără justificare o senzație de disconfort în fața oglindirii lumii în care trăiesc. Scenariul are grijă să surprindă foarte realist o mulțime de trăiri, impresii sau griji, unele foarte familiare, majoritatea negative.
Imaginile-cheie: apartamente mici, mobilate cu prea multe lucruri deja învechite, corupție la primărie și la serviciu, nebunie imobiliară, minciună, trafic de persoane, vise naive, decizii “totul sau nimic”, autocarul spre Italia, datorii, recuperatori, haită în care lupul alfa își supune semenii vulnerabili, senzația de lipsă a libertății de a alege, homosexualitate, abuz sexual, bănuieli latente de prostituție întemeiate doar pe frumusețea unei femei, prejudecăți ale noastre față de italieni și ale lor față de noi, imaginar colectiv cu verdicte categorice (“toți [...] sunt [...]“), lipsă de omenie.

Filmul e unul reușit și trebuie văzut și trăit.

Sunt un infractor (aproape)

În ultima vreme am auzit pe mulți plângându-se că statul român își tratează cetățenii în mod implicit ca pe niște infractori. Nu înțelegeam exact la ce se referă. Cum soarta a fost generoasă cu mine, mai ales în ultima lună, era timpul să aflu cum e să te simți infractor.

Noul meu laptop

După aventura cu deja vechiul laptop, vineri am hotărât să comand unul nou. Pusesem ochii pe Asus M51Vr, unul de la o firmă obscură, în special pentru că prețul afișat pe price.ro era unul convenabil. Am citit condițiile lor de livrare și de garanție și mi s-au părut oneste și decente.

Probleme urâte cu laptopul

În urmă cu câteva zile am început să am nişte probleme destul de ciudate cu laptopul.
Totul a pornit de la un ecran care licărea ca la discotecă. Problema părea cât de cât a fi localizată, deşi nu era deloc îmbucurător faptul că laptopul se mai oprea din senin chiar dacă output-ul video era directat prin VGA către un monitor extern.

De aseară merge iar cum trebuie. Bănuiam că poate fi şi o problemă legată de supraîncălzire – placa video are de regulă ~70 C. Totuşi, nu cred că aspirarea ventilatorului sau montarea unor picioruşe de cauciuc mai înalte au vreo contribuţie decisivă. E foarte ciudat.

Căutând prin Event log, am găsit nişte erori care mă trimit deja pe o altă pistă: procesor-memorie-Windows 7(?).
Două evenimente se repetă destul de des, cam la fiecare pornire:

WHEA-Logger EventID 19 Warning
A corrected hardware error has occurred.

Reported by component: Processor Core
Error Source: Machine Check Exception
Error Type: Cache Hierarchy Error
Processor ID: 1

WHEA-Logger EventID 18 Error
A fatal hardware error has occurred.

Reported by component: Processor Core
Error Source: Machine Check Exception
Error Type: Bus/Interconnect Error
Processor ID: 1

(mesajele pe care le-am programat să apară ori de câte ori sunt detectate cele două erori; de fiecare dată când pornesc calculatorul privesc la acest memento mori)

Am mai găsit în puţine locuri pe net schimburi de mesaje legate de erorile astea (exemplu). De cele mai multe ori, la mijloc era un procesor AMD şi un sistem de operare Windows Vista sau 7. Nu ştiu dacă e suficient pentru o concluzie de tip “procesor AMD + Windows Vista/7 = bug”. E cam frustrant să ştii că problema există şi că poţi avea surpriza unei opriri din senin oricând, chiar când eşti în toiul lucrului la ceva important.

Am încercat să-l duc la reparat şi să contactez vânzătorul (emag). Până acum, niciun rezultat. Din câte pot observa, reparatul unui laptop nu-i deloc o treabă simplă, spre deosebire de cazul desktopurilor. Componentele se găsesc greu, atelierele de reparaţii sunt rare (ca de obicei, aproape toate se află în Bucureşti), timpul de reparaţie poate fi destul de mare, costurile, la fel.

Deja am luat în calcul foarte serios cumpărarea unui nou laptop. Nu-mi place deloc starea asta de incertitudine. Nu mă încântă nici ideea de a scoate din buzunar peste 20 de milioane. Nu este deloc momentul potrivit să cheltui mulţi bani.
De data asta, nu va mai fi un Acer şi nici nu va mai avea un procesor AMD. Cel mai probabil, nu-l voi mai cumpăra de la emag. M-am gândit la un Asus, cu procesor Intel Core2 Duo (exemplu). Asus nu este neapărat cea mai grozavă soluţie, însă e cel mai bun compromis între ceea ce vreau de la un laptop şi banii pe care aş fi dispus să-i plătesc.
Încă sunt în căutarea celui mai convenabil magazin: preţ cât mai mic, livrare la un cost decent, firmă de încredere (care să nu dea faliment în următorii doi ani, cât timp pot cere garanţia) şi, foarte important, service autorizat în România, cât mai aproape.