Legalitatea şi actualitatea convenţiilor civile de prestări servicii
Rezum şi clarific ceea ce deja am obosit să scriu: practica înlocuirii contractelor individuale de muncă prin convenţii civile de prestări servicii este ilegală şi complet defavorabilă salariaţilor.
1. “Conform Codului civil”
Prin OUG 9/2003 şi Legea 577/2003 au fost abrogate articolele care reglementau convenţiile civile de prestări servicii din Legea 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă. Ca atare, singurul temei al unor asemenea convenţii civile este dreptul comun: Codul civil – contractele de locaţiune a lucrărilor (articolele 1470-1477). Singurele condiţii pe care le impune legea civilă sunt “întreprindere [lucrare - n.a.] determinată” şi “timp mărginit” (articolul 1471). Nu există nici măcar cerinţe privind forma scrisă, ceea ce înseamnă că astfel de convenţii pot fi încheiate şi verbal (ca simple contracte solo consensu).
A considera că aceste prevederi se aplică generic, fără nicio distincţie, duce nemijlocit la eludarea întregii legislaţii a muncii al cărei scop este să remedieze dezechilibrul natural între salariat şi angajator, derivat din puterea lor diferită de negociere, radical în defavoarea salariatului.
Cum, pentru orice angajator, contractul individual de muncă implică o seamă de costuri suplimentare, precum şi restricţii în ceea ce priveşte relaţia cu salariatul, acceptarea validităţii acestor convenţii civile echivalează cu desfiinţarea în practică a contractului individual de muncă.
2. Legea aplicabilă
Codul muncii are caracterul unei legi speciale faţă de Codul civil, în ceea ce priveşte munca. Or, specialia generalibus derogant (normele speciale derogă de la cele generale). Aşadar, regulile care guvernează relaţiile de muncă sunt cele din legislaţia muncii (Codul muncii şi legile speciale care reglementează relaţiile de muncă) şi, în măsura în care acestea nu acoperă anumite cazuri, sunt completate cu cele din legislaţia civilă (cf. articolul 295 din Codul muncii).
Acelaşi cod al muncii sancţionează contravenţional angajatorul care primeşte la muncă persoane fără încheierea unui contract individual de muncă (articolul 276 (1) e)). Evident că angajatorii care folosesc munca unor persoane cu care nu au încheiat contracte de muncă au invocat şi vor invoca aplicabilitatea Codului civil. Totuşi, această apărare nu poate fi acceptată pentru motivele descrise mai sus. A o accepta înseamnă să considerăm că munca “la negru” e un simplu contract civil de prestări servicii, încheiat verbal prin simplul acord al părţilor, conform Codului civil.
3. Referinţa din Codul fiscal
Articolul 52 (1) d) din Codul fiscal menţionează veniturile din “activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil”. Pentru mulţi, acesta a fost temei suficient pentru a susţine că, implicit, şi convenţiile civile descrise sunt valide.
A crede că o simplă trimitere dintr-o lege care nu reglementează în mod substanţial materia convenţiilor civile poate servi la recunoaşterea legalităţii acestora denotă cel puţin naivitate şi cel mai probabil o crasă necunoaştere a modului cum funcţionează normele juridice.
4. Efectele convenţiilor civile de prestări servicii
Pentru salariatul care munceşte “la negru” sub iluzia de legalitate dată de convenţia civilă, dar şi pentru stat efectele nu sunt deloc neglijabile şi merg de la eludarea celor mai elementare drepturi câştigate în domeniul relaţiilor de muncă şi până la afectarea intereselor financiare ale salariatului “la negru” şi ale statului:
a) salariatul “la negru”:
- nu dobândeşte vechime în muncă;
- nu contribuie la fondurile de asigurări sociale (pensii, şomaj, sănătate, accidente etc.);
- nu are nicio protecţie dată de legislaţia muncii (ex. poate fi concediat discreţionar, îi poate fi încălcat dreptul la timp de muncă limitat la maxim 48 de ore pe săptămână, îi poate fi nesocotit dreptul la concediu de odihnă anual plătit etc.);
b) statul:
- pierde sume importante de bani, care nu se mai încasează la bugetul de stat sau la bugetele de asigurări sociale: contribuţiile salariatului, respectiv, cele ale angajatorului, raportate la fondul de salarii.
5. Când sunt valabile convenţiile de prestări servicii?
Convenţiile de prestări servicii pot fi acceptate în ipoteza în care sunt încheiate între persoane care au autorizarea de a desfăşura activităţi economice independente, cazul tipic fiind contractele între societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate (cf. OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale). În această situaţie denumirea “convenţii civile de prestări servicii” este improprie întrucât ambele părţi sunt comercianţi, în virtutea legii; ca atare aceste convenţii sunt comerciale, nu civile.
Conform legislaţiei comerciale în vigoare, persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice sunt obligate să se înregistreze ca şi comericanţi în registrul comerţului într-una dintre formele prevăzute de lege (persoană fizică autorizată, întreprindere individuală etc.) – v. articolul 7 din OUG 44/2008 şi articolul 1 din Legea 26/1990 privind Registrul Comerţului.
Alte ipoteze în care aceste contracte sunt acceptabile sunt cazurile pentru care există legi speciale, permiţând explicit această posibilitate. Sunt astfel de cazuri: contractele de prestări servicii prevăzute de Legea 82/1991 a contabilităţii (articolul 10), contracte civile pentru prestări de servicii prevăzute de Legea 178/1997 pentru autorizarea şi plata traducătorilor şi interpreţilor (…) (articolul 1), contractele de colaborare ale PFA cu alte PFA prevăzute de OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate (…) (articolul 16), contractele de colaborare între avocaţi şi alţi avocaţi, experţi sau specialişti, prevăzute de Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (articolele 5 şi 6) etc.
Ar fi însă o eroare logică să considerăm că dacă există câteva cazuri speciale când convenţiile de prestări servicii sunt acceptabile, automat aceste acte sunt valabile în genere.
6. Concluzii
Convenţiile civile de prestări servicii încheiate cu persoane fizice (care nu sunt autorizate):
- încalcă legislaţia muncii şi atrag sancţionarea contravenţională a angajatorilor;
- încalcă legislaţia comercială şi atrag sancţionarea contravenţională a “salariaţilor” deghizaţi în prestatori de servicii;
- sunt profund defavorabile “salariaţilor” întrucât îi privează de toate drepturile elementare dobândite prin legislaţia muncii (ex. protecţia împotriva concedierilor abuzive, respectarea duratei legale a timpului de muncă, dreptul la concediu de odihnă, contribuţia la fondurile de asigurări sociale, vechimea în muncă);
- sunt un mijloc de evaziune fiscală, prin neplata către bugetul de stat a contribuţiilor stabilite de lege pentru salariaţi şi angajatori;
- sunt un mijloc de concurenţă neloială: acolo unde majoritatea angajatorilor de bună-credinţă înţeleg să respecte legea, cu toate costurile suplimentare pe care acest fapt le implică, unii angajatori preferă reducerea acestor costuri prin utilizarea convenţiilor de prestări servicii cu încălcarea literei şi spiritului legilor în vigoare.
Nu susţin ideea că starea actuală a legislaţiei în această materie este firească; indic cum se poate interpreta şi aplica ceea ce există acum ca un dat. Aplicarea strictă a legii actuale poate duce la aberaţii comparabile cu cele produse de admiterea fără restricţii a convenţiilor civile de prestări servicii. Există şi cazuri în care persoane fizice (neautorizate) prestează diverse servicii mărunte pentru a-şi câştiga existenţa (ex. instalatori, zugravi, constructori, vânzători de lactate sau alte produse alimentare etc.). E o aberaţie să le fie cerute contracte individuale de muncă încheiate cu beneficiarii serviciilor lor. La fel, ţinând cont de volumul imens de formalităţi birocratice pentru înregistrarea şi menţinerea activităţii ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală etc., este o aberaţie ca acestor persoane să le fie cerută intrarea în legalitate prin înregistrare ca şi comercianţi.
7. Propuneri
O idee de rezolvare a problemei ar fi reglementarea explicită a condiţiilor şi cazurilor când sunt admisibile contractele de prestări servicii. Sunt necesare criterii clare pentru a diferenţia între un contract de prestări servicii veritabil şi unul încheiat pentru a masca un raport de muncă.
O altă idee de rezolvare ar fi reducerea drastică a formalităţilor pentru încheierea unui contract de muncă şi a sarcinilor suplimentare pe care le aduce un asemenea contract.
Precizări
În dreptul românesc “contract” sau “convenţie” au acelaşi sens. De asemenea, “convenţie civilă de prestări servicii” poate fi perfect sinonimă cu “contract de colaborare” sau alte asemenea combinaţii de cuvinte. Nu contează titlul dat de părţi unui contract, ci semnificaţia pe care o are actul, privit în integralitatea sa (cf. articolele 982 şi 977 din Codul civil).
Chiar dacă va părea un argumentum ad verecundiam (un apel la autoritate, ca şi cum argumentele enumerate nu ar fi fost suficiente), în confirmarea acestei soluţii vin măsuri luate de inspectorate teritoriale de muncă şi hotărâri judecătoreşti, dar şi opinii ale unor profesori de drept al muncii (ex. Alexandru Athanasiu) şi opinii ale unor specialişti ai Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române.
Am scris acest text ca urmare a numărului foarte mare de vizite pe acest blog în căutarea cuvintelor-cheie “convenţii civile de prestări servicii”, “contracte de prestări servicii”, “contracte de colaborare” etc. Totodată, acesta este şi un răspuns dat celor care, cu nepermisă uşurinţă şi fără niciun argument, afirmă legalitatea acestor convenţii pe un forum pe care obişnuiam să-l frecventez.
Completare (1 august 2009):
Am găsit chiar cărţi care speculează acest subiect. Din cât am răsfoit (la librărie, altfel n-aş da banii pe aşa ceva), abordarea generală era bazată pe argumente fiscale (deja am menţionat prevederea din Codul fiscal). Ceea ce se pierde din vedere este tratarea juridică a problemei şi corelarea cu dreptul pozitiv şi, în special, cu legislaţia muncii.
În plus, pe lângă astfel de teorii, întâlnesc destul de frecvent şi justificări pornind de la pure impresii personale despre cum ar trebui să fie făcută distincţia între convenţiile de prestări servicii şi contractele de muncă. Astfel de explicaţii au rare ori o întemeiere pe textul legii, fiind de regulă, citate din literatura juridică de specialitate, care, indiferent ce autori ar avea, fără o fundamentare pe norme juridice, nu are caracter obligatoriu, nefiind un izvor de drept (lucru care se învaţă prin anul I la drept).
Nu de puţine ori am găsit ideea că distincţia fundamentală dintre cele două ar fi raportul de subordonare pe care îl presupune contractul de muncă, precum şi caracterul ocazional (“de circumstanţă”) al convenţiilor de prestări servicii. Sună tentant şi aproape că am crede că, măcar teoretic dacă nu şi obligatoriu, avem criteriul prin care să separăm cele două tipuri de contracte. Dacă însă căutăm cum s-ar face aplicarea concretă, întâmpinăm câteva probleme. De pildă, există sau nu subordonare în cazul muncitorilor în construcţii? Oferă ei o prestaţie independentă de specificaţiile titularului lucrării sau nu? Sunt convins că nu. La fel, în cazul “colaboratorilor” proaspăt absolvenţi de liceu sau facultate care sunt dispuşi să renunţe la multe drepturi legale, încheind “contracte de colaborare” cu angajatori avizi şi nepăsători, există sau nu subordonare în ceea ce priveşte serviciile prestate (care pot varia de la secretariat, contabilitate, distribuire de materiale promoţionale, asigurări, “consultanţă” financiară etc.)? Sunt convins că nu.
“Caracterul ocazional”? Cine precizează în ce constă acesta? “Ocazională” poate fi construcţia unei case (care se poate întinde pe o durată de câţiva ani), dar şi prestarea unui serviciu de instruire a personalului într-o firmă (desfăşurat în câteva zile). La ce s-ar raporta acest caracter? Există măcar un singur text de lege care să prevadă acest criteriu?
Pentru a întări impresia de validitate a acestor argumente “ex burtam” (a trebuit să inventez o expresie “latină” pentru “din burtă”, ca să vorbim aceeaşi limbă…), se apelează şi la expresia latină “uno ictu”, în contextul “prestaţii uno ictu“. Contractele cu executare “uno ictu” sau “instantanee” sau “dintr-o bucată” sunt cele pentru care executarea, îndeplinirea lor, nu se desfăşoară în prestaţii succesive, ci printr-o singură prestaţie – compară contractul de vânzare-cumpărare cu cel de distribuţie a unor produse. Argumentul este nesatisfăcător din acelaşi motiv ca şi celelalte: nu este o cerinţă sau prevedere a legii, ci doar o simplă părere din literatura juridică – opinia profesorului Alexandru Ţiclea, a Anei Cioriciu-Ştefănescu sau a oricărui alt specialist nu este normă juridică!
foarte util articol, insa nu clarifica o situatie particulara: angajarea unui administrator de catre o asociatie de locatari. Se poate face aceasta angajare printr-o conventie civila, in situatia in care administratorul este persoana fizica simpla?
Cazul particular despre care scrieţi este reglementat de o lege specială – 230/2007, aşa încât este aplicabil principiul “cele speciale derogă de la cele generale” (menţionat în textul meu). Aşadar, dacă legea specială ar permite contractele de prestări servicii, prevederea sa ar prevala faţă de legea generală (Codul muncii).
Articolul 35 din lege prevede că:
“(1) Pentru activitatea de administrare care include activităţi de administrare tehnică, de contabilitate şi casierie, asociaţia de proprietari poate angaja fie persoane fizice atestate pentru funcţia de administrator de imobile, fie poate încheia contract de administrare cu persoane juridice specializate şi autorizate, care au ca obiect de activitate numai domeniul asociaţiilor de proprietari sau care au ca activitate principală administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract.
Administratorilor de imobile li se aplică în mod corespunzător prevederile art.21 alin.(2) şi art.22 din prezenta lege. [referitoare la garanţia pe care trebuie să o depună cenzorul şi administratorul - n.a.]
(2) Persoanele fizice pot fi angajate prin încheierea unui contract individual de muncă, conform celor stabilite prin negociere directă.“.
Cu toate acestea, pe forumuri juridice precum avocatnet.ro, veţi putea găsi şi argumentul că administratorii de asociaţii de proprietari pot lucra şi în temeiul unor contracte de prestări servicii (v. aici şi aici).
Acele afirmaţii se bazează, de obicei, pe normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007. Într-adevăr, acestea conţin un pasaj discutabil:
(Articolul 17)
“(5) Comitetul executiv poate angaja personal specializat pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin şi adoptă decizii asupra cuantumului salariilor, indemnizaţiilor, remuneraţiilor şi al eventualelor premieri care se acordă personalului încadrat cu contract individual de muncă sau în baza unei convenţii civile de prestări de servicii, în limita bugetului aprobat de adunarea generală.”.
Existenţa în acest text a referinţei la convenţiile civile de prestări servicii a fost interpretată ca permiţând încheierea acestor tipuri de contracte.
Sunt împotriva acestei interpretări din două motive importante:
1) legea pe care se întemeiază normele metodologice nu prevede decât angajarea persoanelor fizice pe baza unui contract individual de muncă; normele metodologice, ca act normativ subordonat şi dependent de lege, nu pot adăuga la conţinutul acesteia, ele au rolul (teoretic) de a detalia felul în care puterea executivă (guvernul) înţelege să facă aplicarea legii – dacă guvernul ar avea dreptul de a adăuga la cerinţele legii, ar exercita şi puterea legislativă în mod primar şi discreţionar (e adevărat, guvernul are o anume putere legislativă, pe care o poate exercita prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă – echivalente cu legea, ca forţă juridică în ierarhia normelor);
2) referinţa la convenţii civile poate fi atribuită cazului în care administratorul este o persoană juridică; cum, un contract de muncă poate avea ca salariat prin definiţie numai o persoană fizică, singurul contract pe care o persoană juridică l-ar încheia ar fi unul de prestări servicii; denumirea “convenţie civilă” în acest caz este una greşită, întrucât regula este că natura contractelor încheiate de persoane juridice de drept privat şi cu scop lucrativ este comercială, nu civilă; textele din lege care permit contractarea cu persoane juridice sunt, în principal, articolele 35 şi 36.
Spre deosebire de administratori, legea conţine o prevedere mai ambiguă în cazul cenzorilor:
(Articolul 21)
“(1) (…) Dacă dintre membrii asociaţiei de proprietari nu se poate alege un cenzor sau comisia de cenzori, atunci adunarea generală a proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari va mandata comitetul executiv pentru angajarea unui cenzor din afara asociaţiei de proprietari, persoană fizică sau juridică de specialitate, pe bază de contract sau convenţie de prestări de servicii.“. Şi aici trimiterea la contractul de prestări servicii poate fi pusă în contextul relaţiei cu o “persoană juridică de specialitate”. Exprimarea incompetentă poate duce la interpretări diametral opuse.
Buna seara
Am un srl infiintat anul acesta in febr.si am angajat un pensionar cu conventie civila facuta fa fisc.Este legala aceasta conventie sau trebuie sa-i fac contract de munca?Mentionez ca persoana a fost angajata doar din motivul ca imi trebuia un angajat neparticipand la activitatea firmei care se ocupa cu automate de jucarii unde merg eu odata la 2 saptamani.Multumesc
Cred că despre legalitatea convenţiei de prestări servicii am scris întregul articol, nu văd ce rost ar mai avea să repet sau să confirm cele deja discutate.
Există contract individual de muncă pe timp parţial pe care îl puteţi încheia pentru orice interval doriţi (ex. 4 ore pe lună). Costurile dvs. ar fi mai mari, dar dacă preocuparea dvs. este să respectaţi legea, acest contract e singura soluţie (dacă nu cumva ar fi mai convenabil să faceţi un PFA acelei persoane şi atunci să aveţi un veritabil contract de prestări servicii).
daca am o conventie civila,mi se ia in considerarea la indemnizatia de mama?
Da, dacă a fost reţinut impozitul pe venit conform Codului fiscal şi sunt îndeplinite condiţiile relevante din OUG 96/2003, OUG 158/2005 şi OUG 148/2005.
Daca sunt somer, ce contract pot incheia pentru administrator de bloc ?
Simplu: contract de muncă. E cea mai onestă soluţie. Evident, asta va însemna că nu veţi mai primi indemnizaţia de şomaj.
Buna ziua,
as dori sa ma ajutati cu un sfat (daca exista unul). Am lucrat pt. o firma pt. o perioada (design, machetare, tehnoredactare) la finalul careia am facut un deviz cu orele lucrate si justificarile necesare. Mentionez ca asa am mai lucrat cu aceasta firma in ultimele 6 luni. Problema aparuta este ca acum nu vor sa ma plateasca desi eu lucrarile le-am predat. Intre timp am mai lucrat pt. o alta firma (editura) in aceleasi conditii (teoretic, cel putin) si asa am vazut defapt cum arata o Conventie Civila de Prestari Servicii, inregistrata la Finante. In consecinta, neavând nici un fel de Conventie/ Contract cu prima firma mentionata, eu ce pot face sa-mi preimesc drepturile financiare. Si in caz ca acest lucru nu este posibil, ce pot face sa impiedic aceasta firma sa profite de alti oameni. Vreau sa reclam aceasta situatie, dar nu stiu unde. La ITM, la Finante, la amândoua?
Va multumesc anticipat si imi cer scuze daca am abuzat de spatiul blogului Dvs.
Carmen S.
Scuze că răspund atât de târziu. Sfaturile pe care vi le dau aici nu sunt în totalitate strict juridice (aş fi sărit direct la partea cu “conform art. cutare”), ci mai degrabă, încearcă să fie adecvate scopului de a vă recupera banii.
În primul rând, încercaţi (încă o dată) să cereţi banii cât mai amiabil. Explicaţi-le cu tact şi rezonabil că, pentru ei, plata acestor bani poate fi mai convenabilă decât eventualele amenzi la care se expun dacă nu plătesc. Manifestaţi în acelaşi timp fermitate, arătând că sunteţi hotărâtă să vă recuperaţi banii, cu orice preţ, iar refuzul lor nu ar face decât să agraveze situaţia. Daţi-le un termen scurt pentru a se gândi mai bine (ex. trei zile). Păstraţi mesajul şi eventualul răspuns.
Dacă această încercare nu are succes, pasul următor este să-i reclamaţi. Pentru a-i putea reclama cu succes, oriunde, e necesar să aveţi la dispoziţie cât mai multe şi mai convingătoare probe. Cel mai probabil, aţi comunicat destul de mult prin mijloace electronice (email, instant messaging). Aveţi grijă de aceste dovezi. Apoi încercaţi să arătaţi că se folosesc de lucrările dvs. Ar ajuta să aveţi la îndemână fişierele-sursă ale lucrărilor. Vor fi mulţi “sceptici” care se vor opune în mod gratuit şi complet nejustificat acestor probe electronice, dar ele sunt adesea singurele mijloace prin care se poate demonstra o infracţiune.
Dacă nu sunteţi persoană fizică autorizată (PFA), contractul dvs., scris sau verbal, intră în sfera legislaţiei muncii. Instituţia “competentă” să controleze aspecte ale raporturilor de muncă este ITM.
Ei sunt primii la care trebuie să faceţi o sesizare. Reclamaţi fapta prevăzută de articolul 276 (1) e) din Codul muncii:
Expresia “primirea la muncă” nu trebuie înţeleasă ca “muncă desfăşurată efectiv la sediul angajatorului”, ci ca utilizare a muncii cuiva. Legislaţia noastră prevede şi munca la domiciliu, iar una dintre condiţiile acesteia este contractul de muncă în formă scrisă (contract înseamnă “înţelegere, acord de voinţă”, nu neapărat act scris; ca atare, putem vorbi despre contracte/înţelegeri scrise sau verbale – cf. actul juridic ca raport, negotium iuris, sau ca document, instrumentum probationis).
Acest remediu răspunde în primul rând nevoii de sancţionare a angajatorului, dar nu neapărat şi celei de recuperare a banilor (oricum, în sesizare este recomandat să reclamaţi şi neplata drepturilor salariale). Pentru aceasta, cel mai probabil veţi fi trimisă către instanţă şi e foarte indicat să vă angajaţi un avocat specializat în conflicte de muncă. Instanţa competentă să rezolve litigii legate de muncă este tribunalul. Litigiul dvs., odată recunoscut ca fiind unul de muncă (se vor găsi destui care să susţină că e o simplă “convenţie civilă de prestări servicii”, supusă Codului civil…), este un conflict de drepturi, conform Legii 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, fiind “în legătură cu încheierea, executarea (…) contractelor individuale de muncă” (articolul 67). Cheia este să dovediţi că în situaţia dvs. singura soluţie valabilă legal este considerarea raportului pe care l-aţi avut ca fiind unul în baza unui contract de muncă (v. articolul 69 din Legea 168/1999), din culpa angajatorului neîncheiat în forma scrisă, cerută de lege (v. articolul 16 din Codul muncii). Oricum, până la acea etapă mai e destul…
Vă recomand să expuneţi cazul dvs. şi pe avocatnet.ro. S-ar putea să aflaţi răspunsuri mai corecte şi utile decât cele pe care le pot da eu. Apreciez faptul că aţi scris aici, dar mai ales faptul că vă preocupă şi soarta altor potenţiale victime ale acestei firme. E un lucru mare în zilele noastre…
Buna ziua,
Va rog mult, ajutati-ma intr-o problema pe care nu reusesc sa o clarific;desi am postat-o pe forumuri, mi se dau raspunsuri de care nu sunt multumita. Asadar, problema este urmatoarea:
Doresc sa deschid magazin de desfacere cu specific de obiecte confectionate manual (handmade),in care sa am vanzatoare. Spatiul comercial il voi inchiria.
1) Pot sa infiintez intrepr. individuala sau trebuie neaparat Srl ?
2) Deoarece persoanele cu care voi colabora sunt studenti,respectiv persoane neautorizate(si care nu opteaza pt autorizare,deoarece activitatea lor este repetitiva dar nu este permanenta,hobby,ca sa zic asa) cum pot rezolva partea de contabilitate in acest caz?Mentionez ca as dori ca introducerea obiectelor in magazin sa se poata face contra unei taxe lunara fixa.Se poate asa ,sau este necesar neaparat contra comision de vanzare?
Ce acte trebuie sa intocmesc cu aceste persoane neautorizate, asa incat totul sa fie legal ?Din ce am citit pe net,inteleg ca s-ar putea,ideea fiind sa retin 16% din veniturile castigate de studenti,pt a plati la stat drept impozit pe venitul acestora,ceea ce mi se pare si normal si suficient.E bine sa procedez asa?Suntem in legalitate in felul acesta si eu si ei?
@1)
Sigur că puteți să înființați o întreprindere individuală. Nu este obligatoriu un SRL (sau vreo altă formă de societate comercială). Consultați OUG 44/2008 pentru mai multe informații.
@2)
Nu e o problemă de contabilitate înainte de a fi o problemă juridică. Amestecul problemelor de drept cu cele contabile e o confuzie care bântuie pe la noi și vine probabil de la faptul că la firmele mici de obicei contabilul le face pe toate (contabilitate, resurse umane, contracte…), iar în materie de drept, adesea cu rezultate care ar oripila un jurist (probabil la fel cum contabilitatea ținută de un jurist neinstruit ar oripila un contabil); sunt două domenii distincte și suficient de complicate pentru a fi nevoie de persoane cu adevărat specializate…
Revenind, soluția legală, în condițiile expuse de dvs., este încheierea unor contracte de muncă, înregistrate la ITM conform legii, având carnete de muncă etc. Sunt conștient că pentru un angajator cerințele legislației muncii par restrictive (adesea sunt) și oneroase, în special pentru consecințele fiscale (trebuie să achitați dvs., ca angajator, contribuțiile pentru asigurări sociale ale salariatului). Aceasta este însă singura soluție.
În cazul dvs., cea mai simplă, elegantă și cinstită opțiune este să încheiați contracte cu timp parțial. Aveți libera alegere de a stabili timpul de lucru, sub durata normală de 8 ore (ex. 2 ore/zi lucrătoare sau 8 ore/săptămână). Important e să țineți cont de prevederile speciale ale legii (v. articolul 102 din Codul muncii).
Puteți încerca apoi să beneficiați de stimulentul financiar pentru angajarea elevilor și studenților (v. Legea 72/2007 și Legea 76/2002).
Voi strange in magazin cate putine produse de la mai multi studenti(in jur de 100 persoane).Sa le fac carti de munca mi se pare fff complicat pt mine.Totusi,nu pot functiona cu intreprindere individuala de tip consignatie,in care primesc produsele,platesc producatorul la vanzarea acestora si ii retin 16% pt impozitul venitului pe care il incaseaza?Mie varianta asta imi pare perfecta,in sensul ca impaca si partea cu impozitarea veniturilor persoanelor neautorizate.Nu merge asa?Cu un contract de consignatie oare nu isi plateste fiecare parte datoriile catre stat?Pierde cineva la mecanismul asta de vanzare?Cine?
Îndeplinirea obligațiilor legale nu se rezumă la plata impozitelor către stat. Am mai întâlnit această concepție și la alții care susțineau, fără niciun argument, legalitatea convențiilor de prestări servicii, folosite ca alternative la contracte de muncă.
De pildă, pentru a desfășura o activitate comercială este obligatoriu să fie îndeplinite și cerințele privind autorizarea comercianților, chiar dacă aceștia ar plăti toate impozitele la stat. Sunt obligații distincte, care trebuie îndeplinite simultan.
Dvs. vă interesați de forma juridică în care să funcționați (SRL sau întreprindere individuală) pentru că probabil simțeați că e ceva neregulă în a desfășura activități comerciale fără să fiți în vreun fel înregistrată la stat. Același lucru se întâmplă și în cazul persoanelor cu care ați dori să lucrați. Pentru a vă fi “parteneri”/”colaboratori” trebuie să aibă și ele un statut legal.
Regula obișnuită pentru persoanele fizice altele decât PFA este să colaboreze ca salariați, în baza unui contract de muncă. Legislația muncii tinde să protejeze, măcar pe hârtie, drepturile salariaților, întrucât experiența arată că în lipsa unei intervenții a statului, condițiile în care aceste persoane se angajează și lucrează pot fi unele foarte inechitabile.
Dacă avem de a face cu persoane fizice autorizate (PFA), situația se schimbă. Cu acestea puteți încheia orice tip de contract comercial doriți. Ambele părți funcționează în cadrul legal și ambele își achită contribuțiile la stat.
Ați găsit contractul de consignație. Tipul contractului nu este relevant pentru problema discutată întrucât nu rezolvă problema de mai sus: în ce calitate ar urma să lucreze viitorii “angajați”? Ca persoane fizice “obișnuite”, o pot face numai în temeiul unui contract de muncă (salariați). Ca persoane fizice autorizate (sau restul formelor prevăzute de OUG 44/2008 sau de Legea 31/1990), relația se poate baza pe orice varietate a contractelor comerciale, inclusiv cel de consignație. A treia variantă nu există.
Dacă doriți, puteți găsi niște explicații pentru necesitatea înregistrării într-un text despre traducători, care poate fi însă generalizat și pentru alte activități.
Autorizarea ca PFA necesita calificarea in domeniul de activitate desfasurat.Ei bine,pentru lucrurile facute de persoanele cu care voi colabora (studenti,in principal),si anume:felicitari,bijuterii handmade,etc ,ce acte pot ei sa arate pt a primi autorizarea?Sunt lucruri pe care unii se pricep sa le faca,fara a face scoala,pt ca ,pur si simplu ,ii duce capul,nu au nevoie sa invete de la altcineva.In plus,oamenii astia nu au nevoie de angajare pt treaba asta.Ei cauta doar sa faca un ban de buzunar.Sunt studenti si vor sa se ajute cu astfel de indeletniciri. Multumesc mult pentru raspunsuri,insa,sunt foarte dezamagita de legislatia romaneasca plina de lipsuri ,din domeniul inceperii unei afaceri.In loc sa incurajeze,pune tot felul de piedici.Nu am decat sa ma opresc sau sa o iau pe langa lege.
Vă înțeleg frustrarea. Și eu sunt PFA și mă gândesc să-mi extind obiectul de activitate la lucruri pe știu că pot să le fac, dar nu am nicio hârtie care să-i satifacă pe cei care ar trebui să facă aprobările; mă îngrădește o lege stupidă, făcută de niște îmbuibați indiferenți care gândesc după șabloane de acum 20 de ani.
Asta nu rezolvă mai nimic – legea trebuie respectată, măcar de cei naivi ca noi care își fac astfel de probleme.
Și eu sunt nemulțumit de legile din țara asta și mi-aș dori să trec dincolo de stadiul de frustrare și revoltă. Mi-ar folosi ajutorul altora care au aceleași neajunsuri.
De ce,oare,nu se acorda o perioada de inceput scutita de taxe si impozite la infiintarea unei afaceri,timp in care sa te pui un pic pe picioare,dupa care ,daca merge bine,sa te autorizezi,iar daca nu,sa te retragi?Nu ar fi mai corect asa?
Pentru că nimănui nu-i pasă. Lucrurile precum înlesnirea sau stimularea începerii unei afaceri nu sunt printre ideile care-i mână pe politicienii noștri. Prioritatea lor este să se ciondănească “politic”, chipurile pentru binele nostru. Problemele care se pot rezolva și sunt la îndemână (cum ar fi înlesnirea începerii unei afaceri) sunt ignorate. Am rămas singurii care trebuie să aibă grijă de aceste lucruri pentru că cei pe care îi plătim să o facă sunt prea ocupați.
Da,da.E din ce in ce mai clar ca astia nu se gandesc decat la bunastarea lor.Puteti,va rog sa -mi mai spuneti daca pt PFA sau intr.individuala trebuie sa tin contabilitatea ?Platesc si TVA?Exista varianta simpla ,in care platesc numai impozit la norma de venit si nu tin contabilitate ?
[OUG 44/2008]
Contabilitatea în partidă simplă se va ține într-un registru-jurnal de încasări și plăți. Cam aici se opresc cunoștințele mele despre acest domeniu. Atât în ceea ce privește modul de ținere a contabilității, cât și plata TVA puteți căuta mai multe detalii pe Internet sau puteți să cereți sfatul unui contabil.
Acum, nu e intenția mea să induc confuzie, nici să dau înapoi față de cele afirmate, însă cred că e bine să știți și câteva aspecte practice, experimentate chiar de mine. De pildă, acum trei ani am lucrat ca “prestator” pentru o firmă. Nu eram PFA și nici salariat. Mă aflam în situația muncii la negru despre care am scris în acest articol. Cu toate acestea, în viziunea celor de la fisc, la care firma cu care lucram a înregistrat contractul de prestări servicii, eram un simplu contribuabil care realizează venituri din activități independente. Nu le păsa (nici acum nu le pasă) dacă mă conformam legii privind registrul comerțului, legislației privind activitățile independente ale persoanelor fizice sau, alternativ, Codului muncii. Pentru simplul fapt că actualul Cod fiscal nu este sincronizat cu restul legislației relevante în speța asta, se pot întâlni și abordări de acest fel din partea fiscului. Interpretarea variază de la un județ la altul și de la o localitate la alta. Așadar, puteți încerca să vă interesați și la administrația financiară despre problema dvs. concretă. Eu am încercat să demonstrez care este tratamentul juridic al problemei contractelor de prestări servicii, dar, așa cum puteți observa, există și practici după ureche, care contrazic aceste argumente. Nu vă încurajez să mizați doar pe părerile celor de la fisc (adesea, simpli funcționari la ghișeu ale căror cunoștințe de legislație nu sunt neapărat prea actualizate sau prea solide), dar e bine să luați o decizie fiind conștientă și de “optica” lor.
Daca imi veti spune ca exista aceasta varianta,atunci,am gasit solutia perfecta pentru problema mea.Exista “o portita”,ca sa zic asa.
Da,am inteles.Multumesc tare mult pentru lamuriri.Asa am sa fac.Mult succes in continuare,va doresc!
Buna ziua. Va cer sfatul in legatura cu resursele umane din cadrul unui centru de formare profesionala. Suntem autorizati pentru organizarea de programe de formare profesionala in conditiile OG 129/2000.
Aceasta ordonanta, alaturi de normele metodologice si metodologiile de autorizare/certificare (toate sunt publicate pe site-ul http://www.cnfpa.ro) stabileste ca activitatea de pregatire teoretica si practica este realizata de formatori. Singurele fapte certe pe care le mai aflam despre formatori din colectia de acte normative de care aminteam mai sus sunt urmatoarele: 1) faptul ca trebuie sa detina competente certificate si experienta pentru domeniul respectiv; 2) care sunt atributiile lor (de exemplu sa intocmeasca proiecte didactice, sa supravegheze instruirea practica etc.) si 3) faptul ca dosarul depus in vederea obtinerii autorizatiei trebuie sa contina acordul scris al fiecarui formator pentru participarea la programul de formare. Daca noi negociem cu formatorii o suma de bani ca plata pentru prestatia lor, inseamna neaparat ca trebuie intocmit un CIM in conditiile Codului Muncii? Vreau sa mentionez neaparat ca formatorul are libertate decizionala in alcatuirea planului de pregatire, al proiectelor didactice, fiind obligat sa respecte standardele ocupationale si prevederile legale, el nefiind subordonat conducerii centrului de formare, noi avand doar sarcina sa monitorizam activitatea lui, fara a avea competente de a controla activitatea didactica si de specialitate. In aceste conditii, in care nu exista subordonarea directa din raporturile de munca, nu se justifica oare intocmirea de conventii civile cu formatorii pe durata derularii cursurilor?
Am descris deja care e problema cu legislația. E incompletă și echivocă. Singura interpretare viabilă, pe baza textelor legale, nu a părerilor nefundamentate juridic, este: vrei să folosești serviciile unei persoane fizice? ai două opțiuni:
(1) fie o angajezi (i.e. contract de muncă; tipul său nu e relevant pentru discuție – poate fi cu timp parțial, ex. de o oră pe săptămână sau de cinci pe zi, pe durată determinată, cu plata în acord sau într-o altă modalitate permisă de CCMUNN);
(2) fie închei cu ea un contract de prestări servicii, dar numai dacă acea persoană este autorizată să desfășoare acea activitate (i.e. PFA cu CAEN din domeniul de interes).
Așa cum menționam într-un răspuns anterior, tocmai pentru că legea e concepută prost și aplicată și mai prost, pot apărea cazuri în care “se practică” (urăsc din ce în ce mai mult verbul ăsta) și convenții de prestări servicii cu persoane fizice fără autorizare, înregistrate la fisc. A fost și cazul meu, când am predat cursuri ECDL. Această “practică” diferă de la județ la județ, fiind dictată arbitrar de interpretarea după bunul plac a celor din administrație.
Ceea ce vreau să vă spun este că deși teoretic, juridic, convențiile de prestări servicii cu persoane fără autorizare sunt o încălcare grosolană a legislației, în forma ei actuală, nimic nu-i împiedică pe unii din administrația publică sau pe unii specialiști să-și impună punctul de vedere, bazându-se exclusiv pe argumente de gen “se practică, deci e corect”, “dacă se plătește impozit la stat, de ce să ne mai preocupe dacă prestatorul e PFA sau nu?”, “dacă există referințe în Codul fiscal sau în legi speciale, înseamnă că aceste convenții civile sunt permise” etc. etc.
Legat de autonomia formatorului față de firmă: firma controlează rezultatul muncii formatorului – dacă rezultatul este cel așteptat, relația continuă, dacă nu, nu. Nu cumva este același tip de relație ca și în cazul altor ocupații? De pildă, un casier salariat în supermarket are ca principală sarcină să calculeze costul bunurilor cumpărate de clienți, să primească banii și să marcheze în casă sumele primite. Munca sa e una precisă, care nu lasă loc legal angajatorului să-i dea sarcini care nu au fost convenite prin contractul de muncă. Invocarea subordonării, ca element care individualizează contractul de muncă. are fără îndoială un temei legal (articolul 10 din Codul muncii prevede că salariatul “se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator”). Dacă, însă, încercăm să înțelegem ce înseamnă exact “sub autoritatea unui angajator”, observăm că distincția față de prestările de servicii nu e atât de ușor de făcut, în condițiile în care același cod prevede că felul muncii este un element care ține de esența contractului și că nu poate fi schimbat arbitrar de angajator.
În afara subiectului: întâmplător, și pe mine mă interesează să organizez și să predau cursuri de formare profesională (inspector de resurse umane și informatică) și am avut ocazia să aflu aberațiile și birocrația din acest domeniu, așa că vă înțeleg îngrijorarea.
Legat de acelasi subiect, mai am o nelamurire:
Metodologia de certificare a competentelor prevede ca examenul de absolvire se tine in fata unei comisii alcatuite din membrii din afara, numiti de comisia de autorizare, si un membru din interior. Eu, furnizorul de formare profesionala, suport plata tarifelor cuvenite membrilor comisiilor de examinare din afara furnizorului (art. 40 alin. (1) din metodologie). Alin. (2) stabileşte cuantumul tarifului pe oră. Mi se pare chiar absurd sa le intocmesc acestora CIM pentru o prestatie de 4 ore – pot folosi conventiile civile? Astept opiniile dvs. si va multumesc.
Multumesc frumos pentru raspuns – o sa incerc sa iau in calcul angajarea formatorilor de la 1 ianuarie, mai ales ca acum intocmesc bugetul pentru anul viitor. In schimb, pentru membrii comisiei de examinare nu cred ca voi apela la aceasta metoda – cim pentru 4 ore intr-o singura zi?
Sincer, nu știu cum trebuie procedat exact în cazul relației contractuale dintre furnizorul de formare profesională și comisia de examinare pe care o organizează. N-am găsit nimic prin maldărul de legislație dedicată (prea multe modificări de ordonanță, hotărâri și modificări ale hotărârilor, ordine și modificări ale ordinelor…). Poate aici ar fi foarte util să vă interesați la CRFPA local.
Un contract individual de muncă pentru membrii comisiei ar fi excesiv. Am menționat și în articol despre astfel de cazuri în care bunul-simț ne spune că e aberant să utilizezi contractul de muncă, orbește, pentru orice activitate prestată. Problema e că acest “bun-simț” sau “intuiție comună” nu are o acoperire în textele legale – acestea nu cuprind criterii de diferențiere între cazurile când e utilizabilă o convenție de prestări servicii și cele în care e utilizabil un contract de muncă. Printre scopurile pe care le-am avut atunci când am scris articolul era tocmai sublinierea acestei lacune a legislației, lacună care poate duce la abuzuri născute din interpretări greșite ale legii.
Cred (paradoxal, acesta poate fi un semn de îndoială) că nu ar trebui să vă faceți probleme în privința tipului de contract pe care îl veți avea cu membrii comisiei de examinare (chiar dacă nu am niciun temei juridic pentru a afirma asta). Cât privește formatorii, vă recomand contractul de muncă pe timp parțial. Este soluția corectă din punct de vedere legal, dar poate fi și un factor important în motivarea personalului. Din propria mea experiență, ca instructor (în baza unei convenții de prestări servicii), vă pot spune franc: am lucrat cu gândul că am fost păcălit pentru că, chiar dacă primeam bani, știam că în acest timp nu contribui pentru pensie și nici pentru restul asigurărilor sociale. Știu, puteam încheia un contract separat cu diversele “case”, dar asta ar fi însemnat să rămân cu mai nimic în buzunar. În plus, nu aveam nicio protecție dată de legislația muncii (ex. puteam fi “concediat” oricând și pentru orice, nu mi se garanta vreun drept la concediu sau timp liber…) și nici nu puteam dovedi (ex. printr-un carnet de muncă) faptul că într-adevăr am muncit. Tot din experiență vă spun și că sunt rare cazurile în care cineva dă mai mult decât primește. Dacă un angajator își tratează incorect angajații, și ei vor avea motivarea suficientă de a nu face nimic în plus față de contract pentru ca afacerea angajatorului să meargă mai bine.
Multumesc foarte mult. Voi tine cont de parerile dvs., chiar daca m-ati atentionat ca unele nu se intemeiaza neaparat pe un temei juridic. Ceea ce conteaza – si pentru mine, desi sunt in pozitia angajatorului – este ca lucrurile sa se desfasoare avantajos pentru toata lumea. Multumesc inca o data si mult succes!
Și eu vă mulțumesc. Să auzim numai de bine.