“România o schimbăm noi toţi!”

Deunăzi am găsit în cutia poştală un plic care conţinea două hârtii: un (fel de) calendar cu poza lui Crin Antonescu şi o foaie A4 cu un mesaj de la numitul către “mine”.

  

Acum, am câteva îndoieli legate de onestitatea personajului. Să mă explic.

În primul rând, din câte cunosc, data alegerilor prezidenţiale din acest an încă nu a fost stabilită clar. Se pare că e pe undeva prin noiembrie şi cam atât.

Alegerea preşedintelui României se face conform Legii 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. Textul legii, cel puţin în varianta iniţială (între timp a mai fost “ajustat”), prevede că:

Articolul 15 – (1) Campania electorală şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României se fac potrivit dispoziţiilor legale privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu excepţiile prevăzute în prezenta secţiune

Aşadar, trebuie să căutăm în altă lege reglementarea campaniei electorale. Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, o monstruozitate de text normativ, deja răsmodificat, prevede (la fel, în varianta iniţială):

Articolul 2 – În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) afiş electoral – apel, declaraţie, fotografie şi alt material sub formă tipărită, utilizat de competitorii electorali în scop de informare şi propagandă electorală; (…)
m) campanie electorală – perioadă în care competitorii electorali desfăşoară activităţi de propagandă cu scopul de a-i determina pe alegători să îşi exprime voturile în favoarea lor;(…)
Articolul 7 – (…)
(2) Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării.

Nu ştiu dacă textele mai sunt de actualitate – legea a fost mutilată şi e greu să recompun varianta finală. Sunt destul de convins că, în mare, prevederile citate au rămas la fel.

Carevasăzică, din moment ce data alegerilor nu a fost încă fixată, nu putem vorbi nici despre o campanie electorală conformă cu legea.

Cu toate acestea, acest om (sau mă rog, “stafful” lui) îşi expune oferta sa, transmite înălţătorul mesaj, fără a fi oficial în campanie electorală.
Îmi spune într-o poliloghie deja obişnuită că are intenţia să-mi schimbe ţara şi că starea asta jalnică în care a ajuns e imputabilă politicienilor.
Îi dau dreptate la afirmaţia din urmă. Sunt absolut convins că o halcă bună din vină o au ei, restul revenindu-ne nouă, mulţimii amorfe de indiferenţi, cârtitori, idioţi sau leneşi – îndeobşte numită “popor”.

E o problemă: candidatul nu pare capabil să discearnă propriile defecte.
Vrea să schimbe ţara asta, însă o face sfidând legea care-i cere să înceapă campania electorală atunci când oficial aceasta a început. Îmi scrie despre intenţia sa de a reda ţara românilor, “fără scandaluri, fără grupuri de interese, fără spectacole de prost gust, fără minciună şi promisiuni deşarte”. Dacă îmi amintesc, numitul candidat este autorul unora dintre invectivele grosolane şi stridente pe care le-am auzit în ultimii ani. Exact cu un an în urmă, într-un “discurs” lătrat în faţa audienţei de partid îi califica pe concurenţii lui, la pachet, drept “politicieni de doi lei”. Nu mă amăgesc, spunea adevărul. Toţi, inclusiv el, sunt aşa. Dar nu e el îndreptăţit să o spună şi, cu atât mai puţin, nu e îndreptăţit să pretindă că va schimba exact tipul ăsta de discurs, la modă prin “clasa politică” de la noi, din moment ce prin asta “s-a distins”.

Am observat că, după părerea multor “analişti”, Antonescu are un discurs bun, că ar fi un fel de “Obama din Carpaţi” etc. etc. Prostii. În afară de arta insultei poleite şi împachetate într-un limbaj pseudo-sofisticat, nu găsesc nimic. Pentru mine nu e nici pe departe un orator, nici retor – poate doar un limbut. Şi sunt pline televiziunile de aşa ceva. Diferenţa dintre el şi ceilalţi limbuţi poate fi agresivitatea, obsesia Băsescu şi uzul ceva mai corect al limbii române. În rest, atacurile la persoană şi lipsa de conţinut a vorbelor sale îl plasează just în linie cu Băsescu, Geoană, Vadim, Becali, Vanghelie şi alţi eiusdem farinae.

Intenţionam să fac un “comentariu pe text” (până la urmă, anii de educaţie în care toţi trebuia să devenim niște critici literari nu au fost chiar degeaba). M-am răzgândit pentru că n-ar fi fost decât o risipă de timp. Pentru oricine a fost rezonabil de atent la ce s-a întâmplat pe “scena politică” în ultimii cinci ani şi care are o minimă rezervă de bun-simţ, doar citirea textului din plic ar fi de ajuns pentru a vedea cât de demagog este personajul.

M-am hotărât cu cine votez toamna asta. Ca de obicei, plănuiam să votez cu unul care nu are şanse – ex. Radu, Duda de România. M-am răzgândit. Îl voi alege exact pe Antonescu. Nu pentru “mesajul” său decent, nici pentru şarmul său masculin, ci pentru a-i da o şansă să se discrediteze până la capăt. Nu am nicio aşteptare pozitivă de la viitorul preşedinte: nu are suficiente mijloace constituţionale să schimbe ceva; dacă ar fi ales Băsescu, ar continua mizeriile pe care le-am tot văzut de cinci ani încoace, cu preşedintele vopsit al PD-ului şi slugoii săi penibili; dacă ar fi ales Geoană, am avea un preşedinte-preş, un tip slab, manipulabil, cu o lipsă de credinţă demnă de un rol negativ secundar într-un film de duzină; dacă ar fi ales Vadim, am da nebuniei locul pe care probabil îl merită în România. Ţara asta nu se va face bine din cauza vreunui politician. Problema e că nici poporul ei nu se poate face bine prin forţe proprii, decât dacă e condus de oameni competenţi. E un oarecare conflict aici…

P.S.: Nu ştiu cât e propagandă “niu midia” sau lipsă de simţ critic ori de realism, dar există şi mişcări de un înflăcărat avânt pionieresc care-l sprijină pe C. Antonescu. Apologia insanităţii prezente şi viitoare.
P.P.S.: Chiar dacă trivializez subiectul, compar senzaţia pe care mi-o lasă de ani buni alegerile din România cu sentimentul pe care îl am când se mai întâmplă ca la un campionat mondial sau european de fotbal să nu joace echipa noastră. Descumpănit, ţin cu oricine, după criterii arbitrare sau capricii. Iar dacă echipa cu care ţin pierde, nu am niciun resentiment pentru că oricum nu investisem afectiv, în mod real, nimic.