Jurnal de avocat: protestul judecătorilor


Luni, 12 septembrie 2016

Am deplasare de la Craiova la Râmnicu Vâlcea pentru o ședință de judecată la tribunal care începe la 08:30.

04:30: Trezire. Pregătire…
05:30: Plec spre Râmnicu Vâlcea.
07:45: Ajung la Râmnicu Vâlcea (drum liber, pândarii din Loganul albastru de la Strejești nu au așezat pe poziții încă).
08:15: Intru în Tribunalul Vâlcea. Îmi găsesc sala și poziția pe listă. Aștept jandarmul să deschidă ușa sălii.
08:35: Se deschide sala. Intră grefiera cu dosarele. Surpriză! Nu e completul Ap2, ci Ap1, care are aceeași oră de început (am înțeles că e o practică a acestui tribunal să anunțe mai multe ședințe la aceeași oră, cu toate că nu are tot atâtea săli disponibile – timpul nostru are preț… iar acesta este 0). Mă uit iar la lista mea: ora de început (08:30 – din citație și de pe portal) e tăiată cu pixul și tot cu pixul este scrisă o nouă oră – 11:00.Jpeg
08:45: Intră judecătorii. Bine-dispuși, parcă ne pregătesc o surpriză. Încep să strige dosarele și le amână pe toate. „E protestul judecătorilor.” Sunt discriminați și asupriți de puterea executivă.
09:20: Se termină ședința. Mai aștept vreo 10 min. Poate intră cumva și completul Ap2. Nu am noroc. Nu-mi rămâne decât să mă întorc la mașină și să aștept până la ora modificată.
10:45: Revin în sală și aștept…
11:50: Intră grefiera cu dosarele. Cer dosarul meu. „Nu am acest dosar.”, „Ce complet intră?”, „Falimente”, „Și completul Ap2?”, „Nu știu. Vorbiți cu grefiera. Camera 7, sub scară.” Merg la grefieră. Îmi spune că ședința completului Ap2 a început la 10:30 și s-a terminat, dar să nu-mi fac griji că toate dosarele s-au amânat, deci „nu este niciun prejudiciu” (wtf?!) „Și eu cum mă justific față de client? Am bătut cu noaptea-n cap drumul de la Craiova și nici măcar nu am depus împuternicirea și apar ca fiind lipsă?! De ce nu ați scris iar pe listă noua modificare a orei?”, „Judecătorii nu au mai avut răbdare și oricum se amânau toate dosarele…”, „Aș vrea măcar să depun împuternicirea.”, „Depuneți-o prin registratură.” Scriu de mână un fel de adresă de înaintare la care atașez împuternicirea, îi fac o copie (0,40 lei/pagină la xerox-ul tribunalului, fără bon fiscal, bineînțeles… că isteria bonurilor a trecut deja și lucrurile se reașază pe făgașul lor „normal”) și apoi merg la registratură.
12:15: La registratură pun hârtiile pe masă și cer să fie înregistrate. „A plecat colega cu mapa. S-a terminat programul cu publicul. Trebuia să veniți mai devreme.”, „(?^(&%!)”, „Se mai pot depune numai cu acordul președintelui de secție, dar e în ședință.” Îi explic povestea zilei mele că poate pricepe absurdul situației. „Înțeleg, dar trebuie să ne înțelegeți și dvs. că nu putem face orice de capul nostru. Nu vreau să existe bănuieli că am favorizat pe cineva…” Până la urmă, după atâtea parlamentări, o altă funcționară se oferă să mă ajute, cu condiția să menționez olograf pe cerere că am depus-o după ședință și să semnez… mă asigur că și ea semnează pe copia mea. Plec spre birou. Mai pierd vreo două ore pe drum, doar pentru a spune o nouă poveste despre justiția noastră independentă și în folosul cetățeanului.
Mâine am iar deplasare la Tribunalul Vâlcea. Urmează probabil cea mai previzibilă soluție a unei instanțe: amânare pentru că e protest…

P.S. Pentru cine nu crede că „e prejudiciu”, să facă un exercițiu de empatie: dacă eram avocatul lui și trebuia să mă prezint la termen, pe cheltuiala lui, cum i s-ar fi părut să plătească? Și cum i s-ar fi părut să piardă mai bine de o jumătate din ziua de lucru pentru o deplasare total inutilă?

P.P.S. „1. Justiția trebuie să aibă ca și preocupare esențială protecția, promovarea și garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. În fața judecătorului cetățeanul este egal cu statul.” (Memorandum privind situatia justitiei in 2016 votat in Adunarile Generale)… vasăzică am pierdut o zi din viață pentru că judecătorii tocmai se preocupau de garantarea drepturilor cetățenești.

Reclame

Este spitalul public scutit de taxa judiciară de timbru?


Un articol publicat pe juridice.ro, cu referire la vechea lege privind taxele judiciare de timbru, indica în ce condiții a apreciat Înalta Curte de Casație și Justiție că este aplicabilă scutirea de taxă în cazul spitalelor publice. Decizia civilă nr. 3465/2012 a Î.C.C.J. stabilea că un spital public, parte într-un litigiu comercial (deși hotărârea menționează existența unui contract de achiziție publică, litigiul devenind unul de competența instanței de contencios administrativ, deci nu a secției a II-a civilă), nu este scutit de taxa judiciară de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru întrucât cererea sa (apel) nu avea ca obiect „venituri publice”, obligația spitalului având la bază raporturile comerciale dintre părți.
În articolul de față verificăm dacă aceeași soluție rămâne de actualitate și sub imperiul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Este oportună o prezentare a celor două texte legale:

Legea nr. 146/1997 O.U.G. nr. 80/2013
Art. 17

Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Art. 30

(1) Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

(2) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, precum și veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile.

În decizia menționată instanța accentuează asupra condiției „când [cererile] au ca obiect venituri publice”. Apoi, raportându-se la textul art. 188 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a concluzionat că spitalele publice, finanțându-se integral din venituri proprii, nu sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Se poate observa că legea nouă dă o definiție noțiunii de „venituri publice”, care lipsea în textul legal anterior.
Cu relevanță pentru discuția de față sunt textele marcate în tabelul de mai sus. Pe de-o parte, definiția include bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate (cunoscut și ca F.N.U.A.S.S.) în categoria bugetelor fondurilor speciale, iar pe de altă parte arată că sunt incluse în veniturile publice și „veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din (…) bugetele fondurilor speciale”.

Ca atare, ținând cont că finanțarea spitalelor publice se face măcar parțial din contractele de furnizare de servicii medicale încheiate cu casa de asigurări de sănătate (v. art. 189 din Legea nr. 95/2006), deci din F.N.U.A.S.S., veniturile bugetelor acestor instituții publice sunt venituri publice, în sensul legii, pentru acest motiv devenind incidente prevederile referitoare la scutirea de taxă.

Este obligatoriu formularul pentru cererea de acordare a ajutorului public judiciar?


O practică a unor complete de la Judecătoria Craiova impune folosirea unui formular pentru cererile de acordare a ajutorului public judiciar. Se pare că şi alte instanţe folosesc astfel de formulare (ex. Judecătoria Salonta, Tribunalul Arad), chiar dacă nu neapărat identice cu cel regăsit la biroul de copiat acte de la instanţa menţionată.
În acest articol verificăm dacă un asemenea formular are vreun fundament legal.

Ajutorul public judiciar este reglementat în dreptul intern prin O.U.G. nr. 51/2008, act ce transpune Directiva 2003/8. Directiva menţionează la art. 16 două formulare-tip: pentru cererile de asistenţă judiciară şi pentru transmiterea acestor cereri.
Ordonanţa de urgenţă prevede, de asemenea, necesitatea unui formular (v. art. 49 şi anexa).

Problema nu este lămurită.

Formularul din directivă se referă la cererile care se încadrează în domeniul de aplicare al acesteia: „litigiile transfrontaliere, în materie civilă şi comercială indiferent de tipul instanţei” (art. 1-2 din directivă).
Formularul din ordonanţa de urgenţă se referă tot la cereri în contextul stabilit de directivă: „Cererile pentru acordarea ajutorului public judiciar, formulate conform prezentului capitol (…)” (v. art. 49, Capitolul VI – „Reguli speciale privind acordarea ajutorului public judiciar cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru şi formularea unei cereri de asistenţă judiciară către un alt stat membru al Uniunii Europene”). Chiar titlul formularului din anexa ordonanţei de urgenţă este clar: „FORMULAR pentru cererea de asistenţă judiciară în alt stat membru al Uniunii Europene”.

Nu există nicio prevedere referitoare la vreun formular pentru cererile subiecţilor legii române, adresate instanţelor din România.

Dacă sunt respectate condiţiile de fond (v. art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008 – menţionarea obiectului şi a naturii procesului, a datelor personale ale solicitantului, indicarea stării materiale a acestuia, declaraţia privind ajutorul public judiciar primit în ultimele 12 luni, înscrisurile doveditoare), cererea este valabil întocmită, nefiind necesară sau obligatorie utilizarea vreunui formular.
Sigur, pentru comoditate, solicitantul poate opta pentru expunerea informaţiilor de mai sus şi într-un formular, însă este în afara cadrului legii o amânare a judecăţii doar pe motivul lipsei formularului, cât timp cererea deja depusă îndeplineşte condiţiile stabilite de O.U.G. nr. 51/2008 şi poate fi examinată în privinţa temeiniciei.

Câteva probleme legate de taxele judiciare de timbru


Articolul de faţă nu îşi propune o reiterare a temelor obişnuite în discuţiile despre taxele judiciare de timbru (ex. cuantumul uneori excesiv, alteori ridicol; afectarea dreptului de acces liber la justiţie etc.), ci prezentarea unor probleme punctuale întâlnite în practică şi pentru care ar fi necesară o reglementare mai bună.

1. Litigii privind funcţionarii publici

Legislaţia românească distinge între raportul juridic de serviciu specific funcţionarilor publici şi raportul juridic de muncă aplicabil generic persoanelor angajate. În mod criticabil, printr-o reglementare vagă, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici prevede la art. 117 că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Printre prevederile legislaţiei muncii, relevante pentru discuţia de faţă, se află şi scutirea de taxă judiciară de timbru a cererilor în materie de conflicte de muncă (art. 270 din Codul muncii). Scutirea de taxă este prevăzută şi de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, la art. 15 lit. a).

În litigiile legate de raportul de serviciu al funcţionarilor publici se întâlneşte, într-adevăr, o taxă judiciară de timbru calculată după regulile aplicabile în materia contenciosului administrativ: fie 4 lei (art. 3 lit. m) prima liniuţă din Legea nr. 146/1997), fie 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei (art. 3 lit. m) a doua liniuţă din Legea nr. 146/1997).

Practica este neunitară. Pot fi găsite atât soluţii în care acţiunile sunt scutite de taxa judiciară de timbru (ex. Decizia civilă nr. 4097/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia civilă nr. 1223/2009 a Curţii de apel Bacău, Decizia civilă nr. 3230/2009 a Curţii de apel Craiova), cât şi soluţii în care acţiunile sunt supuse taxei judiciare de timbru (ex. Decizia civilă nr. 1919/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 1678/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 8/R/2008 a Curţii de apel Galaţi).

Esenţial nu este cuantumul mic al taxei, ci efectul neplăţii ei, de anulare a acţiunii sau a cererii, în cazul în care instanţa interpretează restrictiv legea.

Soluţia problemei poate fi dată printr-un recurs în interesul legii sau, mai bine, prin modificarea Legii nr. 146/1997 în sensul clarificării voinţei legiuitorului. Ar fi preferabilă o soluţie care să aplice un tratament nediscriminatoriu în privinţa timbrajului între funcţionarii publici şi salariaţi.

2. Daune morale

Prin O.G. nr. 11/1998 a fost adăugat un nou caz de scutire de la plata taxei judiciare de timbru (v. art. 15 lit. f1)): acţiunile şi cererile referitoare la stabilirea şi acordarea daunelor morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice (N.B. nu orice fel de daune morale).
Prevederea citată a fost abrogată prin O.G. nr. 34/2001. Cererile respective nu mai erau scutite de taxă.

La opt ani după abrogare, Decizia Curţii Constituţionale nr. 778/2009 declara neconstituţională prevederea abrogatoare din O.G. nr. 34/2001. În termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial actul normativ contestat nu a fost modificat pentru a fi pus în acord cu prevederile Constituţiei, astfel încât dispoziţiile relevante şi-au încetat efectele juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie. Scutirea de taxă devenea iarăşi operantă (?).

Situaţia este foarte similară cu cea privind abrogarea incriminării insultei şi a calomniei (v. Legea nr. 278/2006), urmată de declararea ca neconstituţională a prevederii abrogatoare (v. Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2007), apoi de menţinerea dezincriminării prin Decizia privind recursul în interesul legii nr. 8/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmată de recenta decizie a Curţii Constituţionale, încă nepublicată, care aparent menţine punctul de vedere al Curţii.

Iarăşi este preferabilă intervenţia autorităţii legislative. Sunt mai multe posibilităţi de rezolvare ce pot fi imaginate: reglementarea expresă a scutirii, stabilirea unei taxe fixe modice care să nu afecteze substanţa dreptului apărat, reglementarea în normele de tehnică legislativă sau în legea Curţii Constituţionale a efectelor pe care le poate avea decizia acestei instanţe prin care se constată că o prevedere abrogatoare este neconstituţională etc.

3. Obligaţii contractuale de întreţinere

O altă prevedere discutabilă a Legii nr. 146/1997 este cea referitoare la scutirea de taxă judiciară de timbru a acţiunilor şi cererilor referitoare la „obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere„.

Cu preţul de a sublinia lucruri evidente, obligaţiile contractuale de întreţinere au ca temei un contract de întreţinere. De obicei, contractul de întreţinere se încheie cu titlu oneros între persoane vârstnice care au în proprietate anumite bunuri de valoare (ex. imobile) şi persoane care se obligă să efectueze prestaţii de întreţinere şi îngrijire în schimbul transferului proprietăţii asupra bunurilor celor dintâi.
În ipoteza în care există un contract de întreţinere şi creditorul întreţinerii solicită rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de debitor, se pune problema timbrării acţiunii.

Tipic, potrivit art. 2 alin. (11) din lege, instanţele stabilesc taxa la valoarea bunurilor ce fac obiectul transferului de proprietate, iar cuantumul taxei este semnificativ în raport cu veniturile celor ce datorează taxa. O interpretare pe care se fundamentează astfel de soluţii ar fi cea prezentată şi în Decizia civilă nr. 707/2011 a Curţii de apel Alba Iulia: cererea de constatare a nulităţii absolute (similar şi pentru rezoluţiune) a unui contract de întreţinere nu se încadrează în categoria „cererilor referitoare la obligaţii contractuale de întreţinere”.
Există, însă, şi semne ale unei practici judiciare care dă eficienţă scutirii de taxă şi în cazul acţiunilor privind rezoluţiunea contractelor de întreţinere (ex. Decizia civilă nr. 23/R/2008 a Curţii de Apel Oradea, Sentinţa civilă nr. 1578/2011 a Judecătoriei Oradea, o sentinţă a Judecătoriei Bârlad).

Această din urmă interpretare pare cea justă, dacă avem în vedere principiul de drept potius ut valeat quam ut pereat (actul, inclusiv cel normativ, trebuie interpretat în sensul aplicării sale, nu al neaplicării), dar şi interpretarea teleologică, după scopul urmărit de legislativ la edictarea normei privind scutirea de taxă.

Acţiunea în rezoluţiune discutată priveşte neîndeplinirea unor obligaţii contractuale de întreţinere. Dacă textul legal privind scutirea de taxă ar fi interpretat ca nereferindu-se şi la astfel de acţiuni, urmarea ar fi lăsarea fără aplicabilitate concretă a prevederii legii. Mai ales în contextul în care contractul de întreţinere nu avea o reglementare proprie în legislaţia anterioară noului Cod civil, cu greu pot fi concepute alte tipuri de acţiune care să privească obligaţii contractuale de întreţinere, dar care să nu includă şi rezoluţiunea contractului de întreţinere.

Cu privire la interpretarea teleologică menţionată, se poate aprecia că prevederea legală a avut ca scop protejarea unor categorii de persoane faţă de o sarcină pecuniară împovărătoare, în condiţiile în care obligaţia de întreţinere, fie legală, fie contractuală, a rezultat dintr-o stare de nevoie a acestora.

Este adevărat că în astfel de ipoteze se pot invoca drept remediu reglementările privind ajutorul public judiciar. În forma lor actuală, însă, acestea oferă numai iluzia ajutorului, prin condiţiile abrupte impuse şi prin necorelarea cuantumului efectiv al taxei cu veniturile solicitantului – ex. venit mediu net pe membru de familie de 300 lei pentru scutire totală sau de 600 lei pentru reducere cu 50% a taxei, indiferent dacă vorbim despre o taxă de 1500 lei sau despre una de 5000 lei.
Chiar dacă ordonanţa de urgenţă prevede la art. 8 alin. (3) că „ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii proporţional cu nevoile solicitantului”, sunt rare cazurile când se trece de analiza mecanică a încadrării în situaţiile menţionate anterior.

Problema poate primi acelaşi remediu ca şi cea expusă la punctul 1.

4. Plata

Art. 19 din Legea nr. 146/1997 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul fiscal debitorul taxei.
Tot legea prevede că debitorul taxei trebuie să suporte şi costurile operaţiilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru.

În cazul tipic, în litigiile civile reclamantul (sau cel care exercită o cale de atac) trebuie să plătească taxa în contul unităţii administrativ-teritoriale în care are domiciliul sau sediul fiscal. Numai dacă debitorul taxei nu are nici domiciliul, nici reşedinţa, nici sediul în România, taxa urmează a fi plătită în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care se află sediul instanţei la care se depune acţiunea sau cererea.

Există destule cazuri în care debitorul taxei are domiciliul, reşedinţa sau sediul într-o unitate administrativ-teritorială diferită de cea în care îşi are sediul instanţa.
Practica locală (cel puţin cea de la instanţele pe care le frecventez) este de plată a taxelor judiciare de timbru la casieriile din subordinea Primăriei Craiova, indiferent dacă debitorul taxei are domiciliul în acest oraş sau dacă, de pildă, are sediul în alt judeţ şi formulează un apel la Curtea de apel Craiova.

Chiar pagini de Internet aparţinând Curţii de apel Craiova conţin îndrumări ambigue, lăsând impresia unei opţiuni a plătitorului (exemplu, alt exemplu): „Platitorii pot achita taxele judiciare de timbru atat in evidenta fiscala, cat si la unitatile trezoreriei statului in raza carora acestia sunt luati in evidenta fiscala, cat si la unitatile trezoreriei statului in a caror raza teritoriala se afla sediile instantelor de judecata.”
Alte instanţe (ex. Tribunalul Bucureşti) preiau cuminte şi fidel prevederea legală.

Legea nr. 146/1997 nu prevede vreo sancţiune pentru plata greşită a taxelor sau vreun mecanism de transfer al sumelor greşit încasate. Ar fi excesivă anularea cererii pentru plata într-un cont greşit, după cum tot excesiv ar fi să i se ceară plătitorului să facă demersuri pentru ca unitatea care i-a încasat taxa să o transfere unităţii competente sau să ceară restituirea taxei conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Nu este clarificată nici ipoteza în care taxa este plătită de avocatul debitorului, în special, dacă acesta nu a precizat că îşi alege domiciliul la sediul profesional al avocatului.

Dacă legea ar fi aplicată cu stricteţe am putea ajunge la situaţii absurde în care plata unor taxe modice (ex. 2 lei pentru copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive sau irevocabile, 1 leu/pagină pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie) ar trebui făcută în contul unei comune aflate la sute de kilometri depărtare de sediul instanţei. Sigur, există posibilitatea plăţii prin virament, însă cât de rezonabilă este plata unui comision de transfer mai mare decât suma transferată? Mai ales în condiţiile în care nu toate unităţile administrativ-teritoriale îşi publică pe Internet informaţii actualizate privind conturile în care se efectuează plăţi…
Chiar şi pentru a încasa bani birocraţia de stat preferă să paseze sarcina găsirii informaţiilor tot către plătitor, deşi ar avea mijloacele tehnice pentru a simplifica operaţiile administrative.

Ideal ar fi un sistem care să permită o dirijare automată a sumelor provenite din taxele judiciare de timbru, în funcţie de informaţiile de înregistrare fiscală. Mai precis, plăţile ar putea fi făcute într-un cont unic, oriunde în ţară, urmând ca sistemul informatic să le vireze automat în contul unităţii administrativ-teritoriale în care este înregistrat fiscal plătitorul.

Fără concluzii.

Completare (08 iulie 2013):
Mă bucur să observ că, exceptând criticile privind plata (punctul 4), toate celelalte probleme discutate au primit o soluţie acceptabilă prin noua reglementare: O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Scurtă plimbare prin iadul fiscal românesc – declarația 392B


Citeam că nedepunerea la termen a declarațiilor 392A și 392B se sancționează cu niște amenzi deloc de neglijat. Chiar și baroul are un anunț. Simțindu-mă vizat de obligația de declarare respectivă am urmat un pic firul textelor normative pentru a înțelege mai bine de ce, cum etc.

Am vizitat pagina ANAF indicată și în articol. Am descărcat progrămelul oferit de ANAF (D392_2011). Nu e locul aici să comentez despre programul oferit de ANAF – despre faptul că în universul lor există numai Windows și .exe, că aspectul aplicației trece cu un bocanc sovietic peste orice înseamnă interfață grafică modernă, stil, ergonomie, comportament intuitiv etc.

Am mai navigat pe sait până am ajuns la o pagină din care să descarc și declarația în format PDF – declarația 392B se referă la persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA și care nu îndeplinesc condițiile de plafon etc. pentru TVA (cazul meu).

Declarația 392B este prevăzută de Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1081/2011 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103/2011). În anexa la ordin sunt enunțate instrucțiunile de completare. Acolo găsesc câteva noțiuni precum: „Cifra de afaceri”, „Livrări de bunuri și prestări de servicii”, „Jurnalul pentru vânzări”, „Achiziții”, „Jurnalul pentru cumpărări”. Chiar dacă, realist vorbind, nu ne putem aștepta ca legea să aibă precizia unei definiții din matematică, totuși noțiunile utilizate într-un act normativ (unul fiscal!) nu ar trebui să fie deloc vagi, ci suficient de clare încât să permită contribuabilului să își cunoască exact obligațiile și drepturile – v. articolul 3 din Codul fiscal sau considerente din jurisprudența CJUE precum C-143/93 Gebroeders van Es Douane Agenten BV c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen, paragraful 27, sau T-115/94 Opel Austria GmbH c. Consiliul Uniunii Europene, paragraful 124; v. și jurisprudența CEDO – Cauza Rotaru contra României, paragraful 55. Așadar, presupunem că fiecare din noțiunile enumerate are o semnificație îndeajuns de clară încât să putem opera cu ea.

Ca avocat neplătitor de TVA și obligat să țin contabilitatea în partidă simplă nu îmi sunt familiare cele două registre contabile din care ar trebui să preiau datele pentru declarația 392B; registrul-jurnal de încasări și plăți este singurul pe care l-am completat până acum. Apropo de reglementarea privind contabilitatea în partidă simplă, în acel ordin din 2004 se fac trimiteri către Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă…. În prezent acele trimiteri nu mai duc nicăieri întrucât hotărârea de Guvern a fost abrogată în 2009, fără a mai fi prevăzut altceva în loc.

La o căutare pe Internet după „jurnal pentru vânzări” și „jurnal pentru cumpărări” găsesc Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 425/1998 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, 391bis/1998).

În acest act normativ cele două jurnale au chiar și coduri: 14-6-12/a (Jurnalul pentru vânzări) și 14-6-17/b (Jurnalul pentru cumpărări). Verific apoi dacă ordinul mai este în vigoare. Se pare că nu. A fost abrogat de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1850/2004. Și el a fost abrogat – v. Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 870bis/2008). Abia acesta este actul aflat în vigoare în prezent, fiind modificat prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2869/2010. Cele din urmă ordine nu mai au în conținutul lor reglementări referitoare la cele două jurnale buclucașe.

Cu puțin noroc, continuând căutarea pe Internet, găsesc o referire la actul normativ care ar reglementa jurnalele: Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 1372/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 364/2008). În mărinimia emitentului, persoanele impozabile sunt lăsate să aprecieze asupra modului în care își vor ține evidența „corectă și completă” (v. în special articolul 1 alineatele (3)-(4) și articolul 2). Textul prevede că persoanele impozabile pot să folosească modelele orientative incluse în anexe. Este limpede că aceste persoane pot la fel de bine să nu folosească niciun fel de evidență de tipul jurnalului pentru vânzări și a celui pentru cumpărări. Își țin evidența în registrul-jurnal de încasări și plăți sau în formă electronică, declară și plătesc impozitele cu grija cetățeanului naiv… Și așa trece timpul până când își mai aduce aminte vreun ministru sau șef al ANAF că din hățișul de declarații și formulare existente deja în circulație parcă lipsește totuși ceva… o informativă care să fie completată folosind date dintr-un registru opțional… Și dă sfară în țară că pentru nedepunerea declarației 392B fiscul va amenda drastic contribuabilii indisciplinați care țineau cu orice preț să eludeze ansamblul coerent, simplu, clar, public și accesibil al reglementărilor fiscale.

Bineînțeles, s-au erodat demult așteptările ca legislația noastră să fie clară și redactată coerent, așa că îmi voi completa declarația folosind datele din registrul-jurnal de încasări și plăți. E un pic mai complicat să clasific în vreo categorie onorariile retrocedate de maestru – reprezintă ele contraprestația unei prestări de servicii? Plata unor taxe/contribuții către barou, CAA, INPPA, bugetul de stat este o „achiziție”? La fel, în lipsa jurnalelor pentru vânzări și cumpărări, e foarte complicat să calculez suma „achizițiilor” de la plătitori de TVA. Nicio problemă, dacă voi greși, fiscul va avea grijă să mă disciplineze pentru declarația care nu ar fi corectă și completă…

Legislație gratuită, integrală și actualizată? Caz concret


Într-un text recent afirmam că e necesar ca orice modificare a unui act normativ să fie urmată imediat și automat de o consolidare a acestuia, astfel încât, pentru orice dată în care acest act este în vigoare, oricine să poată consulta forma integrală a actului.

Nu a trecut prea mult timp de atunci că ne-am și confruntat la cabinet cu un caz care ilustrează necesitatea accesului gratuit la legislația integrală și actualizată în mod oficial.

Este vorba despre suspendarea de drept a raportului de serviciu al unui funcționar public, ca urmare a angajării acestuia la cabinetul unui demnitar – v. articolul 94 alineatul (1) litera b) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Problema concretă: care era forma în vigoare a legii în luna noiembrie 2011?

De ce nu folosești un produs informatic cu legislația României?
Am apelat la informațiile provenite din trei asemenea produse, printre cele mai respectabile din piață. În mod cu totul surprinzător, fiecare dintre cele trei prezintă o formă proprie pentru articolul menționat mai sus, valabilă în aceeași perioadă.

Potrivit aplicației Legis, produsă de CTCE Piatra Neamț, litera b) a fost abrogată. Pentru a explica această stare, produsul respectiv include și o opinie formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Potrivit aplicației Indaco Lege4, produsă de Indaco Systems, litera b) avea următorul conținut:

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;

Potrivit aplicației Legalis, litera b) avea un alt conținut:

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar, la cabinetul unui primar sau, după caz, la cabinetul unui președinte al consiliului județean ori la cancelaria prefectului;

Toate aceste texte sunt cele rezultate după consolidarea textului Legii 188/1999 (neoficial, bineînțeles), ultima modificare inclusă fiind cea efectuată prin Legea-cadru 284/2010.

Această situație are la origine o tehnică legislativă defectuoasă, lăsată fără nicio sancțiune de Legea 24/2000, care reglementează generic tehnica legislativă. Nu poate fi imputat furnizorilor de programe de legislație că din toate interpretările posibile fiecare a ales câte una – a funcționat o altă lege, a lui Murphy: Tot ceea ce poate merge prost va merge prost.

Pe scurt, firul modificărilor Legii 188/1999, relevante în speță, ar fi:

  1. legea a fost republicată în 2007; forma textului de la litera b) coincidea cu forma afișată de Indaco Lege4;
  2. prin OUG 105/2009 a fost modificat articolul 94 alineatul (1) litera b), fiind adăugate câteva noi situații de angajare a unui funcționar public, avută în vedere la suspendarea de drept a raportului său de serviciu; forma textului de la litera b) coincidea cu forma afișată de Legalis;
  3. prin Legea 140/2010 erau efectuate modificări direct asupra Legii 188/1999, iar printr-o prevedere referitoare strict la OUG 105/2009 erau abrogate câteva prevederi din aceasta, inclusiv buclucașa literă b); acest rezultat coincide cu cel afișat în aplicația Legis;
  4. abia prin Legea 264/2010 era aprobată cu modificări OUG 105/2009.

Avem o legislație stufoasă și instabilă, cu multe hibe din perspectiva tehnicii legislative (v. paralelisme, prevederi incomplete și interpretabile, modificări ale modificărilor etc.). Aceasta nu este nici măcar accesibilă publicului în mod gratuit. Tot ce ne lipsea, pentru un tablou complet al insecurității juridice, era să fim nevoiți să aflăm prin forțe proprii forma aplicabilă a legii la o dată specificată.

P.S.: Ca o completare la textul anterior, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” are deja produsul informatic atât de râvnit: Expert Monitor. Dacă ținem cont de descrierea producătorului, această aplicație este exact ceea ce solicitau și parlamentarii care inițiaseră lăudabilul proiect menționat anterior. Singura problemă actuală este costul.

Ne trebuie o legislație gratuită, integrală și actualizată!


Cu aproape doi ani în urmă am primit un neașteptat cadou din partea unei persoane pe care nu o cunoșteam (detaliile rămân la purtător; chiar și pentru o mențiune ca asta s-ar putea să-mi reproșeze că a devenit o notă de subsol… 🙂 ). Cadoul era un colet cu niște DVD-uri cuprinzând în format PDF toate edițiile Monitorului Oficial, partea I, din 1989 până la data curentă. Îmi este de mare folos, mai ales în activitatea de zi cu zi la cabinet.

Am avut surpriza să găsesc respectiva colecție și pe un sait despre care rotld.ro spunea că numele de domeniu este înregistrat de domnul Andrei Săvescu (avocat, coordonator al juridice.ro): www.moficial.ro.
Colecția era publicată în cea mai brută formă posibilă, serverul generând o listă simplă a documentelor, grupate pe ani. Fără reclame, fără nume, fără stiluri, fără asocieri cu vreo persoană.
Am mai descoperit apoi că aceeași rețetă era folosită și de saitul www.kurtyan.org, cu diferența că acesta cuprinde toate părțile publicației oficiale a statului (I-VII):

  • I – acte ale parlamentului, ale guvernului, ale miniștrilor, ale unor instanțe și autorități centrale etc.;
  • II – acte privind activitatea parlamentară;
  • III – diverse acte juridice, înscrisuri, comunicări etc.;
  • IV – acte juridice referitoare la operatori economici sau alte persoane juridice;
  • V – contracte colective de muncă, convenții și recomandări ale Organizației Internaționale a Muncii;
  • VI – anunțuri privind achizițiile publice;
  • VII – publicații ale societăților cooperative.

Am aflat apoi și de conflictul dintre Regia Autonomă Monitorul Oficial (RAMO) și domnii Andrei Săvescu și Alberto Kurtyan. Pe scurt, RAMO a sesizat organele de urmărire penală cu privire la încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală pe care regia le-ar avea asupra Monitorului Oficial; detalii aici:

Cumva pentru a evita eventuale pretenții ale RAMO referitoare la formatul „protejat” al Monitorului Oficial, alți prieteni au inițiat pe cheltuiala și munca lor un alt sait – civvic.ro – care are un scop pe cât de generos, pe atât de greu de atins: publicarea în mod gratuit a conținutului Monitorului Oficial într-un format text, ușor de prelucrat prin mijloace electronice (spre deosebire de formatul PDF oferit de RAMO). Nu e prima lor „abatere”. Dacă utilizați dexonline.ro, ați făcut deja cunoștință cu munca lor.

E de prisos să reiau o întreagă justificare a legitimității publicării în mod gratuit a Monitorului Oficial. Au făcut-o alții mai pricepuți înainte.
E clar ca lumina zilei că legea este o informație de interes public, care trebuie să fie accesibilă oricui și că e datoria statului să depună toate eforturile necesare pentru cunoașterea ei. Felul în care stau lucrurile acum nu poate continua prea mult. Nu trebuie ratat prilejul real de dezbatere oferit de conflictele cu RAMO ale celor doi juriști. Poate că prin emisiunile de pălăvrăgeală continuă de la TV se va găsi și niște loc pentru discutarea unei probleme care, indirect sau direct, îi afectează pe toți cei care trăiesc în această țară.

Poate așa află și concetățenii noștri că, potrivit autorităților statului, legislația trebuie să fie o afacere și nu un bun comun, dar, în același timp, nimeni nu poate invoca în fața vreunei autorități că nu a cunoscut legea (cine nu cunoaște celebra zicere nemo censetur ignorare legem?).
Legislația, în viziunea reprezentanților statului, trebuie să fie o colecție de PDF-uri sau de coli de proastă calitate, trântite aproape zilnic, cuprinzând o mulțime de modificări ale modificărilor, pentru care cetățenii trebuie să aibă respect și să plătească abonamente piperate la tiparnița de legi.

O regulă banală a dreptului românesc este aceea că se aplică legea în vigoare la momentul realizării unui act sau fapt juridic. Dacă, de pildă, pentru fapte petrecute în 2006, am nevoie de textul în vigoare la acea dată al vreunei monstruozități normative (ex. Legea 247/2005, Legea 571/2003, Legea 161/2003 etc. etc., ca să nu mai vorbim despre aberantele norme metodologice – v. cele ale Codului fiscal pentru o idee de legislație secundară a la România…), am ghinion. Trebuie să răscolesc colecția de hârtii sau PDF-uri cu Monitorul Oficial și să pun cap la cap forma de atunci a legii care m-ar interesa. Și cum la noi modificările nu numai că sunt prea frecvente, dar sunt și haotice, e greu să îți dai seama dacă la o anume dată nu exista cumva vreo ordonanță de urgență a cărei lege de aprobare o modifica (lege la rândul ei modificată de o altă ordonanță…). De un real ajutor în asemenea încercări ar fi Baza de date legislativă oferită gratuit de Camera Deputaților. Acolo îți poți face o idee despre actele care au modificat o lege. Defectul ei: nu e întotdeauna completă și actualizată. Chiar și așa, este enorm timpul pierdut pentru compilarea unui text normativ, în scopul de a afla forma aplicabilă la o anume dată.
Avem calculatoare, Internet, tehnologii care ușurează viața etc., dar statul nostru continuă să prefere și să impună formele secolului trecut (v. dependența de hârtie, taxele pentru orice, timbrele fiscale și judiciare, ștampilele, dischetele, ghișeul cu ușiță de geam…).

„De ce nu cumperi un produs informatic cu legislația României?” De ce ar trebui? Legislația e obligatorie; ar trebui ca și un abonament la un produs software (oficial sau neoficial) să fie obligatoriu? Plătim deja impozite suficient de mari încât RAMO să aibă resurse pentru a face un sait în care să afișeze, fără restricții, abonamente, taxe sau tarife, tot ceea ce este public și obligatoriu pentru noi. Nu e însă de ajuns. Ceea ce ne oferă trebuie să beneficieze de toată încrederea că reprezintă un act oficial. Mai mult, orice modificare a unui act normativ trebuie să fie urmată imediat și automat de o consolidare a acestuia, astfel încât, pentru orice dată în care acest act este în vigoare, oricine să poată consulta forma integrală a actului, în multiple formate (ex. HTML, PDF). Aș avea de adăugat și o propunere de versionare a actelor normative, inspirată din sisteme de „revision control” – de discutat cu altă ocazie.
Repet exemplul pe care îl menționez adesea: Legifrance – serviciul public francez de difuzare a dreptului prin Internet.

Așa ceva a fost deja cerut și de inițiatorii unui proiect legislativ respins în ambele camere ale parlamentului. Acea inițiativă poate fi îmbunătățită, evitând criticile formale ale guvernului și realizând un obiectiv de interes pentru toți cetățenii. Un astfel de obiectiv îl are și apelul public făcut de juridice.ro: Legislatia Romaniei: Gratuit si Integral. Printre semnatari se află, probabil în majoritate, juriști (avocați, consilieri juridici, judecători etc.) care au avut suficiente ocazii să constate că e nevoie de o schimbare esențială a felului în care statul român comunică legislația.

Cei doi domni menționați mai sus au făcut un serviciu publicului. Și-au asumat riscul de a publica gratuit ceea ce statul ar fi trebuit să publice gratuit și riscul de a fi hărțuiți prin procese de RAMO. Pentru acest curaj și pentru beneficiile pe care le au vizitatorii saiturilor lor merită recunoștința și susținerea noastră, nicidecum amenzi sau condamnări penale.

Citește și:
Inflația legislativă în România
Goliat