Jurnal de avocat: protestul judecătorilor


Luni, 12 septembrie 2016

Am deplasare de la Craiova la Râmnicu Vâlcea pentru o ședință de judecată la tribunal care începe la 08:30.

04:30: Trezire. Pregătire…
05:30: Plec spre Râmnicu Vâlcea.
07:45: Ajung la Râmnicu Vâlcea (drum liber, pândarii din Loganul albastru de la Strejești nu au așezat pe poziții încă).
08:15: Intru în Tribunalul Vâlcea. Îmi găsesc sala și poziția pe listă. Aștept jandarmul să deschidă ușa sălii.
08:35: Se deschide sala. Intră grefiera cu dosarele. Surpriză! Nu e completul Ap2, ci Ap1, care are aceeași oră de început (am înțeles că e o practică a acestui tribunal să anunțe mai multe ședințe la aceeași oră, cu toate că nu are tot atâtea săli disponibile – timpul nostru are preț… iar acesta este 0). Mă uit iar la lista mea: ora de început (08:30 – din citație și de pe portal) e tăiată cu pixul și tot cu pixul este scrisă o nouă oră – 11:00.Jpeg
08:45: Intră judecătorii. Bine-dispuși, parcă ne pregătesc o surpriză. Încep să strige dosarele și le amână pe toate. „E protestul judecătorilor.” Sunt discriminați și asupriți de puterea executivă.
09:20: Se termină ședința. Mai aștept vreo 10 min. Poate intră cumva și completul Ap2. Nu am noroc. Nu-mi rămâne decât să mă întorc la mașină și să aștept până la ora modificată.
10:45: Revin în sală și aștept…
11:50: Intră grefiera cu dosarele. Cer dosarul meu. „Nu am acest dosar.”, „Ce complet intră?”, „Falimente”, „Și completul Ap2?”, „Nu știu. Vorbiți cu grefiera. Camera 7, sub scară.” Merg la grefieră. Îmi spune că ședința completului Ap2 a început la 10:30 și s-a terminat, dar să nu-mi fac griji că toate dosarele s-au amânat, deci „nu este niciun prejudiciu” (wtf?!) „Și eu cum mă justific față de client? Am bătut cu noaptea-n cap drumul de la Craiova și nici măcar nu am depus împuternicirea și apar ca fiind lipsă?! De ce nu ați scris iar pe listă noua modificare a orei?”, „Judecătorii nu au mai avut răbdare și oricum se amânau toate dosarele…”, „Aș vrea măcar să depun împuternicirea.”, „Depuneți-o prin registratură.” Scriu de mână un fel de adresă de înaintare la care atașez împuternicirea, îi fac o copie (0,40 lei/pagină la xerox-ul tribunalului, fără bon fiscal, bineînțeles… că isteria bonurilor a trecut deja și lucrurile se reașază pe făgașul lor „normal”) și apoi merg la registratură.
12:15: La registratură pun hârtiile pe masă și cer să fie înregistrate. „A plecat colega cu mapa. S-a terminat programul cu publicul. Trebuia să veniți mai devreme.”, „(?^(&%!)”, „Se mai pot depune numai cu acordul președintelui de secție, dar e în ședință.” Îi explic povestea zilei mele că poate pricepe absurdul situației. „Înțeleg, dar trebuie să ne înțelegeți și dvs. că nu putem face orice de capul nostru. Nu vreau să existe bănuieli că am favorizat pe cineva…” Până la urmă, după atâtea parlamentări, o altă funcționară se oferă să mă ajute, cu condiția să menționez olograf pe cerere că am depus-o după ședință și să semnez… mă asigur că și ea semnează pe copia mea. Plec spre birou. Mai pierd vreo două ore pe drum, doar pentru a spune o nouă poveste despre justiția noastră independentă și în folosul cetățeanului.
Mâine am iar deplasare la Tribunalul Vâlcea. Urmează probabil cea mai previzibilă soluție a unei instanțe: amânare pentru că e protest…

P.S. Pentru cine nu crede că „e prejudiciu”, să facă un exercițiu de empatie: dacă eram avocatul lui și trebuia să mă prezint la termen, pe cheltuiala lui, cum i s-ar fi părut să plătească? Și cum i s-ar fi părut să piardă mai bine de o jumătate din ziua de lucru pentru o deplasare total inutilă?

P.P.S. „1. Justiția trebuie să aibă ca și preocupare esențială protecția, promovarea și garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. În fața judecătorului cetățeanul este egal cu statul.” (Memorandum privind situatia justitiei in 2016 votat in Adunarile Generale)… vasăzică am pierdut o zi din viață pentru că judecătorii tocmai se preocupau de garantarea drepturilor cetățenești.

Reclame

Este obligatoriu formularul pentru cererea de acordare a ajutorului public judiciar?


O practică a unor complete de la Judecătoria Craiova impune folosirea unui formular pentru cererile de acordare a ajutorului public judiciar. Se pare că şi alte instanţe folosesc astfel de formulare (ex. Judecătoria Salonta, Tribunalul Arad), chiar dacă nu neapărat identice cu cel regăsit la biroul de copiat acte de la instanţa menţionată.
În acest articol verificăm dacă un asemenea formular are vreun fundament legal.

Ajutorul public judiciar este reglementat în dreptul intern prin O.U.G. nr. 51/2008, act ce transpune Directiva 2003/8. Directiva menţionează la art. 16 două formulare-tip: pentru cererile de asistenţă judiciară şi pentru transmiterea acestor cereri.
Ordonanţa de urgenţă prevede, de asemenea, necesitatea unui formular (v. art. 49 şi anexa).

Problema nu este lămurită.

Formularul din directivă se referă la cererile care se încadrează în domeniul de aplicare al acesteia: „litigiile transfrontaliere, în materie civilă şi comercială indiferent de tipul instanţei” (art. 1-2 din directivă).
Formularul din ordonanţa de urgenţă se referă tot la cereri în contextul stabilit de directivă: „Cererile pentru acordarea ajutorului public judiciar, formulate conform prezentului capitol (…)” (v. art. 49, Capitolul VI – „Reguli speciale privind acordarea ajutorului public judiciar cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru şi formularea unei cereri de asistenţă judiciară către un alt stat membru al Uniunii Europene”). Chiar titlul formularului din anexa ordonanţei de urgenţă este clar: „FORMULAR pentru cererea de asistenţă judiciară în alt stat membru al Uniunii Europene”.

Nu există nicio prevedere referitoare la vreun formular pentru cererile subiecţilor legii române, adresate instanţelor din România.

Dacă sunt respectate condiţiile de fond (v. art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008 – menţionarea obiectului şi a naturii procesului, a datelor personale ale solicitantului, indicarea stării materiale a acestuia, declaraţia privind ajutorul public judiciar primit în ultimele 12 luni, înscrisurile doveditoare), cererea este valabil întocmită, nefiind necesară sau obligatorie utilizarea vreunui formular.
Sigur, pentru comoditate, solicitantul poate opta pentru expunerea informaţiilor de mai sus şi într-un formular, însă este în afara cadrului legii o amânare a judecăţii doar pe motivul lipsei formularului, cât timp cererea deja depusă îndeplineşte condiţiile stabilite de O.U.G. nr. 51/2008 şi poate fi examinată în privinţa temeiniciei.

Scurtă plimbare prin iadul fiscal românesc – declarația 392B


Citeam că nedepunerea la termen a declarațiilor 392A și 392B se sancționează cu niște amenzi deloc de neglijat. Chiar și baroul are un anunț. Simțindu-mă vizat de obligația de declarare respectivă am urmat un pic firul textelor normative pentru a înțelege mai bine de ce, cum etc.

Am vizitat pagina ANAF indicată și în articol. Am descărcat progrămelul oferit de ANAF (D392_2011). Nu e locul aici să comentez despre programul oferit de ANAF – despre faptul că în universul lor există numai Windows și .exe, că aspectul aplicației trece cu un bocanc sovietic peste orice înseamnă interfață grafică modernă, stil, ergonomie, comportament intuitiv etc.

Am mai navigat pe sait până am ajuns la o pagină din care să descarc și declarația în format PDF – declarația 392B se referă la persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA și care nu îndeplinesc condițiile de plafon etc. pentru TVA (cazul meu).

Declarația 392B este prevăzută de Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1081/2011 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103/2011). În anexa la ordin sunt enunțate instrucțiunile de completare. Acolo găsesc câteva noțiuni precum: „Cifra de afaceri”, „Livrări de bunuri și prestări de servicii”, „Jurnalul pentru vânzări”, „Achiziții”, „Jurnalul pentru cumpărări”. Chiar dacă, realist vorbind, nu ne putem aștepta ca legea să aibă precizia unei definiții din matematică, totuși noțiunile utilizate într-un act normativ (unul fiscal!) nu ar trebui să fie deloc vagi, ci suficient de clare încât să permită contribuabilului să își cunoască exact obligațiile și drepturile – v. articolul 3 din Codul fiscal sau considerente din jurisprudența CJUE precum C-143/93 Gebroeders van Es Douane Agenten BV c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen, paragraful 27, sau T-115/94 Opel Austria GmbH c. Consiliul Uniunii Europene, paragraful 124; v. și jurisprudența CEDO – Cauza Rotaru contra României, paragraful 55. Așadar, presupunem că fiecare din noțiunile enumerate are o semnificație îndeajuns de clară încât să putem opera cu ea.

Ca avocat neplătitor de TVA și obligat să țin contabilitatea în partidă simplă nu îmi sunt familiare cele două registre contabile din care ar trebui să preiau datele pentru declarația 392B; registrul-jurnal de încasări și plăți este singurul pe care l-am completat până acum. Apropo de reglementarea privind contabilitatea în partidă simplă, în acel ordin din 2004 se fac trimiteri către Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă…. În prezent acele trimiteri nu mai duc nicăieri întrucât hotărârea de Guvern a fost abrogată în 2009, fără a mai fi prevăzut altceva în loc.

La o căutare pe Internet după „jurnal pentru vânzări” și „jurnal pentru cumpărări” găsesc Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 425/1998 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, 391bis/1998).

În acest act normativ cele două jurnale au chiar și coduri: 14-6-12/a (Jurnalul pentru vânzări) și 14-6-17/b (Jurnalul pentru cumpărări). Verific apoi dacă ordinul mai este în vigoare. Se pare că nu. A fost abrogat de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1850/2004. Și el a fost abrogat – v. Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 870bis/2008). Abia acesta este actul aflat în vigoare în prezent, fiind modificat prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2869/2010. Cele din urmă ordine nu mai au în conținutul lor reglementări referitoare la cele două jurnale buclucașe.

Cu puțin noroc, continuând căutarea pe Internet, găsesc o referire la actul normativ care ar reglementa jurnalele: Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 1372/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 364/2008). În mărinimia emitentului, persoanele impozabile sunt lăsate să aprecieze asupra modului în care își vor ține evidența „corectă și completă” (v. în special articolul 1 alineatele (3)-(4) și articolul 2). Textul prevede că persoanele impozabile pot să folosească modelele orientative incluse în anexe. Este limpede că aceste persoane pot la fel de bine să nu folosească niciun fel de evidență de tipul jurnalului pentru vânzări și a celui pentru cumpărări. Își țin evidența în registrul-jurnal de încasări și plăți sau în formă electronică, declară și plătesc impozitele cu grija cetățeanului naiv… Și așa trece timpul până când își mai aduce aminte vreun ministru sau șef al ANAF că din hățișul de declarații și formulare existente deja în circulație parcă lipsește totuși ceva… o informativă care să fie completată folosind date dintr-un registru opțional… Și dă sfară în țară că pentru nedepunerea declarației 392B fiscul va amenda drastic contribuabilii indisciplinați care țineau cu orice preț să eludeze ansamblul coerent, simplu, clar, public și accesibil al reglementărilor fiscale.

Bineînțeles, s-au erodat demult așteptările ca legislația noastră să fie clară și redactată coerent, așa că îmi voi completa declarația folosind datele din registrul-jurnal de încasări și plăți. E un pic mai complicat să clasific în vreo categorie onorariile retrocedate de maestru – reprezintă ele contraprestația unei prestări de servicii? Plata unor taxe/contribuții către barou, CAA, INPPA, bugetul de stat este o „achiziție”? La fel, în lipsa jurnalelor pentru vânzări și cumpărări, e foarte complicat să calculez suma „achizițiilor” de la plătitori de TVA. Nicio problemă, dacă voi greși, fiscul va avea grijă să mă disciplineze pentru declarația care nu ar fi corectă și completă…

Legislație gratuită, integrală și actualizată? Caz concret


Într-un text recent afirmam că e necesar ca orice modificare a unui act normativ să fie urmată imediat și automat de o consolidare a acestuia, astfel încât, pentru orice dată în care acest act este în vigoare, oricine să poată consulta forma integrală a actului.

Nu a trecut prea mult timp de atunci că ne-am și confruntat la cabinet cu un caz care ilustrează necesitatea accesului gratuit la legislația integrală și actualizată în mod oficial.

Este vorba despre suspendarea de drept a raportului de serviciu al unui funcționar public, ca urmare a angajării acestuia la cabinetul unui demnitar – v. articolul 94 alineatul (1) litera b) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Problema concretă: care era forma în vigoare a legii în luna noiembrie 2011?

De ce nu folosești un produs informatic cu legislația României?
Am apelat la informațiile provenite din trei asemenea produse, printre cele mai respectabile din piață. În mod cu totul surprinzător, fiecare dintre cele trei prezintă o formă proprie pentru articolul menționat mai sus, valabilă în aceeași perioadă.

Potrivit aplicației Legis, produsă de CTCE Piatra Neamț, litera b) a fost abrogată. Pentru a explica această stare, produsul respectiv include și o opinie formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Potrivit aplicației Indaco Lege4, produsă de Indaco Systems, litera b) avea următorul conținut:

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;

Potrivit aplicației Legalis, litera b) avea un alt conținut:

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar, la cabinetul unui primar sau, după caz, la cabinetul unui președinte al consiliului județean ori la cancelaria prefectului;

Toate aceste texte sunt cele rezultate după consolidarea textului Legii 188/1999 (neoficial, bineînțeles), ultima modificare inclusă fiind cea efectuată prin Legea-cadru 284/2010.

Această situație are la origine o tehnică legislativă defectuoasă, lăsată fără nicio sancțiune de Legea 24/2000, care reglementează generic tehnica legislativă. Nu poate fi imputat furnizorilor de programe de legislație că din toate interpretările posibile fiecare a ales câte una – a funcționat o altă lege, a lui Murphy: Tot ceea ce poate merge prost va merge prost.

Pe scurt, firul modificărilor Legii 188/1999, relevante în speță, ar fi:

  1. legea a fost republicată în 2007; forma textului de la litera b) coincidea cu forma afișată de Indaco Lege4;
  2. prin OUG 105/2009 a fost modificat articolul 94 alineatul (1) litera b), fiind adăugate câteva noi situații de angajare a unui funcționar public, avută în vedere la suspendarea de drept a raportului său de serviciu; forma textului de la litera b) coincidea cu forma afișată de Legalis;
  3. prin Legea 140/2010 erau efectuate modificări direct asupra Legii 188/1999, iar printr-o prevedere referitoare strict la OUG 105/2009 erau abrogate câteva prevederi din aceasta, inclusiv buclucașa literă b); acest rezultat coincide cu cel afișat în aplicația Legis;
  4. abia prin Legea 264/2010 era aprobată cu modificări OUG 105/2009.

Avem o legislație stufoasă și instabilă, cu multe hibe din perspectiva tehnicii legislative (v. paralelisme, prevederi incomplete și interpretabile, modificări ale modificărilor etc.). Aceasta nu este nici măcar accesibilă publicului în mod gratuit. Tot ce ne lipsea, pentru un tablou complet al insecurității juridice, era să fim nevoiți să aflăm prin forțe proprii forma aplicabilă a legii la o dată specificată.

P.S.: Ca o completare la textul anterior, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” are deja produsul informatic atât de râvnit: Expert Monitor. Dacă ținem cont de descrierea producătorului, această aplicație este exact ceea ce solicitau și parlamentarii care inițiaseră lăudabilul proiect menționat anterior. Singura problemă actuală este costul.

Aberații din administrație [2]


Într-un text anterior scriam despre faptul că într-o somație privind executarea silită ANAF (local) cerea unui contribuabil ca la data indicată să se prezinte la sediul instituției aducând acte de proprietate pentru toate bunurile mobile și imobile deținute. Arătam că a cere acte de proprietate pentru bunurile mobile e în contradicție cu articolul 1909 din Codul civil.

Am găsit o nouă perlă. Într-o hârtie mai recentă de la fisc, contribuabilul era notificat cam așa:

Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, potrivit evidențelor noastre, în cursul anului 2010, ați realizat venituri din INVESTIȚII și, în conformitate cu (…) aveți obligația depunerii declarației privind veniturile realizate (formular 200)

urmează amenințările cu amenda contravențională etc. și indicarea persoanei de contact („dna./dl. Inspector Sector Litera”).

Până aici nu-i nimic deosebit (nici măcar faptul că datele nu ajung în placeholder în formular nu-i deosebit…). Ultima frază e de efect:

În situația în care v-ați îndeplinit obligațiile declarative, vă rugăm să nu dați curs prezentei.

😀 Prea mult umor involuntar…

P.S. Știu că acum câțiva ani anticipam că voi scrie despre felul cum comunică public pe Internet administrația noastră. Din varii motive (ex. lenea) am renunțat la idee.

Citește și:
Sunt un infractor (aproape)
Cât de ușor e să fii antreprenor?
Aberații din administrație [1]
Goliat

Buclucul taxei pe poluare


Tocmai vedeam la emisiunea lui Turcescu și Cristoiu (30 mai 2011, B1 TV) cum un analist piață auto vorbea cu mare convingere și implicare despre taxa pe poluare (în popor, cunoscută și ca „taxa auto”, „taxa de primă înmatriculare” sau, după denumirea ei mai veche, „taxa specială pentru autoturisme și autovehicule”). Analistul era destul de nelămurit în privința posibilității Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de a hotărî într-o cauză privind fapte anterioare primirii României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007).
Pentru că subiectul taxei pe poluare mă interesează personal (restituirea taxei plătite de tatăl meu) și profesional (ca avocat), am câteva comentarii de făcut.

Mai întâi, problema analistului putea fi rezolvată prin citirea textului hotărârii preliminare a CJUE – deja celebra „cauză Tatu” – C-402/09 în care era discutată conformitatea cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) a OUG 50/2008, publicată în MO 327/25 aprilie 2008 și intrată în vigoare la 1 iulie 2008.
Între timp, curtea s-a mai pronunțat în cauze similare.

Confuzia analistului ar putea fi explicată prin amintirea formei vechi a taxei: taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. Într-adevăr, aceasta a fost introdusă în Codul fiscal (articolele 2141-2143, abrogate în prezent) prin Legea 373/2006, înainte ca România să devină stat membru al Uniunii Europene. Au urmat procese în care plătitorii taxei au cerut instanțelor să hotărască obligarea autorităților la restituire sau înmatriculare fără plata taxei. Încă de pe atunci unele instanțe au considerat că taxa instituia o discriminare (exemplu) între autovehiculele importate din UE și cele deja înmatriculate în România.
Această taxă a fost înlocuită de taxa pe poluare, reglementată de OUG 50/2008.
Nici noua taxă nu a dus la evitarea proceselor. În fond, cheia discriminării s-a păstrat: „Taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.” (articolul 2142 din Codul fiscal) – „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;” (articolul 4 din OUG 50/2008, litera a) a rămas nemodificată în toate formele ordonanței).

Spre frustrarea celor care au contestat taxa, instanțele nu au avut o practică unitară, soluțiile variind de la tribunal la tribunal și apoi de la o curte de apel la alta (nu ar fi de mirare dacă variațiile ar fi chiar între completele aceleiași instanțe). „Cauza Tatu” nu este decât unul dintre procesele judecate în fața instanțelor române (în speță, Tribunalul Sibiu; v. și o soluție a Tribunalului Cluj) în care s-a formulat către CJUE o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în interpretarea tratatelor (articolul 267:a TFUE). După concluziile nefavorabile pentru contestatori ale unuia dintre avocații generali ai CJUE, instanța a pronunțat o hotărâre preliminară cu următorul dispozitiv: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Plătitorii care ceruseră restituirea taxei tocmai căpătaseră un argument solid în susținerea cererilor în fața instanțelor. Pus în fața perspectivei de a restitui sume semnificative, statul are la îndemână, ca ultim remediu, un recurs în interesul legii, formulat prompt de procurorul general. Acesta este un mijloc prin care Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) se pronunță, cu efect obligatoriu pentru toate instanțele, asupra interpretării legii atunci când se observă o practică neunitară. În speță, interpretarea propusă de procurorul general ar fi aceea ca instanțele să constate inadmisibilitatea cererilor de restituire a taxei sau de înmatriculare fără plata ei, pentru un motiv pur tehnic procedural, nu și de fond: neefectuarea procedurii prealabile (v. Legea 554/2004 a contenciosului administrativ) – contestația adresată mai întâi organului administrativ, în termen de 30 de zile de la primirea actului contestat. E de presupus că sunt foarte mulți cei care au plătit și nu au contestat în termen, așa încât acțiunile lor de acum ar fi respinse de instanțe cu mare ușurință.

Completare – 22.11.2011: Prin Decizia în interesul legii 24/2011 ÎCCJ a admis recursul în interesul legii referitor la acțiunile privind taxa pe poluare, dând o soluție favorabilă celor care cer restituirea taxei.

Completare – 07.01.2012: Decizia ÎCCJ a fost publicată în MO 1/2012.

Condiția pregătirii profesionale pentru înființarea unei PFA


Citeam în zf.ro despre problemele care pot apărea la înființarea unei PFA. Dau peste o afirmație suficient de categorică (și greșită!) pentru a scrie un comentariu: „Fără o calificare într-un anumit domeniu (dovedită prin acte de studii sau certificate profesionale) nu puteți deveni PFA”.

Am mai întâlnit astfel de ziceri nedovedite (a se citi: ex burtam), bazate mai mult pe bunul-simț al fiecăruia decât pe litera legii. De altfel, și atunci când m-am înregistrat ca PFA în IT (prin 2008 – consultanță în informatică) a trebuit să produc o hârtie care să ateste o experiență sau calificare în domeniu (ca studii având liceul la profilul filologie și facultatea de drept; ambele nu tocmai legate de informatică…). Cei de la registrul comerțului s-au mulțumit cu dovada că am fost instructor ECDL și titular al respectivului certificat.

se practică solicitarea unor documente care să ateste pregătirea profesională la înființarea PFA e de necontestat. Însă cât de conformă legii este o asemenea practică?

OUG 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale prevede că:

Articolul 3
(1) În temeiul dreptului la liberă inițiativă, al dreptului la liberă asociere și al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetățean român sau cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, poate desfășura activități economice pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege.
(2) Activitățile economice pot fi desfășurate în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera inițiativă.
(3) Prezenta ordonanță de urgență se aplică pentru activitățile prevăzute de Codul CAEN a căror desfășurare în una dintre formele prevăzute de art. 4 nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi speciale.

Articolul 8
(3) În cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activități economice este necesară îndeplinirea unor condiții de pregătire profesională și/sau de atestare a pregătirii profesionale, persoanele prevăzute la art. 4 trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora.

ANEXĂ
1. Documentația de susținere a cererii de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării PFA
1.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale
1.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experiența profesională, dacă este cazul

Textul legal indică necesitatea documentelor privind pregătirea/experiența profesională numai dacă există prevederi legale speciale. A contrario, dacă nu există legi speciale privind atestarea pregătirii profesionale, nu este necesară probarea ei la înființarea unei PFA. În practică, din nefericire, „dacă este cazul” a devenit regula. La această interpretare și, implicit, la sporirea formalităților pur birocratice contribuie din plin și părerile nefondate de tipul celei citate mai sus.

Ce-i de făcut?
Dacă aveți de înființat o PFA într-un domeniu pentru care nu există reglementări legale speciale și vi se cer totuși documente care să ateste pregătirea sau experiența profesională, arătați-le funcționarilor ce prevede legea. În caz de refuz, faceți plângere la judecătorie împotriva rezoluției directorului oficiului registrului comerțului (v. articolul 12 din OUG 44/2008) în termen de 15 zile de la pronunțarea sau comunicarea rezoluției.

În concret, presupunând că ați vrea să vă autorizați ca PFA în activități generale de curățenie a clădirilor (CAEN 8121) sau în activități de întreținere peisagistică (CAEN 8130). Nefiind (după cunoștința autorului) nicio lege specială care să reglementeze condițiile de desfășurare a acestor activități, nu este necesar să atestați la registrul comerțului pregătirea sau experiența profesională în aceste domenii. Oricât de ciudat ar părea, același lucru este valabil și pentru activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client) (CAEN 6201) sau coafură și alte activități de înfrumusețare (CAEN 9602).
Însă, dacă doriți să deveniți PFA ca detectiv particular (CAEN 8030 – activități de investigații) va trebui să îndepliniți mai întâi cerințele legii speciale (Legea 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular); dacă doriți să deveniți PFA ca taximetrist independent (CAEN 4932 – transporturi cu taxiuri) va trebui să îndepliniți și cerințele de atestare din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere – la fel în cazul altor profesii reglementate, mai puțin cele pentru care legea prevede forme specifice de exercitare, distincte de cele din OUG 44/2008 (ex. cabinet individual de avocat, birou individual de arhitect etc.).

Referințe utile