Jurnal de avocat: protestul judecătorilor


Luni, 12 septembrie 2016

Am deplasare de la Craiova la Râmnicu Vâlcea pentru o ședință de judecată la tribunal care începe la 08:30.

04:30: Trezire. Pregătire…
05:30: Plec spre Râmnicu Vâlcea.
07:45: Ajung la Râmnicu Vâlcea (drum liber, pândarii din Loganul albastru de la Strejești nu au așezat pe poziții încă).
08:15: Intru în Tribunalul Vâlcea. Îmi găsesc sala și poziția pe listă. Aștept jandarmul să deschidă ușa sălii.
08:35: Se deschide sala. Intră grefiera cu dosarele. Surpriză! Nu e completul Ap2, ci Ap1, care are aceeași oră de început (am înțeles că e o practică a acestui tribunal să anunțe mai multe ședințe la aceeași oră, cu toate că nu are tot atâtea săli disponibile – timpul nostru are preț… iar acesta este 0). Mă uit iar la lista mea: ora de început (08:30 – din citație și de pe portal) e tăiată cu pixul și tot cu pixul este scrisă o nouă oră – 11:00.Jpeg
08:45: Intră judecătorii. Bine-dispuși, parcă ne pregătesc o surpriză. Încep să strige dosarele și le amână pe toate. „E protestul judecătorilor.” Sunt discriminați și asupriți de puterea executivă.
09:20: Se termină ședința. Mai aștept vreo 10 min. Poate intră cumva și completul Ap2. Nu am noroc. Nu-mi rămâne decât să mă întorc la mașină și să aștept până la ora modificată.
10:45: Revin în sală și aștept…
11:50: Intră grefiera cu dosarele. Cer dosarul meu. „Nu am acest dosar.”, „Ce complet intră?”, „Falimente”, „Și completul Ap2?”, „Nu știu. Vorbiți cu grefiera. Camera 7, sub scară.” Merg la grefieră. Îmi spune că ședința completului Ap2 a început la 10:30 și s-a terminat, dar să nu-mi fac griji că toate dosarele s-au amânat, deci „nu este niciun prejudiciu” (wtf?!) „Și eu cum mă justific față de client? Am bătut cu noaptea-n cap drumul de la Craiova și nici măcar nu am depus împuternicirea și apar ca fiind lipsă?! De ce nu ați scris iar pe listă noua modificare a orei?”, „Judecătorii nu au mai avut răbdare și oricum se amânau toate dosarele…”, „Aș vrea măcar să depun împuternicirea.”, „Depuneți-o prin registratură.” Scriu de mână un fel de adresă de înaintare la care atașez împuternicirea, îi fac o copie (0,40 lei/pagină la xerox-ul tribunalului, fără bon fiscal, bineînțeles… că isteria bonurilor a trecut deja și lucrurile se reașază pe făgașul lor „normal”) și apoi merg la registratură.
12:15: La registratură pun hârtiile pe masă și cer să fie înregistrate. „A plecat colega cu mapa. S-a terminat programul cu publicul. Trebuia să veniți mai devreme.”, „(?^(&%!)”, „Se mai pot depune numai cu acordul președintelui de secție, dar e în ședință.” Îi explic povestea zilei mele că poate pricepe absurdul situației. „Înțeleg, dar trebuie să ne înțelegeți și dvs. că nu putem face orice de capul nostru. Nu vreau să existe bănuieli că am favorizat pe cineva…” Până la urmă, după atâtea parlamentări, o altă funcționară se oferă să mă ajute, cu condiția să menționez olograf pe cerere că am depus-o după ședință și să semnez… mă asigur că și ea semnează pe copia mea. Plec spre birou. Mai pierd vreo două ore pe drum, doar pentru a spune o nouă poveste despre justiția noastră independentă și în folosul cetățeanului.
Mâine am iar deplasare la Tribunalul Vâlcea. Urmează probabil cea mai previzibilă soluție a unei instanțe: amânare pentru că e protest…

P.S. Pentru cine nu crede că „e prejudiciu”, să facă un exercițiu de empatie: dacă eram avocatul lui și trebuia să mă prezint la termen, pe cheltuiala lui, cum i s-ar fi părut să plătească? Și cum i s-ar fi părut să piardă mai bine de o jumătate din ziua de lucru pentru o deplasare total inutilă?

P.P.S. „1. Justiția trebuie să aibă ca și preocupare esențială protecția, promovarea și garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. În fața judecătorului cetățeanul este egal cu statul.” (Memorandum privind situatia justitiei in 2016 votat in Adunarile Generale)… vasăzică am pierdut o zi din viață pentru că judecătorii tocmai se preocupau de garantarea drepturilor cetățenești.

Reclame

Este obligatoriu formularul pentru cererea de acordare a ajutorului public judiciar?


O practică a unor complete de la Judecătoria Craiova impune folosirea unui formular pentru cererile de acordare a ajutorului public judiciar. Se pare că şi alte instanţe folosesc astfel de formulare (ex. Judecătoria Salonta, Tribunalul Arad), chiar dacă nu neapărat identice cu cel regăsit la biroul de copiat acte de la instanţa menţionată.
În acest articol verificăm dacă un asemenea formular are vreun fundament legal.

Ajutorul public judiciar este reglementat în dreptul intern prin O.U.G. nr. 51/2008, act ce transpune Directiva 2003/8. Directiva menţionează la art. 16 două formulare-tip: pentru cererile de asistenţă judiciară şi pentru transmiterea acestor cereri.
Ordonanţa de urgenţă prevede, de asemenea, necesitatea unui formular (v. art. 49 şi anexa).

Problema nu este lămurită.

Formularul din directivă se referă la cererile care se încadrează în domeniul de aplicare al acesteia: „litigiile transfrontaliere, în materie civilă şi comercială indiferent de tipul instanţei” (art. 1-2 din directivă).
Formularul din ordonanţa de urgenţă se referă tot la cereri în contextul stabilit de directivă: „Cererile pentru acordarea ajutorului public judiciar, formulate conform prezentului capitol (…)” (v. art. 49, Capitolul VI – „Reguli speciale privind acordarea ajutorului public judiciar cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru şi formularea unei cereri de asistenţă judiciară către un alt stat membru al Uniunii Europene”). Chiar titlul formularului din anexa ordonanţei de urgenţă este clar: „FORMULAR pentru cererea de asistenţă judiciară în alt stat membru al Uniunii Europene”.

Nu există nicio prevedere referitoare la vreun formular pentru cererile subiecţilor legii române, adresate instanţelor din România.

Dacă sunt respectate condiţiile de fond (v. art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008 – menţionarea obiectului şi a naturii procesului, a datelor personale ale solicitantului, indicarea stării materiale a acestuia, declaraţia privind ajutorul public judiciar primit în ultimele 12 luni, înscrisurile doveditoare), cererea este valabil întocmită, nefiind necesară sau obligatorie utilizarea vreunui formular.
Sigur, pentru comoditate, solicitantul poate opta pentru expunerea informaţiilor de mai sus şi într-un formular, însă este în afara cadrului legii o amânare a judecăţii doar pe motivul lipsei formularului, cât timp cererea deja depusă îndeplineşte condiţiile stabilite de O.U.G. nr. 51/2008 şi poate fi examinată în privinţa temeiniciei.

Scurtă plimbare prin iadul fiscal românesc – declarația 392B


Citeam că nedepunerea la termen a declarațiilor 392A și 392B se sancționează cu niște amenzi deloc de neglijat. Chiar și baroul are un anunț. Simțindu-mă vizat de obligația de declarare respectivă am urmat un pic firul textelor normative pentru a înțelege mai bine de ce, cum etc.

Am vizitat pagina ANAF indicată și în articol. Am descărcat progrămelul oferit de ANAF (D392_2011). Nu e locul aici să comentez despre programul oferit de ANAF – despre faptul că în universul lor există numai Windows și .exe, că aspectul aplicației trece cu un bocanc sovietic peste orice înseamnă interfață grafică modernă, stil, ergonomie, comportament intuitiv etc.

Am mai navigat pe sait până am ajuns la o pagină din care să descarc și declarația în format PDF – declarația 392B se referă la persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA și care nu îndeplinesc condițiile de plafon etc. pentru TVA (cazul meu).

Declarația 392B este prevăzută de Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1081/2011 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103/2011). În anexa la ordin sunt enunțate instrucțiunile de completare. Acolo găsesc câteva noțiuni precum: „Cifra de afaceri”, „Livrări de bunuri și prestări de servicii”, „Jurnalul pentru vânzări”, „Achiziții”, „Jurnalul pentru cumpărări”. Chiar dacă, realist vorbind, nu ne putem aștepta ca legea să aibă precizia unei definiții din matematică, totuși noțiunile utilizate într-un act normativ (unul fiscal!) nu ar trebui să fie deloc vagi, ci suficient de clare încât să permită contribuabilului să își cunoască exact obligațiile și drepturile – v. articolul 3 din Codul fiscal sau considerente din jurisprudența CJUE precum C-143/93 Gebroeders van Es Douane Agenten BV c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen, paragraful 27, sau T-115/94 Opel Austria GmbH c. Consiliul Uniunii Europene, paragraful 124; v. și jurisprudența CEDO – Cauza Rotaru contra României, paragraful 55. Așadar, presupunem că fiecare din noțiunile enumerate are o semnificație îndeajuns de clară încât să putem opera cu ea.

Ca avocat neplătitor de TVA și obligat să țin contabilitatea în partidă simplă nu îmi sunt familiare cele două registre contabile din care ar trebui să preiau datele pentru declarația 392B; registrul-jurnal de încasări și plăți este singurul pe care l-am completat până acum. Apropo de reglementarea privind contabilitatea în partidă simplă, în acel ordin din 2004 se fac trimiteri către Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă…. În prezent acele trimiteri nu mai duc nicăieri întrucât hotărârea de Guvern a fost abrogată în 2009, fără a mai fi prevăzut altceva în loc.

La o căutare pe Internet după „jurnal pentru vânzări” și „jurnal pentru cumpărări” găsesc Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 425/1998 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, 391bis/1998).

În acest act normativ cele două jurnale au chiar și coduri: 14-6-12/a (Jurnalul pentru vânzări) și 14-6-17/b (Jurnalul pentru cumpărări). Verific apoi dacă ordinul mai este în vigoare. Se pare că nu. A fost abrogat de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1850/2004. Și el a fost abrogat – v. Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 870bis/2008). Abia acesta este actul aflat în vigoare în prezent, fiind modificat prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2869/2010. Cele din urmă ordine nu mai au în conținutul lor reglementări referitoare la cele două jurnale buclucașe.

Cu puțin noroc, continuând căutarea pe Internet, găsesc o referire la actul normativ care ar reglementa jurnalele: Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 1372/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 364/2008). În mărinimia emitentului, persoanele impozabile sunt lăsate să aprecieze asupra modului în care își vor ține evidența „corectă și completă” (v. în special articolul 1 alineatele (3)-(4) și articolul 2). Textul prevede că persoanele impozabile pot să folosească modelele orientative incluse în anexe. Este limpede că aceste persoane pot la fel de bine să nu folosească niciun fel de evidență de tipul jurnalului pentru vânzări și a celui pentru cumpărări. Își țin evidența în registrul-jurnal de încasări și plăți sau în formă electronică, declară și plătesc impozitele cu grija cetățeanului naiv… Și așa trece timpul până când își mai aduce aminte vreun ministru sau șef al ANAF că din hățișul de declarații și formulare existente deja în circulație parcă lipsește totuși ceva… o informativă care să fie completată folosind date dintr-un registru opțional… Și dă sfară în țară că pentru nedepunerea declarației 392B fiscul va amenda drastic contribuabilii indisciplinați care țineau cu orice preț să eludeze ansamblul coerent, simplu, clar, public și accesibil al reglementărilor fiscale.

Bineînțeles, s-au erodat demult așteptările ca legislația noastră să fie clară și redactată coerent, așa că îmi voi completa declarația folosind datele din registrul-jurnal de încasări și plăți. E un pic mai complicat să clasific în vreo categorie onorariile retrocedate de maestru – reprezintă ele contraprestația unei prestări de servicii? Plata unor taxe/contribuții către barou, CAA, INPPA, bugetul de stat este o „achiziție”? La fel, în lipsa jurnalelor pentru vânzări și cumpărări, e foarte complicat să calculez suma „achizițiilor” de la plătitori de TVA. Nicio problemă, dacă voi greși, fiscul va avea grijă să mă disciplineze pentru declarația care nu ar fi corectă și completă…

Legislație gratuită, integrală și actualizată? Caz concret


Într-un text recent afirmam că e necesar ca orice modificare a unui act normativ să fie urmată imediat și automat de o consolidare a acestuia, astfel încât, pentru orice dată în care acest act este în vigoare, oricine să poată consulta forma integrală a actului.

Nu a trecut prea mult timp de atunci că ne-am și confruntat la cabinet cu un caz care ilustrează necesitatea accesului gratuit la legislația integrală și actualizată în mod oficial.

Este vorba despre suspendarea de drept a raportului de serviciu al unui funcționar public, ca urmare a angajării acestuia la cabinetul unui demnitar – v. articolul 94 alineatul (1) litera b) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Problema concretă: care era forma în vigoare a legii în luna noiembrie 2011?

De ce nu folosești un produs informatic cu legislația României?
Am apelat la informațiile provenite din trei asemenea produse, printre cele mai respectabile din piață. În mod cu totul surprinzător, fiecare dintre cele trei prezintă o formă proprie pentru articolul menționat mai sus, valabilă în aceeași perioadă.

Potrivit aplicației Legis, produsă de CTCE Piatra Neamț, litera b) a fost abrogată. Pentru a explica această stare, produsul respectiv include și o opinie formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Potrivit aplicației Indaco Lege4, produsă de Indaco Systems, litera b) avea următorul conținut:

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;

Potrivit aplicației Legalis, litera b) avea un alt conținut:

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar, la cabinetul unui primar sau, după caz, la cabinetul unui președinte al consiliului județean ori la cancelaria prefectului;

Toate aceste texte sunt cele rezultate după consolidarea textului Legii 188/1999 (neoficial, bineînțeles), ultima modificare inclusă fiind cea efectuată prin Legea-cadru 284/2010.

Această situație are la origine o tehnică legislativă defectuoasă, lăsată fără nicio sancțiune de Legea 24/2000, care reglementează generic tehnica legislativă. Nu poate fi imputat furnizorilor de programe de legislație că din toate interpretările posibile fiecare a ales câte una – a funcționat o altă lege, a lui Murphy: Tot ceea ce poate merge prost va merge prost.

Pe scurt, firul modificărilor Legii 188/1999, relevante în speță, ar fi:

  1. legea a fost republicată în 2007; forma textului de la litera b) coincidea cu forma afișată de Indaco Lege4;
  2. prin OUG 105/2009 a fost modificat articolul 94 alineatul (1) litera b), fiind adăugate câteva noi situații de angajare a unui funcționar public, avută în vedere la suspendarea de drept a raportului său de serviciu; forma textului de la litera b) coincidea cu forma afișată de Legalis;
  3. prin Legea 140/2010 erau efectuate modificări direct asupra Legii 188/1999, iar printr-o prevedere referitoare strict la OUG 105/2009 erau abrogate câteva prevederi din aceasta, inclusiv buclucașa literă b); acest rezultat coincide cu cel afișat în aplicația Legis;
  4. abia prin Legea 264/2010 era aprobată cu modificări OUG 105/2009.

Avem o legislație stufoasă și instabilă, cu multe hibe din perspectiva tehnicii legislative (v. paralelisme, prevederi incomplete și interpretabile, modificări ale modificărilor etc.). Aceasta nu este nici măcar accesibilă publicului în mod gratuit. Tot ce ne lipsea, pentru un tablou complet al insecurității juridice, era să fim nevoiți să aflăm prin forțe proprii forma aplicabilă a legii la o dată specificată.

P.S.: Ca o completare la textul anterior, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” are deja produsul informatic atât de râvnit: Expert Monitor. Dacă ținem cont de descrierea producătorului, această aplicație este exact ceea ce solicitau și parlamentarii care inițiaseră lăudabilul proiect menționat anterior. Singura problemă actuală este costul.

Ne trebuie o legislație gratuită, integrală și actualizată!


Cu aproape doi ani în urmă am primit un neașteptat cadou din partea unei persoane pe care nu o cunoșteam (detaliile rămân la purtător; chiar și pentru o mențiune ca asta s-ar putea să-mi reproșeze că a devenit o notă de subsol… 🙂 ). Cadoul era un colet cu niște DVD-uri cuprinzând în format PDF toate edițiile Monitorului Oficial, partea I, din 1989 până la data curentă. Îmi este de mare folos, mai ales în activitatea de zi cu zi la cabinet.

Am avut surpriza să găsesc respectiva colecție și pe un sait despre care rotld.ro spunea că numele de domeniu este înregistrat de domnul Andrei Săvescu (avocat, coordonator al juridice.ro): www.moficial.ro.
Colecția era publicată în cea mai brută formă posibilă, serverul generând o listă simplă a documentelor, grupate pe ani. Fără reclame, fără nume, fără stiluri, fără asocieri cu vreo persoană.
Am mai descoperit apoi că aceeași rețetă era folosită și de saitul www.kurtyan.org, cu diferența că acesta cuprinde toate părțile publicației oficiale a statului (I-VII):

  • I – acte ale parlamentului, ale guvernului, ale miniștrilor, ale unor instanțe și autorități centrale etc.;
  • II – acte privind activitatea parlamentară;
  • III – diverse acte juridice, înscrisuri, comunicări etc.;
  • IV – acte juridice referitoare la operatori economici sau alte persoane juridice;
  • V – contracte colective de muncă, convenții și recomandări ale Organizației Internaționale a Muncii;
  • VI – anunțuri privind achizițiile publice;
  • VII – publicații ale societăților cooperative.

Am aflat apoi și de conflictul dintre Regia Autonomă Monitorul Oficial (RAMO) și domnii Andrei Săvescu și Alberto Kurtyan. Pe scurt, RAMO a sesizat organele de urmărire penală cu privire la încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală pe care regia le-ar avea asupra Monitorului Oficial; detalii aici:

Cumva pentru a evita eventuale pretenții ale RAMO referitoare la formatul „protejat” al Monitorului Oficial, alți prieteni au inițiat pe cheltuiala și munca lor un alt sait – civvic.ro – care are un scop pe cât de generos, pe atât de greu de atins: publicarea în mod gratuit a conținutului Monitorului Oficial într-un format text, ușor de prelucrat prin mijloace electronice (spre deosebire de formatul PDF oferit de RAMO). Nu e prima lor „abatere”. Dacă utilizați dexonline.ro, ați făcut deja cunoștință cu munca lor.

E de prisos să reiau o întreagă justificare a legitimității publicării în mod gratuit a Monitorului Oficial. Au făcut-o alții mai pricepuți înainte.
E clar ca lumina zilei că legea este o informație de interes public, care trebuie să fie accesibilă oricui și că e datoria statului să depună toate eforturile necesare pentru cunoașterea ei. Felul în care stau lucrurile acum nu poate continua prea mult. Nu trebuie ratat prilejul real de dezbatere oferit de conflictele cu RAMO ale celor doi juriști. Poate că prin emisiunile de pălăvrăgeală continuă de la TV se va găsi și niște loc pentru discutarea unei probleme care, indirect sau direct, îi afectează pe toți cei care trăiesc în această țară.

Poate așa află și concetățenii noștri că, potrivit autorităților statului, legislația trebuie să fie o afacere și nu un bun comun, dar, în același timp, nimeni nu poate invoca în fața vreunei autorități că nu a cunoscut legea (cine nu cunoaște celebra zicere nemo censetur ignorare legem?).
Legislația, în viziunea reprezentanților statului, trebuie să fie o colecție de PDF-uri sau de coli de proastă calitate, trântite aproape zilnic, cuprinzând o mulțime de modificări ale modificărilor, pentru care cetățenii trebuie să aibă respect și să plătească abonamente piperate la tiparnița de legi.

O regulă banală a dreptului românesc este aceea că se aplică legea în vigoare la momentul realizării unui act sau fapt juridic. Dacă, de pildă, pentru fapte petrecute în 2006, am nevoie de textul în vigoare la acea dată al vreunei monstruozități normative (ex. Legea 247/2005, Legea 571/2003, Legea 161/2003 etc. etc., ca să nu mai vorbim despre aberantele norme metodologice – v. cele ale Codului fiscal pentru o idee de legislație secundară a la România…), am ghinion. Trebuie să răscolesc colecția de hârtii sau PDF-uri cu Monitorul Oficial și să pun cap la cap forma de atunci a legii care m-ar interesa. Și cum la noi modificările nu numai că sunt prea frecvente, dar sunt și haotice, e greu să îți dai seama dacă la o anume dată nu exista cumva vreo ordonanță de urgență a cărei lege de aprobare o modifica (lege la rândul ei modificată de o altă ordonanță…). De un real ajutor în asemenea încercări ar fi Baza de date legislativă oferită gratuit de Camera Deputaților. Acolo îți poți face o idee despre actele care au modificat o lege. Defectul ei: nu e întotdeauna completă și actualizată. Chiar și așa, este enorm timpul pierdut pentru compilarea unui text normativ, în scopul de a afla forma aplicabilă la o anume dată.
Avem calculatoare, Internet, tehnologii care ușurează viața etc., dar statul nostru continuă să prefere și să impună formele secolului trecut (v. dependența de hârtie, taxele pentru orice, timbrele fiscale și judiciare, ștampilele, dischetele, ghișeul cu ușiță de geam…).

„De ce nu cumperi un produs informatic cu legislația României?” De ce ar trebui? Legislația e obligatorie; ar trebui ca și un abonament la un produs software (oficial sau neoficial) să fie obligatoriu? Plătim deja impozite suficient de mari încât RAMO să aibă resurse pentru a face un sait în care să afișeze, fără restricții, abonamente, taxe sau tarife, tot ceea ce este public și obligatoriu pentru noi. Nu e însă de ajuns. Ceea ce ne oferă trebuie să beneficieze de toată încrederea că reprezintă un act oficial. Mai mult, orice modificare a unui act normativ trebuie să fie urmată imediat și automat de o consolidare a acestuia, astfel încât, pentru orice dată în care acest act este în vigoare, oricine să poată consulta forma integrală a actului, în multiple formate (ex. HTML, PDF). Aș avea de adăugat și o propunere de versionare a actelor normative, inspirată din sisteme de „revision control” – de discutat cu altă ocazie.
Repet exemplul pe care îl menționez adesea: Legifrance – serviciul public francez de difuzare a dreptului prin Internet.

Așa ceva a fost deja cerut și de inițiatorii unui proiect legislativ respins în ambele camere ale parlamentului. Acea inițiativă poate fi îmbunătățită, evitând criticile formale ale guvernului și realizând un obiectiv de interes pentru toți cetățenii. Un astfel de obiectiv îl are și apelul public făcut de juridice.ro: Legislatia Romaniei: Gratuit si Integral. Printre semnatari se află, probabil în majoritate, juriști (avocați, consilieri juridici, judecători etc.) care au avut suficiente ocazii să constate că e nevoie de o schimbare esențială a felului în care statul român comunică legislația.

Cei doi domni menționați mai sus au făcut un serviciu publicului. Și-au asumat riscul de a publica gratuit ceea ce statul ar fi trebuit să publice gratuit și riscul de a fi hărțuiți prin procese de RAMO. Pentru acest curaj și pentru beneficiile pe care le au vizitatorii saiturilor lor merită recunoștința și susținerea noastră, nicidecum amenzi sau condamnări penale.

Citește și:
Inflația legislativă în România
Goliat

Cât de obligatoriu este modelul contractului individual de muncă?


Probabil că sunt destui practicieni în resurse umane care ar fi (foarte) reticenți față de utilizarea unui model de contract individual de muncă diferit de cel „standard”, vehiculat și pe Internet. Ca și în cazul altor practici din domeniu (v. fișe de post, note de lichidare, organigrame, state de funcții), modelul contractului individual de muncă este privit ca fiind obligatoriu și intangibil. Dacă, de pildă, chiar de la încheierea contractului părțile convin asupra unor clauze suplimentare (precum cea de neconcurență sau cea de confidențialitate), aceste clauze se vor regăsi, cu maximă probabilitate, într-un act adițional la contract, deși ele ar putea foarte bine să fie incluse în textul contractului.

Ideea că modelul este obligatoriu a fost cumva întreținută și de practica ITM în perioada în care exista obligația angajatorilor de a depune și înregistra contractele de muncă sau actele adiționale la acestea (v. Legea 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, în prezent abrogată). Atunci, un simplu contract redactat diferit de model era capabil să „blocheze sistemul” vreunui funcționar, care era în stare să refuze înregistrarea contractului până când acesta nu era „remediat”.

Scurt istoric

În 2003 a fost adoptat actualul cod al muncii, modernizând la acel moment legislația de bază în domeniul raporturilor de muncă (codul în vigoare până atunci a fost Legea 10/1972 – textele acesteia referitoare la orânduirea socialistă au rezistat aproape 13 ani după Revoluție).
Tot în 2003, ministrul muncii, promotor al Legii 53/2003, a emis Ordinul 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă. Ultima modificare a acestui ordin de ministru a fost făcută prin Ordinul 1.616/2011, după schimbările efectuate asupra Codului muncii (v. forma republicată).

În paralel cu modelul prevăzut în ordinul de ministru, contractul colectiv de muncă unic la nivel național (atât cel pentru anii 2005-2006, cât și cel pentru anii 2007-2010), cuprindea la articolul 71:3 următoarea prevedere: CIM va cuprinde cel puțin clauzele prevăzute în anexa nr. 3. Modelul din această anexă avea diferențe minore față de cel din ordinul de ministru. În prezent, contractul colectiv de muncă la nivel național nu mai are acoperire în lege (v. articolul 128:1 din Legea 62/2011 a dialogului social).

Obligativitatea modelului din ordinul de ministru

Separarea puterilor în stat presupune delimitarea atribuțiilor acestora. În principiu, potrivit Constituției, parlamentul („unica autoritate legiuitoare a țării”) emite legi, guvernul „potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”, iar prin hotărâri „organizează executarea legilor”, instanțele judecătorești realizează justiția. În dreptul românesc, cel puțin teoretic, există o ierarhie a normelor juridice – acele reguli de conduită obligatorii, care pot fi puse în aplicare inclusiv cu ajutorul constrângerii exercitate de stat. În această ierarhie, normele Constituției și cele ale tratatelor internaționale privind drepturile omului, respectiv ale dreptului comunitar, prevalează asupra normelor incluse în acte cu forță de lege (legi, ordonanțe ale guvernului); acestea din urmă prevalează asupra normelor incluse în hotărâri de guvern, ordine de ministru etc.
Așa se face că, pentru a fi legal, orice act al guvernului sau al unui membru al guvernului trebuie să fie întemeiat pe un act cu forță juridică superioară. Altfel, guvernul sau membrii săi ar avea putere de a emite norme generale și obligatorii, în aceleași condiții ca și parlamentul – ceea ce echivalează cu o nesocotire a separării puterilor în stat.

Aceste idei sunt conținute și în Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

Articolul 4
Ierarhia actelor normative
(1) Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte.
(2) Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi.
(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Articolul 42
Formula introductivă
(4) La celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcție de natura sa juridică, precum și temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis.

Articolul 77
Actele date în executarea unui act normativ
Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4).

Articolul 78
Sfera reglementării
Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

În cazul ordinului de ministru prin care era aprobat modelul-cadru al contractului individual de muncă, formula introductivă, exprimând temeiul juridic al actului, arată astfel:

Având în vedere prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii,
în baza art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 4/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul muncii și solidarității sociale emite următorul ordin:

Ordinul 1.616/2010 schimbă numai referința către hotărârea de guvern privind organizarea ministerului muncii (HG 11/2009).

Să verificăm cele două referințe normative menționate în formula introductivă:

Codul muncii
Articolul 17
(3) Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puțin următoarele elemente: (…)

HG 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale
Articolul 12
În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul muncii, familiei și protecției sociale emite ordine, norme și instrucțiuni.

Singurele temeiuri care stau la baza ordinului privind modelul de contract sunt (1) un text legal referitor la obligația de informare pe care o are angajatorul și (2) un text dintr-o hotărâre de guvern care arată că ministrul muncii poate emite ordine. În lipsa unei abilitări explicite, prevăzute de un act cu forță superioară ordinului, în concret, cele două temeiuri invocate apar ca simple referințe formale, insuficiente pentru a susține ordinul de ministru.

Potrivit articolului 17:4 din Codul muncii, „Elementele din informarea prevăzută la alin. (3) trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă”. Este clar că existența acestor elemente este obligatorie în contract. Nu contează ordinea, modul de structurare, numerotarea articolelor, formatul etc. cât timp, în fond, fiecare dintre cele 14 elemente de conținut are o exprimare clară în cuprinsul contractului. Nu contează forma prevăzută de ordinul de ministru, cât timp fondul prevăzut de lege este respectat.

În plus, presupunând că modelul din ordinul de ministru ar fi obligatoriu, care ar putea fi sancțiunea pentru un angajator care urmează cu strictețe conținutul cerut de lege, dar nu și forma prevăzută din ordinul de ministru? O asemenea sancțiune nu este prevăzută nicăieri – nici în Codul muncii, nici în ordin. Presupunând că ITM ar sancționa cu amendă contravențională neutilizarea modelului de contract, o astfel de sancțiune ar fi aplicată în mod nelegal, întrucât în cazul contravențiilor (și al infracțiunilor, de altfel) funcționează principiul legalității sancțiunii – cf. articolul 3:1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „Actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea”.

Modelul-cadru de contract nu este conceput pentru a acoperi toate situațiile în care se încheie un contract individual de muncă. De pildă, modelul nu are în vedere ipoteza unor contracte speciale – v. contractul privind desfășurarea activității în străinătate (articolul 18), contractul de muncă temporară (articolul 94), contractul individual de muncă la domiciliu (articolul 109). Nici referirea de la articolul G:1 la Legea 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariații care lucrează în condiții deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase nu este aplicabilă chiar tuturor cazurilor concrete în care se încheie contractul. De altfel, deși unele texte din model figurează ca alineate numerotate, ele se exclud reciproc (ex. durata muncii este fie normală – H:1 -, fie parțială – H:2; ambele opțiuni incluse în același contract nu au sens, fiind necesară marcarea uneia dintre ele ca fiind aplicabilă).

Concluzionând, modelul-cadru de contract individual de muncă nu este un formular tipizat, obligatoriu și de neschimbat, ci un simplu model de care angajatorii pot ține cont. În cazul în care aleg să utilizeze un model propriu de contract, trebuie să respecte cu strictețe cerințele de conținut prevăzute în lege, inclusiv pentru forma specifică a raportului de muncă ales (ex. muncă temporară, la domiciliu, în străinătate etc.).

Aberații din administrație [2]


Într-un text anterior scriam despre faptul că într-o somație privind executarea silită ANAF (local) cerea unui contribuabil ca la data indicată să se prezinte la sediul instituției aducând acte de proprietate pentru toate bunurile mobile și imobile deținute. Arătam că a cere acte de proprietate pentru bunurile mobile e în contradicție cu articolul 1909 din Codul civil.

Am găsit o nouă perlă. Într-o hârtie mai recentă de la fisc, contribuabilul era notificat cam așa:

Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, potrivit evidențelor noastre, în cursul anului 2010, ați realizat venituri din INVESTIȚII și, în conformitate cu (…) aveți obligația depunerii declarației privind veniturile realizate (formular 200)

urmează amenințările cu amenda contravențională etc. și indicarea persoanei de contact („dna./dl. Inspector Sector Litera”).

Până aici nu-i nimic deosebit (nici măcar faptul că datele nu ajung în placeholder în formular nu-i deosebit…). Ultima frază e de efect:

În situația în care v-ați îndeplinit obligațiile declarative, vă rugăm să nu dați curs prezentei.

😀 Prea mult umor involuntar…

P.S. Știu că acum câțiva ani anticipam că voi scrie despre felul cum comunică public pe Internet administrația noastră. Din varii motive (ex. lenea) am renunțat la idee.

Citește și:
Sunt un infractor (aproape)
Cât de ușor e să fii antreprenor?
Aberații din administrație [1]
Goliat